Misterul mortii lui Mozart

Moartea lui Mozart rămâne un mister nerezolvat. Chiar şi acum, moartea prematură a geniului muzical rămâne învăluită în mister. Care a fost adevărata cauză a morţii lui Mozart? Şi care a fost motivul comportamentului misterios al soţiei sale Constanze? Se speculează foarte mult pe seama morţii inexplicabile a lui Mozart, caracterizată printr-o contradicţie puternică între cei ce susţin că el a fost otrăviţ şi cei care spun că a murit din cauze naturale. Dar niciuna dintre cele două tabere nu are un răspuns ferm şi ambele teorii sunt slabe. Aşadar care sunt adevăratele cauze ale morţii lui Mozart?

Mozart era deja ţintuit la pat de câteva săptămâni când, pe 4 decembrie 1791, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit grav. Membrele sale foarte umflate au intrat în convulsii şi Mozart a făcut febră. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, şi-a dat ultima suflare la ora 12:55 noaptea, pe 5 decembrie, în braţele surorii mai mici a lui Constanze, Sophie. Mozart avea doar 35 de ani.

Chiar si astăzi, moartea lui Mozart ridică multe semne de întrebare. Nu se cunoaşte sigur cauza directă a morţii. Nu a avut loc nici o autopsie oficială şi nu a fost emis nici un certificat de deces, în ciuda zvonurilor legate de decesul său inexplicabil… Să fi existat vreun motiv pe a ascunde cauza reală a morţii lui Mozart?

De exemplu, deşi avea foarte mulţi susţinători, a fost îngropat la cimitirul comunal. În plus, pentru că nu există nicio dovadă clară privind cauza morţii sale, numeroase teorii susţin că a fost vorba fie de otrăvire, fie de moarte naturală.

Misteriosul suspect din spatele teoriei ce susţine otrăvirea

Cu şase luni înainte de moartea sa, se spune că, în timp ce se plimba cu Constanze, Mozart i-ar fi spus acesteia că era sigur că fusese otrăvit. Şi cu foarte puţin timp inainte de a muri, Mozart a avut simptome precum vomă, convulsii, deformări ale membrelor, simptome ce sugerează că ar fi vorba despre otrăvire. Acest fapt a dus la zvonul că a fost otrăvit. Printre posibilii vinovaţi se numără compozitorul de la curte Antonio Salieri, francmasonii, Constanze, soţia lui Mozart, elevul său Sussmayer şi Hofdemel, funcţionar la curtea de justiţie.

Teoria conform căreia Salieri l-ar fi otrăvit pe fost grăbită de propria recunoaştere a lui Salieri, după ce a încercat să se sinucidă în 1823, că el l-ar fi otrăvit pe compozitor. Filmul „Amadeus” s-a bazat pe această versiune a evenimentelor, însă mai rămân multe îndoieli în jurul acestei teorii, potrivit căreia Salieri ar fi vinovatul. Mai întâi, nu prea avea motive să facă acest lucru. Este posibil ca invidia singură să ducă la crimă?

Cu siguranţă, Mozart avea tot dreptul să fie suspicios, căci „Nunta lui Figaro” a fost anulată după doar 10 reprezentaţii, a fost împiedicat să devină profesorul de pian al vărului mai mic al lui Iosif al II-lea şi de capelmaistru adiunct. E posibil ca lui Mozart să i se fi administrat o otravă ce acţiona lent. Faptul ca Salieri ar fi avut ocazia să-l otrăveasca pe Mozart pe  o perioada lungă de timp este îndoielnic. Această presupunere cu privire la vinovăţia lui Salieri e dramatică, însă îi lipseşte credibilitatea.

Există, de asemenea, supoziţia ca Mozart ar fi fost asasinat de francmasoni. Această teorie a luat naştere în 1861, când Georg Friedrich Daumer, un catolic convertit, a susţinut că Mozart fusese ucis de francmasonii care doreau să-i zădărnicească planurile de a crea o lojă francmasonică numită „Grotta”. (O altă teorie susţine că Mozart nu intenţiona să fondeze o lojă masonică, ci o nouă societate secretă). Această teorie a rezistat până în secolul al XX-lea şi a dus la zvonuri potrivit cărora Mozart ar fi fost ucis deoarece a dezvăluit secrete masonice în „Flautul fermecat”.

În timpul perioadei naziste, psihiatrul Mathilde Ludendorf a citat moartea lui Mozart ca motiv de eradicare a francmasonilor. Totuşi, din moment ce înfiinţarea unei noi loji nu ar fi făcut decât să mărească influenţa francmasonilor, cu siguranţă că aceasta nu ar fi putut decât să fie mai degrabă binevenită, decât să provoace ostilitate. Iar, dacă motivul era, într-adevăr, „Flautul fermecat”, de ce libretistul Schikaneder nu a fost şi el omorât? Cât despre cazul lui Mathilde Ludendorrf, naziştii se foloseau de moartea lui Mozart pentru a promova antisemitismul. La acea vreme, naziştii considerau că francmasonii erau un front al revoluţiei globale evreieşti. Ca şi teoria Salieri, şi teoria masonică pare lipsită de credibilitate.

Suspecţi de crimă puţin probabili

Mulţi oameni de ştiinţă au spus despre Constanze că este şi ea suspectă. Şi aceasta din două motive: primul, pentru că avea cea mai mare posibilitate de a-i administra o otravă lentă, şi al doilea, din cauza declaraţiilor şi comportamentului misterios ale acesteia după moartea soţului ei. De exemplu, Constanze nu a participat la înmormântarea lui Mozart. Cu toate că a pus să fie ridicat un monument în memoria celui de-al doilea soţ al său, diplomatul danez Georg Nikolaus Nissen, la cererea ei nu a fost ridicat în cinstea lui Mozart nici un astfel de monument. Astfel, conform teoriei, ea nu l-a iubit pe Mozart. Înmormântarea lui într-un cimitir comunal şi aruncarea scrisorilor trimise de Constanze sunt considerate o încercare de distrugere a probelor. Iar când Nissen a scris o biografie a lui Mozart, Constanze – care la început fusese cooperantă – nu a mai spus nimic despre moartea fostului ei soţ.

De asemenea, există o teorie care susţine că doamna Weber, mama lui Constanze, a fost complice la crimă, încercând astfel să-şi salveze fiica de enormele datorii. Dar nici una dintre aceste teorii nu aduce dovezi ferme şi este dificil să ne oprim asupra teoriei referitoare la implicarea Constanzei.

Alte teorii spun că aceasta a fost implicată într-o relaţie cu Sussmayen, elevul lui Mozart, şi că încurcăturile acestui triunghi conjugal au condus la moartea lui Mozart; o alta spune că Mozart a avut o aventură cu Magdalena Hofdemel, o elevă de pian, şi că soţul acesteia l-a omorât pe Mozart din gelozie. Într-un incident după moartea lui Mozart, Hofdemel şi-a înjunghiat soţia după care s-a sinucis, ceea ce a dat naştere teoriei Hofdemel. Totuşi, nu există dovezi certe în cazul nici uneia dintre teorii, toate rămânând simple de zvonuri. Aşadar, Mozart chiar a murit din cauze naturale?

O boală necunoscută

Chiar înainte de moartea tatălui său, Mozart i-a scris acestuia: „Cum moartea este ţelul real al existenţei noastre, în timpul ultimilor ani am stabilit relaţii atât de strânse cu acest prieten bun şi adevărat al oamenilor”. Mozart dorea să îi împărtăşească tatălui său semnificaţia morţii, de care credea că lumea nu trebuia să se teamă, ea fiind cheia fericirii adevărate.

Oare Mozart era pregătit să moară bolnav şi ţintuit la pat? Registrul morţilor din catedrala Sf. Ştefan din Viena arată că moartea lui Mozart a survenit în urma unei „febre miliare acute”, şi cum Fundatia Internaţională Mozarteum adoptă această poziţie privind moartea lui Mozart, ca survenind din cauze naturale, aceasta poate fi luată în considerare drept poziţie oficială. Totuşi, „febra miliară” prezintă erupţii pe piele şi temperatură ridicată şi nu este numele unei boli. Dr Thomas Franz Closset, care a fost alături de Mozart în ultimele sale clipe, nu a lăsat nici o evidenţă privind simptomele lui Mozart sau un certificat de deces, astfel încât numele bolii nu poate fi stabilit. De asemenea, este straniu faptul că prima înregistrare a cauzei morţii lui Mozart – aşa-numitul Raport Guldener – a fost stabilită în 1824, la 34 de ani de la moartea acestuia de către dr. Eduard Guldener von Lobes, de la Universitatea din Viena. Auzind povestirea doctorului Closset, el a înregistrat drept cauză a morţii „febra reumatică inflamatorie”. Dar acest lucru apare ca parte dintr-o opinie scrisă, trimisă criticului de muzică italian Giuseppe Carpani, pentru a-l elimina pe tovarăşul său italian Salieri din teoria otrăvirii.

Mai există teoria otrăvirii cu mercur. Şi anume, deşi Mozart se temea că va contracta o boală transmisă sexual, era de fapt un afemeiat şi se îmbolnăvise de sifilis. În urma unei consultaţii efectuate de Baron van Swieten, urma un tratament cuprinzând un preparat pe bază de mercur, ceea ce a dus la moartea sa. Dintre toţi prietenii săi, van Swieten a fost primul care s-a grăbit să fie alături de Mozart şi care a făcut aranjamentele de înmormântare. Cu toate acestea, se comportase ciudat. Un exemplu este că i-a gonit de la înmormântare pe cei ce veniseră să îl plângă pe Mozart. Dacă acest lucru ar fi ieşit la iveală, responsabilitatea baronului van Swieten ar fi fost mare. Dar şi această teorie este doar o presupunere bazată pe dovezi incidentale, anume că Mozart a fost înmormântat în cimitirul comunal de teamă că acest incident ar fi fost scos la iveală.

În cele din urmă, dezbaterea este ca un cerc vicios. Pe de o parte, faptul că boala lui Mozart nu poate fi identificată susţine teoria otrăvirii, pe de altă parte, lipsa suspecţilor, a mobilului şi a dovezilor duce la teoria morţii din cauze naturale. Dacă în ultimii ani a existat tendinţa de a desfiinţa teoria morţii cauzate de francmasoni, discuţia rămâne deschisă şi astăzi, iar teoriile conform cărora moartea a survenit în urma otrăvirii sau din cauze naturale mai au nevoie de dovezi pentru a fi acceptate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: