Octavian Paler şi definiţia cuvântului

Nimic nu pare a fi mai tulburător decât cuvântul. Fie el rostit sau scris, cuvântul are acea putere de a sădi suferinţa în suflet sau de a o curma, de a deschide inimile sau de a le îngropa şi mai mult în adâncul fiinţei. A defini cuvântul, a-i identifica substanţa este, fără îndoială, încercarea cea mai anevoioasă şi tentaţia supremă a oricărui scriitor. Fără să-şi fi propus vreodată acest lucru ( el însuşi mărturisea într-una din cărţile sale: „Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost”), Octavian Paler a reuşit să demonstreze , prin tot ceea ce ne-a lăsat (cărţi, articole, interviuri, emisiuni de radio sau televizate ) că arta cuvântului constă în însăşi capacitatea sa de a se întipări în memorie şi de a te determina să te meditezi la propria-ţi existenţă .

A încerca o plasare a lui Octavian Paler în peisajul cultural românesc reprezintă o încercare la fel de dificilă ca şi aceea de a defini profilul său spiritual.. Jurnalist cu vădite înclinaţii artistice, analist politic ale cărui convingeri se ascund sub haina unui necruţător jurnalist, scriitor a cărui dispariţie în 2007 a însemnat, cum adesea se întâmplă la noi, românii, trezirea unui interes literar deosebit asupra operei sale , ar putea fi posibile variante de răspuns.

Octavian Paler este însă, în mod indiscutabil, una dintre figurile controversate ale culturii şi literaturii române. Este unul dintre scriitorii care în perioada postdecembristă s-a aflat în situaţia delicată de a fi nevoit să facă faţă unui puternic deficit de imagine publică.

Raportate în permanenţă la imaginea unui jurnalist ale cărui opinii erau agreate sau nu, cărţile sale au devenit ţinta simpatiei sau antipatiei susţinătorilor sau combatanţilor opiniilor sale politice. Toate aceste schimbări şi-au pus amprenta asupra jurnalistului, ceea ce însă nu a fost neapărat în detrimentul scriitorului. Eliminat forţat din scena gazetăriei, el a avut însă de partea sa publicul anonim care, dezinteresat fată de latura ideologică a personalităţii sale, a continuat să caute în scrierile lui profunzimea şi fraza perfectă cu care se obişnuise. Contestat de unii, elogiat de alţii, Octavian Paler este , în fond , autorul unei opere ce ascunde în spatele ei un scriitor profund, rafinat, de o rară sensibilitate şi care şochează uneori prin sinceritatea pe care o degajă.

Cuvântul său a reuşit să fascineze atât pe lectorul rafinat familiarizat cu farmecul lecturii cărţilor sale, cât şi pe cititorul obişnuit care l-a descoperit pe jurnalistul din media (editorialele din România Liberă şi Cotidianul, emisiunile televizate). Scriitor sau jurnalist, el demonstrează acelaşi talent, aceeaşi pasiune pentru arta cuvântului. Vorbitor înzestrat, orator de elită, cu un simţ extraordinar de viu al cuvântului şi cu un patos seducător, Paler fascinează printr-o logică impecabilă a discursului, impresie pe care o lasă, de altfel şi scrisul său.

Greu de încadrat într-un gen literar şi totuşi atât de unitară din perspectiva formulei eseistice dominante, opera sa marchează un traseu spiritual, o devenire umană, dar şi scriitoricească. Fascinat de civilizaţiile străvechi (Grecia antică este principalul său reper), Octavian Paler este, aşa cum critica literară a remarcat de nenumărate ori, un moralist dublat de un foarte rafinat stilist, trăsături care îl poziţionează în descendenţa lui Cioran. Multe dintre formulările memorabile au devenit bunuri comune, iar stilul său sentenţios se identifică, de fiecare data, cu uşurinţă.

Debutând cu o serie de definiţii lirice grupate în volumul Umbra cuvintelor, Octavian Paler se poziţionează, voit sau nu, în descendenţa lui Blaga, ipostază nefirească, am putea spune, dacă ţinem cont de ceea ce defineşte scrisul său, de preocuparea sa pentru omul contemporan şi problemele sale. Definiţiile reprezintă, în ciuda formulei lor livreşti, intuiţii spontane ale unei realităţi individuale, încercări fireşti de căutare a unui stil propriu. Un poet stângaci, însă de o stângăcie ce fascinează prin sensibilitate şi naturaleţea pe care le degajă şi ale cărui versuri anunţă, în fond, un stil de graniţă care îl va consacra.

Trecerea către eseistică se realizează imediat după această experienţă, astfel încât, în scurt timp se afirmă adevăratele constante ale scrisului său: preferinţa pentru modelele eseiştilor spanioli şi francezi, fascinaţia pentru parabole si mituri, radicalismul moral.

Drumurile prin memorie (1972,1974) reprezintă primele însemnări despre Egipt, Grecia şi Italia ale autorului. Oscilând între memorial de călătorie si reflecţia morală, volumul afirmă pasiunea scriitorului pentru mitologie. Formula pronunţat confesivă, caracteristică, de altfel scrisului lui Paler, camuflează un autor profund dezinteresat faţă de reportaj , lucru nefiresc dacă ţinem cont de sugestia titlului. Călătoria reprezintă aici, pentru Octavian Paler, un pretext şi nu un scop în sine care ii oferă, potrivit opiniei sale, posibilitatea de a reinventa totul din perspectiva unui cod personal. Mai târziu el va mărturisi :„Am declarat că sunt anticălător şi am scris cărţi despre călătorie” ceea ce ar putea constitui cheia de acces către semnificaţiile de profunzime ale acestor volume: călătorii spirituale în timpuri şi spaţii simbolice, incursiuni în universuri ce oferă şansa unei definiri a sinelui.

Aceleaşi preocupări se resimt şi în Mitologii subiective (1975), carte în care se remarcă o redefinire a stilului ce devine şi mai pronunţat confesiv. Volumul reprezintă o fascinantă incursiune în universul mitologic, un univers atât de drag scriitorului, o călătorie – pretext prin lumea imaginară a personajelor mitologice ce îi oferă scriitorului şansa de a trece totul prin filtrul propriei sensibilităţi, o extraordinară ocazie de a redescoperi adevăratele valori umane si de a crea un veritabil mit personal.

O ipostază aparte a scrisului lui Octavian Paler o constituie Apărarea lui Galilei (1976), unul dintre cele mai ingenioase texte din câte a publicat. Pornind de la întrebarea : este bine să mori pentru o idee şi să devii un martir sau să trăieşti cu prudenţă si să încerci să impui adevărul? scriitorul dă naştere unui dialog tulburător caracterizat prin forţă şi autenticitate, constante , de altfel, ale scrisului lui Octavian Paler. El descoperă astfel formula dialogului care îi oferă libertate de mişcare în spaţiul fascinant al discursului găsind, se pare, forma cea mai potrivită de a numi adevărul. Vorbim, indiscutabil, despre cea mai importantă preocupare a sa care serveşte în permanenţă condiţiei sale de intelectual al timpului.

Dialogul este prezent şi în eseurile următoare – Scrisori imaginare (1979), Caminante (1980), Polemici cordiale (1983), Un muzeu în labirint. Istoria subiectivă a autoportretului (1986) , texte în care eseistul face apel si de alte mijloace pentru a da o nouă formă confesiunii. Printre acestea se numără forma epistolară caracteristică volumului Scrisori imaginare în care destinatarii, mari spirite ale culturii universale ( Unamuno, Proust, Seneca, Gide etc) devin proiecţii ale unor teme morale şi estetice.

Caminante (1980) este o carte raportată de critică, din perspectiva modului în care autorul şi-o subintitulează – Jurnal ( si contrajurnal) mexican, la Antimemoriile lui Malraux. Apelând la impresiile din călătoria realizată în Mexic autorul va concepe o serie de eseuri despre Cortez, Ciudad de Mexico, Moctezuma, azteci si mayaşi, piramide şi despre viaţă în general. Foarte interesant este însa modul în care autorul a ales să scrie cartea. Astfel, mare parte a intervenţiilor sunt scrise în timpul călătoriei, însă, la sfârşitul fiecărui astfel de eseu, exista câteva paragrafe scrise cu caractere cursive în care Paler aduce completări şi impresii “la rece”, construind astfel o antiteză interesantă între omul care cunoaşte Mexicul şi omul care îl judeca, din perspectiva lecturii caietelor cu însemnări de călătorie.

Următorul titlu, Polemici cordiale, apărut in 1983, atrage atenţia în primul rând prin stil, simplificat în ceea ce priveşte aspectul erudit si mai fluent eseistic , stil mult mai potrivit structurii interioare a scriitorului. Este o carte în care autorul recurge la un amestec interesant de cultură si realitate. Astfel, pornind de la o serie de situaţii limită, eseistul imaginează cincisprezece discursuri despre laşitate şi trădare, prin care se reafirmă aceeaşi subiectivitatea ce transformă textele sale în confesiuni camuflate.

Trecerea către următoarele creaţii trebuie raportată la momentul 1989, moment care determină o schimbare radicală de tonalitate . Situaţia în care se afla înaintea revoluţiei interzis ca scriitor, demis din motive politice din funcţiile pe care le deţinea şi, automat, stigmatizat în societate – a determinat o radicalizare şi mai accentuată a spiritului. Aceasta schimbare de atitudine pusă pe fondul libertăţii abia obţinute va genera o revizuirea a eseurilor mai vechi, ceea ce nu va atrage o modificare radicală in planul ideilor. Scrierile apărute pe acest fond îşi păstrează caracterul eseistic mergând pe direcţia deja cunoscută a confesiunii, meditaţiei si a faptelor curente de viaţă. Cele mai reprezentative sunt: Deşertul pentru totdeauna (2001) , Viaţa pe un peron (1981) si Un om norocos (1984), texte care, deşi apărute în momente diferite ale existenţei şi activităţii scriitoriceşti a autorului, au în comun faptul ca afirmă o altă latură a talentului artistic al lui Octavian Paler exprimat ca romancier.

Deşertul pentru totdeauna (2001), în ciuda caracterului său preponderent eseistic, poate fi considerat un original roman autobiografic ce îl reafirmă pe scriitorul deja cunoscut de către publicul cititor, adeptul aceluiaşi stil subiectiv, memorialistic, predispus spre confesiune şi dominat de mituri şi concepte. Tema generală căreia i se subordonează substanţa epică a cărţii este , ca în cea mai mare parte a operei sale, destinul. Cartea ia forma unui jurnal cu însemnări zilnice începând cu luna mai şi terminându-se în august, confesiune tulburătoare a unui om inteligent, de o profunzime cutremurătoare, căruia ii este teama. Ii e teamă de moarte şi de faptul că, într-o zi, nu va mai putea simţi oamenii, nu va mai putea mirosi vântul şi îi va fi interzis, în mod brutal, să mai iubească. Însemnările din “jurnal” sunt un amestec interesant între amintirile din copilăria şi adolescenţa autorului, realitatea anului 2001 şi gânduri sau temeri aşezate pe hârtie, fără nicio legătură cu însemnările anterioare. Este probabil una dintre cărţile în care autorul se expune cel mai mult, arătând tuturor greşelile pe care le-a făcut, regretele si defectele sale, cu o sinceritate pe alocuri dureroasa.

Celelalte două cărţi, Viaţa pe un peron (1981) si Un om norocos (1984) marchează adevărata trecere a lui Octavian Paler la formula epică a romanului. O trecere neinspirată, ar spune unii, ce reflectă incompatibilitatea, uşor de remarcat de altfel, dintre stilul dominant reflexiv al autorului şi formula impusă de această specie. Se remarcă însă în aceste texte preferinţa autorului pentru construcţia parabolică, personajele – simboluri şi intriga imposibil de localizat spaţial şi temporal, ceea ce , am putea spune, serveşte într-o oarecare măsură intenţiei permanente a eseistului de a se raporta la o altă realitate decât cea impusă de actul scriitoricesc.

Calomnii mitologice (2007), ultima dintre cărţile sale pe care nu a apucat să o revadă şi căreia nu a reuşit să îi dea forma definitivă, reflectă în maniera cea mai fidelă, modul de a scrie caracteristic lui Octavian Paler. Astfel, complexitatea gândirii este dublată, ca de fiecare dată, de o analiză minuţioasă şi de o jalonare printre multiplele puncte de vedere. Un veritabil demers întru mitizare şi demitizare , volumul afirmă un autor matur, un artizan al cuvântului şi un abil investigator al esenţei fiinţei.

Carmina Stoian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: