Ghilgames – cea mai veche poveste a lumii (partea a treia)

Proaspăt spălat şi pieptănat, schimbat în veşminte curate, cu-o legătură purpurie pe fruntea lată, Ghilgameş, biruitor al răului, este slăvit de întreg poporul. Tineri şi vîrstnici îl aclamă. Tobele, fluierul, cimpoiul nu cîntă decît pentru el şi pentru dragu-i Enkidu.

Zeiţa dragostei, Iştar, văzîndu-l cît este de mîndru şi mai frumos ca niciodată se-aprinse toată de iubire pentru strălucitorul tînăr.

O, Ghilgameş, îl roagă ea. Fii soţul meu şi îţi voi da ceea ce nici nu poţi visa. Palatul meu e fără seamăn. Aurul şi pietrele scumpe împodobesc fiece colţ. Ogrăzile-mi sînt minunate! Animalele se-nmulţesc sub mîna mea, ca într-o poveste. Boi mai puternici ca ai mei n-au fost şi nu vor fi pe lume. Caii aleargă ca în zbor. Şi ce-ţi doreşti tu poţi avea numai gîndind la acel lucru.

Nu stărui, o rugă el. Dragostea-ţi nu mă ispiteşte. E trecătoare ca un foc ce se stinge sub gerul iernii. Te cunosc mult prea bine, Iştar. Ai înşelat atîtea fiinţe. Le-ai mîngîiat cîteva clipe. Apoi le-ai părăsit, rîzînd. Pe unele le-ai blestemat şi le-ai lovit, nelegiuito! Dragostea ta nu-mi trebuie.

Zeiţa n-a putut să-ndure cuvîntul tînărului rege. Nu îndrăznise încă nimeni s-o certe astfel pe Iştar. Şi nici să o batjocorească.

Vei plăti, s-a înfuriat ea. Căci dragostea unei zeiţe nu se respinge-n nici un fel.

S-a avîntat apoi spre cer. Lacrimile-i curgeau şiroaie.

Tată şi mamă, a strigat, în faţa zeului Anu, cel mai puternic dintre zei, şi a Antuei, soaţa sa. Ghilgameş m-a batjocorit. Mi-a înşirat păcatele, mi-a amintit blestemele, m-a ocărit, m-a izgonit. Tată, te rog, hohotea ea, răzbună-mă şi făureşte-mi acel Taur Ceresc de care mi-ai amintit de-atîtea ori. Taurul vreau să-l nimicească, să-l străpungă pe regele Urukului. Iar, dacă nu mi-l făureşti, voi sfărîma zăvoarele Porţilor Iadului. Şi morţii se vor întoarce pe pămînt. Vor fi mai mulţi decît cei vii.

Tatăl, Anu, îşi vedea fata hotărîtă să împlinească teribila-i ameninţare. Duşmănia ei e cumplită.

Vei avea taurul ceresc, dacă dorinţa ta e asta şi vrei ca Ghilgameş să piară. Dar ştii bine că, făurindu-l, vor fi şapte ani fără rod, şi Urukul va flămînzi.

Nu-ţi fie teamă, scumpe tată, l-asigură zeiţa Iştar. Am strîns eu grîne pentru oameni şi iarbă pentru animale. Şi nimeni nu va flămînzi. Deci dă-mi mai iute taurul.

I-l făuri zeul Anu. Şi, încrîncenată de mînie, Iştar îl duse pe pămînt.

Taurul pustii cîmpia cu răsuflarea lui fierbinte. Sorbi apele rîului. Crăpă pămîntul. Şi căzură, în crăpături, sute de oameni. Iar, printre ei, şi Enkidu.

Dar Enkidu nu se lăsă. Se încordă. Sări-napoi. Nimeni n-ar fi putut sări. Ci el ajunse înapoi de unde lunecase-n hău. Apucă taurul de coadă. Degeaba Taurul Ceresc, mugind, se mai silea să scape. El îl ţinu ca-nlănţuit. Şi Ghilgameş se apropie. Smulse sabia de la brîu şi lovi Taurul Ceresc sub coarnele sale uriaşe, croite din lapislazuli, în ceafa ca sculptată-n piatră.

Taurul se împletici, botu-i însîngeră ţărîna. Inima lui încă fierbinte i-o scoaseră şi i-o închinară zeului Şamaş, soarele. Iştar se tînguia pe ziduri şi-l blestema pe Ghilgameş că-i ucisese taurul. Enkidu nu-i iertă blestemul cu care-i lovea prietenul. Şi, în numele prieteniei, îi smulse taurului umărul. Şi i-l zvîrli în obraz fiicei zeului preaputernic Anu.

Zeiţa Iştar le chemă pe toate preotesele din templul ei şi împreună jeliră moartea taurului, stropindu-i umărul cu lacrimi.

In acest timp trecu Ghilgameş, în carul lui cel scump de aur. Alături era Enkidu. Mulţimea îi sărbătorea aruncînd flori asupra lor.

Cît de frumos eşti tu, Ghilgameş! strigau toate fecioarele, pe care le întîlneau în drum. Şi prietenul tău, Enkidu, nu e nici el de lepădat.

La palatul împodobit al regelui ce o înfruntase pe Iştar cea ispititoare se pregăteau serbările.

Şi Ghilgameş şi Enkidu urmau să fie încununaţi cu cununa eroilor.

Numai că zeii nu puteau să ierte umilinţele îndurate de Iştar cea ispititoare din partea celor doi viteji. Cum nu puteau ierta nici moartea lui Humbaba şi-a Taurului cel făurit de zeul Anu, şi nici tăierea Cedrilor. Toate fuseseră ursite de zei în sfatul lor ceresc. Răul şi Binele alături. Lumina şi întunericul. Şi, în deosebi, ce nu se cade a fi atins de pămînteni, locul puternicilor zei în tot ce se petrece în lume.

Degeaba îi apără Şamaş pe Ghilgameş şi Enkidu. Zeii-l mustrară şi pe el. Prea se-arătase toată vremea cu prietenie lîngă ei, prea le dăduse mult curaj.

Pedeapsa trebuia să vină, fiindcă doi pămînteni nevrednici călcaseră orînduirea, hotărîrile zeilor.

Cine va fi lovit întîi?

Sfatul decise : Enkidu.

Şi Enkidu se îmbolnăvi. Frigurile-l cuprinseră. Viaţa i se scurta mereu. Şi Ghilgameş, care-l veghea, înţelese că şi-l va pierde. Durerea lui se făcu munte. Nu e nimic mai greu pe lume ca despărţirea de un prieten. Şi Enkidu se zbuciuma. Deplîngea traiul liniştit din vremea cînd vieţuia încă departe, în sălbăticie. De n-ar fi venit vînătorul şi nu l-ar fi privit în taină! De n-ar fi avut apoi parte de dragostea unei femei! De n-ar fi plecat în Uruk! Blestemaţi fie toţi aceia care l-au preschimbat, pe-ncetul, din fiară-n om.

De ce blestemi? l-a certat Şamaş, ivindu-se în înălţimi. Prin dragoste, te-ai ridicat pe scara firii omeneşti. Ai priceput ce-i omenia. Şi te-ai smuls din sălbăticie. Ai gustat hrană pregătită, asemeni zeilor din cer. Şi ai sorbit, ca regii, bere. Ca ei, te-ai odihnit pe jilţuri şi laviţe împodobite. Şi prietenie ai legat cu cel mai mîndru, mai puternic şi mai frumos dintre bărbaţi, Ghilgameş cel neînfricat. Priveşte-l plînge lîngă tine. Şi-a adus toţi locuitorii Urukului să te jelească. Şi-atunci cînd îl vei părăsi, nu va putea îndura mîhnirea şi va pleca pe urma ta!

Enkidu se mai linişti şi încercă să-şi îndulcească vorbele care le rostise. Apoi îşi povesti un vis :

Se prefăcuse-n porumbel. Şi-un grifon îl purtase-n gheare pînă-n sălaşul lui Irkalla, zeul Infernului cel hîd, al beznelor fără sfîrşit, în ţara celor fără viaţă.

Ghilgameş înţelese visul. El alergă la mama sa. O imploră să îl ajute. Enkidu să rămînă-n viaţă.

Ninsun îl mîngîie pe rege, dar nu fu-n stare să-l ajute. Voinţa zeilor cereşti, aţîţaţi de trufaşa Iştar, nu se putea îmblînzi deloc.

Zece şi încă două zile se scurseră astfel, de-a rîndul, pline de lacrimi şi suspine. Şi, cînd se împliniră toate, Enkidu nu mai respiră, ochii lui stinşi nu mai văzură chipul drag al lui Ghilgameş. Plînsul regelui din Uruk întrece acum orice măsură. Disperarea îl stăpîneşte. El îşi azvîrle straiele, îşi smulge părul, îl cuprinde pe Enkidu, fratele său, în braţe, hohotind sălbatic.

O, prietene, grăieşte el, fie ca munţii, şesurile, cărările pădurilor, cedrii cei pustiiţi de noi, rîul Eufrat, locuitorii străvechiului Uruk să plîngă pieirea ta, cum plîng şi eu. Căci tu ai fost braţul meu drept, securea, spada, scutul meu! Şi regii vin să ţi se plece, să-ţi sărute picioarele. Iar eu voi porunci, îndată, meşterilor neîntrecuţi să-ţi făurească o statuie din aur şi lapislazuli, ca-n veacuri cei ce vor veni să-l cunoască pe Enkidu, cel mai drag şi mai credincios prieten şi frate de pe lume.

Şase zile şi şapte nopţi Ghilgameş nu se dezlipi de trupul prietenului său, jelindu-l fără de răgaz. Abia în cea de-a opta zi, umplu, în zori, un vas cu miere şi altul cu uleiuri verzi. Le-orîndui pe amîndouă pe-o masă scumpă de măslin şi le închină zeului Şamaş.

Îşi puse pe spinare o cergă. Şi se porni la drum să-l caute pe Utanapiştim, străbunul, bătrînul cel nemuritor.

Nu se putea împăca nicicum cu gîndul morţii prietenului. Voia să caute Nemurirea şi Tinereţea veşnică.

sursa: Alexandru Mitru – Din marile legende ale lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: