John Kennedy – Eroul razboiului din Pacific

Înrolarea în marină

În 1940,când John F. Kennedy a absolvit universitatea, situaţia mondială inspira multă neliniste şi se întrezăreau vremuri întunecate. În 1939, Germania, sub conducerea lui Hitler, invadase Polonia iar în Europa începuse Al Doilea Război Mondial. În acelaşi timp, în Pacific exista o tensiune între America şi Japonia, care intrase în război de partea Germaniei. În primăvara lui 1941, preşedintele Roosevelt a declarat stare de alertă în ţară.

În timp ce America se implica în război, fratele mai mare al lui John, Joseph (Joe) Kennedy, în care tatăl lor îşi pusese speranţele pentru un mandat la preşedinţia SUA, nu putea face faţă acestor ambitii în perioada respectivă. Dorind să reabiliteze numele tatălui său, care fusese acuzat de laşitate în problema germană, Joe s-a înrolat în Marina Militară, unde a fost instruit ca pilot. Din acelaşi motiv, John, imediat după ce a absolvit universitatea, s-a oferit ca voluntar la marină şi la infanterie. Nu a fost însă acceptat din cauza bolilor cronice şi a problemelor cu coloana vertebrală de care suferea. John însă nu a renuntat şi l-a rugat pe tatăl său să găsească o modalitate prin care să se înroleze. Într-un final a reuşit, fără să treacă examenul medical, să fie acceptat la Centrul de Informaţii navale din Washington [Office of Naval lntelligence], centru care urmărea mişcările flotelor inamice. Sănătatea care i-a provocat probleme de când s-a născut a lucrat în favoarea lui de această dată, şi astfel a ajuns la Washington.

Între timp, fratele său mai mare, care părea destinat unui viitor mai important, se afla într-o bază din Florida ca simplu soldat.

Scandalul unei iubiri periculoase

John, la 24 de ani, ducea o viaţă lipsită de griji la Centrul de Informaţii Navale. În această perioadă a apărut un scandal cu o femeie măritată, Inga Arvad, care scria atunci pentru ziarul Times Herald. Era urmărită în permanenţă de FBI, deoarece existau suspiciuni că ar fi fost spion al Germaniei. Pe lângă John, părea să aibă şi mulţi alţi amanţi. John, chiar dacă era conştient de zvonurile care circulau în legătură cu iubita lui, nu putea să se despartă de ea. În pofida avertizărilor tatălui său, care era convins că sentimentele lui Inga Arvad faţă de fiul său nu erau autentice, din acest motiv sfătuindu-l să întrerupă relaţia, aceasta a continuat până când a ajuns la urechile şefului FBI, Edgar Hoover. Pentru a-şi proteja fiul, Kennedy senior a ajuns la un acord atipic cu Hoover. Acuzaţiile împotriva lui John au fost retrase cu condiţia ca Joseph Kennedy să furnizeze FBI informaţii despre celebrităţile de la Holywood de origine evreiască.

 Se naşte un erou

Întrucât John nu a luat în seamă sfaturile şi avertizările sale, tatăl său a găsit un alt mod să îl despartă de iubita sa. Şi-a folosit influenţa aranjând ca fiul său să plece de la Centrul de Informaţii şi să fie transferat pe o navă. Noua misiune a lui Jack a fost să fie comandant adjunct al torpilorului PT109, care avea ca destinatie interceptarea şi capturarea vaselor japoneze care transportau trupe şi provizii în zonele deţinute de japonezi. La data de 1 august 1943, torpilorul PT109 al lui Jack, care efectua o patrulă în zona Insulelor Solomon din Oceanul Pacific, a fost lovit de distrugătorul japonez Amagiri.

Ciocnirea cu vasul inamic a fost violentă, torpilorul a fost rupt în două şi toţi membrii echipajului au fost aruncaţi în mare înainte să apuce să reacţioneze. Jack s-a ridicat la suprafaţă, şi-a adunat echipajul pe o scândură ruptă şi înotând i-a scos pe uscat pe cea mai apropiată insulă, salvându-i de la o moarte sigură. În final au fost salvaţi 10 din cei 12 membri ai echipajului, iar fapta eroică a lui John l-a adus pe prima pagină în New York Times, câştigând astfel admiraţia poporului american. John Kennedy era erou de război…

În timp ce ziarele trâmbiţau faptele eroice ale fratelui său mai mic, fratele mai mare, Joe Kennedy, se afla la o bază aeriană din Puerto Rico, unde a aflat despre John. Cel mic, care părea să nu poată niciodată să se apropie de performanţele sale, părea acum să îl fi depăşit. Joe a căpătat astfel o obsesie de a recupera primul loc şi a început să caute misiunile cele mai periculoase pentru a-şi demonstra bărbăţia. În august 1944, familia Kennedy, aflată la New York, a primit o telegramă prin care era informată că Joseph Kennedy şi-a pierdut viaţa pe frontul european, în timpul unei lupte aeriene. Dacă John nu ar fi fost recunoscut ca erou de război,  poate cã Joe nu ar fi căutat să ajungă pe frontul european şi nu ar fi fost pierdut astfel. Soarta însă şi-a jucat jocul, iar îndeplinirea ambiţiilor politice ale familiei Kennedy de a avea un preşedinte rămånea acum pe umerii lui John.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: