Ghilgames – cea mai veche poveste a lumii (prima parte)

Aceasta este cea mai veche poveste a lumii. „Străbunica poveştilor”. Din ea, ca dintr-un izvor limpede, s-au născut toate celelalte.

Cu gesturi largi, parcă de vrajă, un bărbat vîrstnic, înveşmîntat într-o mantie ca de rege, şi-avînd pe frunte o bentiţă purpurie, povesteşte mulţimii adunate la poalele curmalilor legendele despre Ghilgameş. Ziua e caldă, aburită şi nisipul luceşte stins. Ne aflăm cu două mii şi mai bine de ani înaintea erei noastre pe ţărmul rîului Eufrat. Pescarii, agricultorii, olarii, ţesătorii şi alţi meşteşugari, crescătorii de boi şi cai, neguţătorii de carne, de bere, de ulei îndesesc rîndurile. Sudoarea curge-n pîrîiaşe pe chipurile înfierbîntate. Şi răsuflările, din cauza înghesuielii, sînt grele. Dar nimeni, nimeni nu se-ndură să plece şi să nu mai asculte ce se cîntă despre Ghilgameş. Cei doi soţi ai povestitorului, care-i acompaniază glasul cu un soi de cimpoi, un fluier şi două tobe împerecheate, au început un cîntec vesel, reamintind celor de faţă clipa cînd s-a născut Ghilgameş.

— Mamă i-a fost zeiţa Ninsun, aceea care se-ngrijeşte de focul ce arde veşnic în vatra zeului cu păr de aur, zeul soarelui şi-al dreptăţii, al cărui nume este Şamaş. Iar tatăl său un spiriduş, numai pe jumătate zeu. Cealaltă jumătate fiindu-i alcătuire pămînteană.

Cum s-a născut micul Ghilgameş, zeii l-au înzestrat cu haruri. Şamaş a revărsat asupră-i o frumuseţe fără seamăn. Enlil, zeul pămîntului străbun şi al văzduhului albastru, i-a dăruit statura mîndră, ‘naltă de unsprezece coţi şi pieptul larg de nouă palme. La rîndul său, nici asprul Adad, zeul furtunii îndîrjite, n-a vrut să rămînă dator. L-a hărăzit cu-o vitejie ce nu putea fi înfrînată nici chiar de forţele zeieşti. Şi Ea, cel şerpuitor, i-a dăruit înţelepciune. Şi, înălţîndu-se flăcăul cu voia zeului Anu, urcat fu-n jilţul strămoşesc de rege al Urukului.

Tînăr, voinic şi plin de sevă, dornic de tot ce-i bucurie şi desfătare şi putere, Ghilgameş dete-un chiot straşnic. Lacom, el începu să soarbă plăcerile cu însetare, ca soarele de dimineaţă, ce seacă apa bălţilor unde se scaldă bivolii, cu căldura-i toropitoare.

Şi porunci să se adune cei şapte înţelepţi vestiţi, ctitorii lumii de atunci şi ai civilizaţiei, ca să pună noi temelii cetăţii pe care-o stăpînea. Iar toţi flăcăii să s-adune şi, zi şi noapte, să trudească. Şi să ridice metereze, un templu fără de pereche şi un lăcaş trufaşei Iştar, zeiţa dragostei aprinse, a înmulţirii oamenilor, dar şi-a pieirii lor prin harţă şi prin războaie sîngeroase. Voios, neobosit, Ghilgameş îşi preschimbă cetatea sa într-o bijuterie rară, fără să-i pese cît de cît de truda şi de suferinţa acelora ce o creau, ba cerîndu-le şi mai mult, alte şi alte giuvaeruri, din ce în ce mai măiestrite.

Mîhniţi de nepăsarea lui, locuitorii din Uruk s-au plecat zeilor plîngînd. Jalea lor s-a înălţat spre cer, a ajuns pînă la Anu, cel mai puternic dintre zei. Ghilgameş nu se mai sfieşte în a-i trudi pe toţi feciorii şi a-i slei de întreaga vlagă, dezlănţuind asupra lor corvezi prin care-i chinuieşte, şi zi şi noapte, neîncetat. E nesătul de glorie. La fel, pe fete şi neveste le tîrăşte în casa lui, înjosindu-i pe toţi bărbaţii, chiar cînd sînt stirpe de războinici. Nu se satură de plăceri.

Zeul Anu ştia că forţei nu îi poţi pune stavilă, decît aşezîndu-i în faţă altă forţă asemănătoare. Două focuri cînd se-ntîlnesc, se contopesc unul cu altul şi, la sfîrşit, se potolesc. Dădu poruncă lui Aruru, zeiţa zămislirilor, şi, ea alergă în pustiu. Frămîntă lutul umezit şi făuri din el o fiinţă, de-o putere copleşitoare, cu trupul învelit în păr, asemeni fiarelor din codri, — cu numele de Enkidu.

Un vînător ce se-ascunsese într-un tufiş, zări uriaşul. Şi nu stătu de loc pe gînduri. Porni, îndată, spre Uruk, ca să-l vestească pe Ghilgameş.

E un uriaş nemaivăzut, îi povesti el lui Ghilgameş. Cutreieră, neobosit, pădurile şi mlaştinile. Soţi îi sînt fiarele vrăjmaşe şi multe ale vietăţi ce trăiesc în sălbăticie. Se hrăneşte la fel cu ele. N-a văzut încă nici un om.

Ghilgameş cugetă un timp.

Iată ce trebuie să faci, îl sfătui pe vînător. Să iei cu tine o femeie, o fiică a plăcerilor, şi să i-o duci lui Enkidu. Aceasta să-i iese-nainte, să-şi dezvăluie farmecele şi uriaşul s-o îmbrăţişeze. Va învăţa ce-i dragostea. Şi dragostea-l va preschimba din soţ al fiarelor în om.

Totul s-a petrecut întocmai. Enkidu i-a picat în mreje frumoasei fete din Uruk. Ce-i drept e drept, îmbrăţişînd-o, Enkidu şi-a pierdut din vlagă. Şi fiarele-au fugit de el, simţind că nu mai e de-al lor. În schimb, s-a făcut mult mai chipeş şi mintea i s-a limpezit. Fata i-a povestit apoi c-ar fi, dincolo de păduri, o aşezare omenească, bogată-n temple şi zidiri care de care mai măiestre, ce poartă numele Uruk. Acolo, i-a mai şoptit ea, sub zîmbete şi mîngîieri, viaţa-i plăcută şi senină, cu copile ispititoare ce se întîlnesc la orice pas. Veselia-i la ea acasă. Ghiduşii te silesc să rîzi, chiar cînd ai inima amară. Iar cîntăreţii te răsfaţă, noapte de noapte, cu poveşti. Acolo rege e Ghilgameş, cel mai puternic dintre oameni. E ca un taur în cireadă. Pasul i-e sprinten şi semeţ. Şi chipul i-e strălucitor de tinereţe şi vigoare, încredere şi bărbăţie.

Enkidu s-a lăsat vrăjit de şoaptele acelei fete.

Haide şi du-mă la Uruk, s-a hotărît el într-o zi. În templele zeilor voştri. Şi la Ghilgameş ce-l vestit. Vreau să-l înfrunt şi să-i rostesc :

Sînt un fiu al pustiului, împletitură de puteri strîns înnodate de Ninurta, zeul războiului cel crunt. M-am născut în sălbăticie şi nu mă înfricoşez de nimeni. Nu mă tem nici măcar de tine.

În acea noapte, cînd uriaşul îi rostea fetei planul său, Ghilgameş abia se culcase. Dar nu se cufundase bine în somnul cel odihnitor, că visele îl şi încearcă. Are de-a rîndul două vise. Întîi, vede, cu ochii minţii, un cer senin şi plin de stele. Dar, dintre stele, se desprinde un bolovan rotund şi greu. Atît de greu că, la-nceput, oricît dorea să-l dea de-o parte, nici nu-l poate clinti din loc. Pe urmă, visul se strămută chiar în cetatea sa, Uruk. Iar în cetate se ivise, căzută, poate, tot din cer, o secure înspăimîntătoare, la fel de mare şi de grea ca bolovanul dinainte, în jurul căreia poporul se bulucea, neostenit, s-o vadă şi s-o cerceteze.

Pe amîndouă, el, Ghilgameş, după strădanii fără număr, a izbutit pînă la urmă să le-aşeze la picioarele mamei sale.

Zeiţa Ninsun, mama lui, îi tîlcuieşte visele fiului său, cînd se trezeşte.

Bolovanul ca şi securea nu-s altceva decît o fiinţă.

Ce fel de fiinţă, vreau să ştiu, de-mi poţi răspunde, scumpă mamă?

O fiinţă tare deosebită. O întruchipare a tăriei. Tăria însăşi. Ea soseşte, este pe drum şi va ajunge, mai curînd decît crezi, la tine. Şi vine să te ocrotească. Să-ţi fie prieten credincios.

Ghilgames si Enkidu

În vremea asta, Enkidu, care pornise în zori la drum, călăuzit cu sîrg de fată, întîlneşte pe-un călător. Şi chipul călătorului era negru şi mohorît.

Enkidu l-a întrebat de ce pe faţa lui nu se zăreşte nici o urmă de bucurie, de ce-i atît de întristat?

Călătorul i-a dat răspuns:

De vrei să îmi cunoşti tristeţea şi revolta care mă-ncearcă — şi nu numai revolta mea, ci-a tuturor bărbaţilor — vino cu mine în Uruk. Acolo este o Casă a Nunţii. Şi vei vedea, cu ochii tăi, cum regele se bucură, cu lăcomie, de plăceri. Sileşte fetele-fecioare — a silit şi pe fata mea — înainte de măritiş, să vină în braţele lui. Nevestele-au ajuns de rîs. Iar flăcăii, cei mai voinici, sînt prinşi cu-arcanul şi tîrîţi la muncile cele mai grele, în rînd cu bivolii şi boii. Cine mai poate îndura?

Aflînd de cele ce se-ntîmplă, Enkidu simte o strînsoare şi o mînie în inimă.

Unde e? Vreau să-l întîlnesc şi să-l înfrunt fără cruţare.

Oamenii din Uruk văzîndu-l pe Enkidu intrînd pe Porţi şi pătrunzînd apoi în Piaţă, mergînd întins spre Casa Nunţii, îl privesc lung şi îşi grăiesc :

— Ca Ghilgameş e la statură, dar mijlocul i-e mai subţire. Se vede că nu s-a hrănit decît cu ierburi tinere şi lapte proaspăt supt de-a dreptul din ugerele caprelor şi ale altor vietăţi, ce zburdă în sălbăticie. Doar oasele îi sînt mai mari, ca să îşi sprijine pe ele greutatea trupului uriaş.

Enkidu nu vede nimic. N-a văzut Porţile, nici Piaţa. Nici templele cele măreţe, nici oamenii cei chinuiţi. Atîta este de pornit, încît nu vrea nimic să vadă în afară de Casa Nunţii.

Dar aici, în această zi, în locul fetelor-fecioare şi a nevestelor răpite se găsea doar zeiţa Iştar.

Enkidu nu o bagă în seamă pe Iştar cea ispititoare. Ci îl aşteaptă pe Ghilgameş să sosească la Casa Nunţii.

Trece un timp şi iacătă-l pe mîndrul fiu al dulcei Ninsun. Soseşte-n pasul lui vioi, obişnuit, şi se îndreaptă spre casa desfătărilor.

Enkidu îi iese înainte.

Opreşte-te! îi strigă el.

Ghilgameş nu este deprins să-i taie drumul cineva, fie el muritor sau zeu, şi nici să primească porunci.

Dă-te în lături! îi ordonă.

Şi cît spune cuvintele, are răgazul să-i măsoare lui Enkidu, din ochi, puterea. Umerii celui odrăslit în mijlocul pustiului, după porunca zeilor, sînt tari ca nişte stei din munte. Muşchii lui par curmeie lungi, încolăcite şi înnodate. Şi pumnii bolovani desprinşi, sub trăznete nimicitoare, în timpul marilor furtuni.

— Vino să ne prindem la luptă!

Marelui rege din Uruk îi tremură, de supărare, muşchii puternici, noduroşi.

Braţele i se întind spre Enkidu, ca într-un vîrtej. Amîndoi se cuprind de mijloc. Se opintesc ca taurii. Se strîng şi se smucesc în lături. Se împing şi se tîrăsc pe drum. Uşa, întîi, se prăbuşeşte. Apoi zidul se clatină. Şi oamenii, îngrămădiţi, nici nu-şi pot crede ochilor cum de nici unul nu se-ndoaie şi nu se frînge de mijloc. Amîndoi par deopotrivă. Pămîntul se cutremură de izbiturile cumplite şi geme în adîncul lui.

S-au luptat vreme îndelungă, izbindu-se unul pe altul, pînă cînd regele Ghilgameş îl prinse strîns pe Enkidu şi îl sili să îngenuncheze. Abia atunci îşi desfăcu Ghilgameş braţele de fier din jurul mijlocului celui ce se născuse în pustiu.

Lupta fusese pe dreptate şi Enkidu se ridică fără de nici o vrăjmăşie. Ba, dimpotrivă, înţelese că rostul lui era să fie frate de soartă cu Ghilgameş şi prietenul lui cel mai bun.

sursa: Alexandru Mitru – Din marile legende ale lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: