Ares – zeul razboiului

Ares al grecilor, căruia la romani îi cores­punde Marte, este zeul războiului şi unul dintre olimpieni. Fiul lui Zeus şi al Herei, instruit de Priap la dans şi în artele răz­boiului, este înfăţişat ca adevăratul stăpîn al bătăliilor, duelu­rilor şi distrugerilor de cetăţi. Caracterul său feroce şi sîngeros îl face nesuferit în ochii celorlalţi zei, inclusiv ai celor ce i-au dat viaţă. Expresia „urît de zei şi de oameni” apare în Iliada.

Dintre numeroasele dueluri şi ciocniri armate în care a fost implicat în mod ne­mijlocit, este cunoscută cea cu Diomede, care l-a rănit cu ajutorul Atenei; căderea lui a fost însoţită de zgomotul pe care l-ar fi făcut zece mii de războinici. Da aseme­nea, a fost învins de uriaşii şi puternicii Aloizi, care l-au ţinut prizonier vreme de 13 luni, pînă cînd Hermes l-a eliberat. A fost înfrînt şi de Heracle, împo­triva căruia a luptat în locul fiului său, Cicnos, fiind silit în cele din urmă să se întoarcă în Olimp.

Înzestrat nu numai cu un curaj, o mîndrie şi o putere extraordinare, ci şi cu o prestanţă remarcabilă, aşa cum apare mai cu seamă în iconografia tîrzie, a iubit-o pe zeiţa dragostei, Afrodita, care a răspuns iubirii sale. Izvoarele (Odi­seea) amintesc şi aspectul grotesc al acestei iubiri: Ares şi Afrodita s-au unit pentru prima oară în palatul lui Hefaistos, ascunzîndu-se de ceilalţi zei. Numai Helios, Soarele, i-a văzut întîmplător şi l-a în­ştiinţat pe Hefaistos, soţul Afroditei, care, pentru a-i pedepsi pe adulteri, a pregătit în atelierul său un lanţ invizibil, dar indistructibil, pe care l-a aşezat pe pat astfel încît s-a declanşat ca o capcană, prinzîndu-i pe cei doi îndrăgostiţi. Ceilalţi zei, chemaţi să-i vadă, i-au batjocorit. Exista însă şi o versiune a mitului în care Ares era considerat soţul legitim al Afroditei. Din unirea celor două divinităţi s-au năs­cut Harmonia, care îmbină în ea natura dublă a părin­ţilor săi; Fobos şi Deimos, adică Frica şi Groaza; Eros şi Anteros, adică Iubirea şi Iubirea împărtăşită, care personifică aspec­tele cele mai evidente ale personalităţii celor doi. Printre ceilalţi fii ai lui Ares sînt pomeniţi, în diferitele tradiţii, Diomede şi amazoanele.

Potrivit unei tradiţii tîrzii, Ares l-a ucis pe Halirotios, fiul lui Poseidon, care o ameninţa pe Alcipe, fiica lui Ares şi a lui Aglauros. De aceea, Poseidon l-a adus în faţa tribunalului zeilor olimpieni, unde a fost absolvit. Potrivit unei tradiţii, acest eveniment ar fi stat la originea numelui Areopagului atenian.

Din diferitele episoade ale mitului re­zultă natura aparent dublă a zeului, care, dacă pe de o parte e însetat de război şi distrugere, pe de altă parte apare conceput (aşa cum confirmă anumite aspecte icono­grafice) ca tînărul atlet iubit de Afrodita. În realitate, această duplicitate aparentă poate fi redusă la o unitate originară, amin­tind că, în mediul în care s-a format cultul zeului, înainte ca acesta să treacă în cul­tura greacă arhaică şi clasică, Ares fusese conceput probabil ca o zeitate tutelară a fertilităţii feminine. Probabil că în această lumină se formase tradiţia riturilor răz­boinice consacrate zeului, în realitate nişte lupte ritualice legate de iniţiere şi de fertilitate, care însă, nemaifiind înţe­lese în semnificaţia lor originară, au fost transfigurate, cu trecerea vremii, în lumea greacă, pînă cînd zeul a căpătat conotaţiile aparent duble ce ne sînt cunoscute din epoca clasică. Un indiciu al neînţelegerii semnificaţiei iniţiale a acestui zeu îl poate constitui şi prezenţa unor episoade gro­teşti transmise de tradiţie, cum sînt cele referitoare la înfrîngerea lui Ares de către Aloizi şi de către Diomede.

Ares si Afrodita

►  Epitete. „Cel urît” de zei şi de oameni; Enialios (inţial, probabil, o zeitate distinctă, cu care a ajuns mai tîrziu să se identifice).

►  Atribute. Este reprezentat îndeobşte ca un personaj înarmat din cap pînă-n picioare. În iconografia mai tîrzie, în perioada ele­nistică şi romană, apare însă ca un tînăr atlet în nuditate eroică, cu arme, coif, scut şi diferite atribute războinice.

Răspîndirea cultului. Ares apare legat mai cu seamă de zonele septentrionale şi occi­dentale ale Greciei (Etolia, Tesalia). Dintre principalele centre în care s-a răspîndit cultul său, de multe ori cu aspecte foarte complexe, de origine străveche şi uneori greşit înţelese în epoca istorică, amintim Teba, Argos şi Tegeea (unde Ares era vene­rat ca „zeu al femeilor”), Trezena (unde era considerat tatăl amazoanelor şi venerat împreună cu acestea în acelaşi templu), Atena (unde avea un templu al său, în care era atestat şi cultul Afroditei) şi Olonte (în apropiere de care exista un templu închi­nat lui Ares şi Afroditei). În ritualuri şi în celebrările dedicate zeului, o parte însem­nată revenea dansurilor războinice. Îi erau jertfiţi cîini, aşa cum se întîmplă în cazul unor zeităţi întunecate sau infernale, ca de pildă Hecate.

 Prezenţe   în   literatura   antică. Homer, Iliada şi   Odiseea;   Hesiod,   Teogonia; Herodot, Istorii; Lucian, Satire ; Vergiliu, Eneida. Vezi şi Marte.

Prezenţe în literatura modernă. Filtrată prin tradiţia latină, figura lui Ares/Marte apare în diferite opere literare moderne, chiar dacă rareori ca protagonistă. Zeul este menţionat mai frecvent decît este ales pentru roluri de prim-plan. Dintre apari­ţiile personajului semnalăm poemul Ado­nis al lui Marino, Lusiadele lui L. Vaz de Camoes, Conversaţia lui Marte cu Venus din Murăny de I. Gyongyosi şi mai ales Bat­jocura zeilor, poem eroicomic de F. Braccio-lini centrat pe episodul iubirii dintre Ares şi Afrodita şi al capcanei lui Hefaistos. Din aceeaşi temă se inspiră şi romanul Plasa lui Vulcan de F. Pallavicino, precum şi poe­mul omonim al lui D.L. Batacchi.

►  Iconografie. Cu atributele sale de zeu răz­boinic, Ares apare în mod frecvent în pictu­rile pe vase: în cele ionice şi atice este adesea însoţit de Afrodita. Printre cele mai celebre reprezentări se numără cele de pe Vasul Franpois de la Vulci, cele din decoraţiunea Tezaurului sifnienilor de la Delfi şi sculpturile mai tîrzii, precum Ares Borghese de la Luvru, Ares Ludovisi de la Muzeul Termelor, copie romană după Lisip, şi cel de la Loptis Magna.

Un răspuns

  1. […] cucerire, aşa cum luna octombrie marca sfârşitul acestora. Mai mult ca atât, la fel ca și zeul Ares, Mars era protectorul recoltelor și al tinerilor, pe care se baza, în mare măsură, forţa […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: