De cand este moderna Europa?

Au trecut câteva decenii bune de când conceptul de „modernitate” – cu rezonanţe diferite în sfera istoriografiei și în cea a criticii literare sau de artă – a fost cercetat îndeaproape și, în parte cel puţin, lămurit pentru istorici. După conferinţele sale londoneze la King`s College, istoricul francez Henri Hauser publica la Paris, în anul imediat următor, cunoscuta-i carte La modernité du XVI-ème siècle. Acolo, veacul scurs între 1500 și 1600 apărea, în mod limpede, ca o „prefigurare a timpului nostru” – idee pe care Fernand Braudel avea să o reia după două decenii –, arătând că apariţia statelor moderne, a sentimentelor naţionale, triumful limbilor „vulgare” asupra latinei – mai ales prin traducerea în vernaculară a Bibliei, din Anglia și din Cehia până în Franţa și Germania – fiind acele elemente de politică și spiritualitate care omologhează depășirea evului mediu.

(…) Pierre Chaunu, autorul Sevillei și Atlanticului și Triumfului Reformelor, într-un manual de istorie modernă dedicat studenţilor francezi (1974), afirma peremptoriu și provocator: „Modernitatea nu înseamnă secolul al XVI-lea, ci al XIV-lea. Secolul al XVI-lea poate fi socotit cel al stabilizării modernităţii”!

Fără a duce atât de departe înapoi zorii modernităţii europene, voi spune că, tot mai mult, se impune ideea că mijlocul veacului al XVI-lea, ceea ce, absolut orientativ, eu numesc „momentul 1550”, pare a fi cel al depășirii apelor între ceea ce a fost medieval și ceea ce va fi modern.

(…) Epoca aceasta de geneze moderne va fi cea a apariţiei unor noi sentimente colective, între care acela, triumfător, care este „sentimentul naţional”, o dată cu corelativul său care este xenofobia – o dovedesc cu prisosinţă marii rivali ai timpului, anume imperiul habsburgic hiperbolizat indirect prin elogiul „ideii germane” făcut de profesorul din Danzic, Filip Clavier, într-a sa Germania Magna (1629) și monarhia franceză care se vedea o continuatoare a „ideii capeţiene” într-o publicaţie precum Théâtre des Gaules (1642) –, după cum va fi și apariţia unor noi dinastii – Vasa în Polonia (1587), Bourbonii în Franţa (1589), Stuarţii în Anglia (1603), Romanovii în Rusia (1613) –, a ivirii unor noi concepţii despre stăpânirea mărilor aducătoare de atâtea averi.

Într-un moment în care Ţările de Jos și Anglia preluau de la iberici întâietatea oceanică, în 1609, olandezul Hugo Grotius afirma dreptul deplin al naţiunilor asupra acestei bogăţii a globului în Mare liberum, op căruia concurenţii englezi îi răspund, în 1635, prin John Selden cu al său Mare clausum; de altminteri, nu trebuie uitat că suntem exact în deceniile când Atlanticul devenea mai bine știut prin descoperirile nordice ale lui Henry Hudson și în care primii coloniști englezi se stabilesc pe coasta răsăriteană a Americii, în acum întemeiatul (1607) Jamestown din Virginia, înainte de celebrul exod al puritanilor reformaţi britanici, navigând spre ţărmul american la bordul navei „Mayflower” (1620).

Pentru a completa, parcă, imaginea acestor deschideri geografice ale unei Europe devenite moderne, voi mai spune că și spre Răsărit continentul era în expansiune. Ivirea treptată și impunerea cu tot mai multă autoritate, în destinele europene, a marelui cnezat și apoi a ţaratului moscovit – mai ales cu domnia lui Ivan cel Groaznic –, aflat în relaţii cu imperiul german și cu Anglia, dar și asumarea definitivă a moștenirii bizantine, vor avea drept corolar, după 1550, adică după înfrângerea tătarilor din Kazan și Astrahan, extinderea rusească, pas cu pas, spre Siberia, prin negustori ca Stroganovii, prin cazaci precum cei ai lui Iermak Timofeev, în 1587 fiind creată prima așezare vest-siberiană, Tobolsk. Drumul spre Pacific era astfel deschis, iar oștile ţarilor nu vor întârzia să ajungă, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, la ţărmurile Oceanului și la hotarele Chinei. O Chină pe care aveau să o cerceteze tot mai des și apusenii, în primul rând iezuiţii italieni, ce vor aduce din uriașul imperiu, jaduri și porţelanuri, motive artistice și paradigme morale, între care și ideea despre un „regat filozofic” de tip platonic, unul al înţelepţilor din Orient, daţi drept model Occidentului până târziu, în vremea lui Montesquieu și a lui Voltaire.

În fine, modernitatea europeană era perfect congruentă și cu altă deschidere spre Răsărit: cea care ducea către Islamul constituit în două formule imperiale – aceea turcească otomană și aceea persană sefevidă –, cu o civilizaţie rafinată și fastuoasă care nu i-a lăsat indiferenţi nici pe străbunii noștri și din care s-au împărtășit, fără prejudecăţi, tot mai multe civilizaţii creștine, fi e ele ortodoxe sau catolice (nu trebuie uitat că în 1536 Franţa lui Francisc I inaugura lunga epocă a alianţei cu Sublima Poartă, așa-numita „Alianţă a Crinului cu Semiluna”, îndreptată împotriva Habsburgilor, răsturnare spectaculară, modernă și fără prejudecăţi medievale, a unui peisaj spiritual tradiţional). Este acesta, de altminteri, și timpul unor atracţii individuale foarte puternice către Islam – pe care trebuie să le judecăm în parametrii acelor vremuri și nu după etica zilelor noastre ușor naţionaliste și fundamentaliste –, este epoca de apogeu a unor lepădări de credinţă creștină, din Albania și Serbia, până în Italia și Spania, acești aventurieri ai spiritului modern incipient care sunt renegaţii ajungând la cele mai înalte poziţii în chiar împărăţia sultanilor de la Stambul: pilduitor este faptul – și mă opresc numai la acest exemplu – că domnia lui Selim al II-lea (1566-1574) din zece mari viziri, opt erau renegaţi de răsunet.

Limpede este că, pentru toată lumea creștină, evul mediu rămăsese undeva în urmă.

Acad. Răzvan Theodorescu

2 răspunsuri

  1. Singura calitate a lui Razvan Teodorescu este ca stie franceza…
    Pe aceasta baza a selectat si a publicat cea ce ii avantaja familia stramosii greci; este var cu nasa mea, tot o bizantina…Au domenii (si)in Moldova…

  2. Aveti dreptate: Theodorescu, din greceste; tracologia a fost numai pentru a se da bine cu Ceausescu si de dragul banilor lui J. C. Dragan…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: