Lagas, Umma si Elam

Lagas şi Umma

Există suficiente informaţii despre trecutul oraşului-stat sumerian Lagaş din sudul Mesopotamiei care se afla într-o rivalitate acerbă cu vecinul său, Umma. Conflictul între prinţii şi preoţii din diferite oraşe era tipic pentru viaţa politică a oraşelor-stat sumeriene. În timpul domniei lui Gudea, Lagaş a prosperat vizibil.

Regele Eannatum al primei dinastii din Lagaş (cca 2494-2342 î.Hr.) a fost cel dintâi care a reuşit să cucerească Umma pentru o scurtă perioadă. Bine-cunoscuta „Stelă a vulturului“ îl înfăţişează pe rivalul prins intr-o plasă de către zeul oraşului, Ningirsu. Eannatum a încercat să diminueze influenţa castei preoţilor, care au reuşit însă să-l învingă, ajutându-l pe uzurpatorul Lugalanda să preia puterea. Neliniştea socială a contribuit la ascensiunea pe tron a lui Urukagina, care a anulat imediat datoriile claselor sărace şi a redus venitul preoţilor. Lugalzaggesi din Umma a profitat de nemulţumirea preoţilor pentru a cuceri oraşul Lagaş în jurul anului 2250 îHr. El a câştigat controlul şi asupra oraşelor Uruk şi Adab autoproclamându-se „rege al Urukului şi al Sumerului“. Dornic să unifice Mesopotamia, Lugalzaggesi a intrat in conflict cu putemicul domnitor al Akkadului, Sargon I care l-a invins şi a preluat iniţiativa unificării. Lagaş a avut o ultimă perioadă de prosperitate in timpul celor 20 de ani de domnie a lui Gudea. Mai puţin preocupat de lupte şi cuceriri, el a reuşit să construiască un sistem de irigaţie şi temple inchinate zeilor.

statuia lui Gudea din Lagas

Proto-Elam şi Elam

O altă civilizaţie timpurie a apărut în aceeaşi perioadă cu Sumerul, în sud-vestul Iranului de astăzi. Regatul Elam a încheiat cu un alt stat primul tratat din istoria omenirii.

Civilizaţia proto-Elam este puţin cunoscută şi caracterizată doar de 0 formă de scriere folosită în jurul anilor 2900 î.Hr. Ea a dat însă naştere Regatului Elam, poate chiar în jurul anilor 2700 î.Hr. Akkadienii au ocupat teritoriul acestuia patru sute de ani mai târziu, dar Elam şi-a recâştigat independenţa in 2240 printr-un tratat, primul de acest gen din lume. Regatul a fost condus de mai multe dinastii regale, iar monarhii, cu reşedinţa in capitala Susa, domneau peste mai mulţi regi vasali. Femeile jucau în general un rol mai important în Elam decât în civilizaţiile vecine din Sumer şi Akkad, în special soţia regelui, care îi era adesea şi soră. La moartea suveranului, ea se căsătorea cu succesorul acestuia, dar pe tronul Elamului au urcat şi femei.

Perioadele de dominaţie străină au alternat cu cele de expansiune teritorială în regat. În jurul anului 2004 î.Hr., elamiţii au distrus oraşul Ur. Şase sute de ani mai târziu, Regatul Elam a căzut sub vechiul Imperiu Babilonian. În 1155 î.Hr., însă, elamiţii i-au alungat pe kassiţi din Babilon, păstrându-şi dominaţia până în 11oo, când Nabucodonosor I din a doua dinastie din Isin i-a expulzat pe elamiţi din Babilon şi a devastat capitala lor, Susa.

În 646 î.Hr., Elam a fost definitiv distrus de asirieni. Teritoriul a fost cucerit apoi de perşi şi s-a transformat într-o provincie aflată în inima vastului imperiu creat de putemica dinastie a ahemenizilor.

sursa: Marea istorie ilustrata a lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: