Biblioteca din Alexandria, tezaur spiritual al antichitatii greco-latine si al lumii

Simbol de civilizaţie, altar al ştiinţei, edificiu în care incunabulele, manuscrisele, tipizatele, documentele, hărţile şi cărţile sunt adăpostite, conservate, clasificate şi puse la dispoziţia cititorilor, biblioteca reprezintă imaginea prestigiului intelectual, iar Biblioteca din Alexandria nu face excepţie.

Ceea ce scoate în evidenţă Biblioteca din Alexandria este renumele ei, care a făcut-o să fie prima bibliotecă publică din lume. Francezul Marc Sauvalle o numeşte „Străbunul bibliotecilor noastre publice […] celebră în Antichitate pentru farul său, construit pe insula Pharos, căreia i-a dat şi numele“. „Acest far – notează Sauvalle în continuare – servea drept ghid pentru marinarii care se îndreptau către oraşul construit de Alexandru cel Mare. Alexandria avea de asemenea şi un al doilea «far». Acesta îi călăuzea pe savanţii şi filosofii epocii spre oraşul egiptean. E vorba despre «Museion-ul» din Alexandria, templul Muzelor. De la Museion provine şi cuvântul «muzeu». Dar acesta era mult mai mult decât un muzeu în sensul pe care i-l atribuim în general. Era mai mult decât un loc de expunere a unor obiecte eteroclite, cuprindea şi o universitate a cărei bibliotecă era o bijuterie.

Nu trebuie să înţelegem totuşi că Biblioteca din Alexandria era unică în vremea aceea, pentru că unii faraoni aveau deja, în vastele lor palate, colecţii de texte juridice şi religioase. De asemenea, în epocă mai existau biblioteci rezervate anumitor grupuri, cum era aceea a Şcolii peripatetice a lui Aristotel, după modelul căreia s-au şi pus bazele bibliotecii alexandrine. Mai mult, conform opiniei lui Diodor din Sicilia, primul fondator din Egipt al unei biblioteci a fost Osy Mandias, urmaşul lui Proteu şi contemporan al lui Priam, regele Troiei. Pireus povesteşte că prinţul iubea aşa de tare învăţătura, încât a ordonat să se construiască o bibliotecă magnifică, decorată cu statuile tuturor zeilor egipteni, pe frontispiciul căreia au fost dăltuite următoarele cuvinte: „Leac pentru suflet“. Dar nici Diodor din Sicilia, nici alţi istorici contemporani cu el nu spun nimic despre numărul de volume pe care le cuprindea. Atât cât putem bănui, nu puteau fi foarte multe, pentru că nu fusese scris încă decât un număr mic de lucrări, care erau creaţia preoţilor. Exista şi o bibliotecă foarte frumoasă la Memphis, marele Cairo de azi, adăpostită în templul lui Vulcan: este chiar biblioteca din care Naucrates îl acuzase pe Homer că ar fi furat Iliada şi Odiseea, după care le-ar fi prezentat drept creaţii proprii.

Fondată de marele cuceritor macedonean, Alexandru cel Mare, în 331 î. Hr., când acesta avea numai 24 de ani, şi căreia i-a dat şi numele său, Alexandria a devenit capitala regatului elenizat de Ptolemeu. Construită pe ruinele Egiptului faraonic şi pe moştenirea Greciei viteazului Pericle, cultura acestui regat ilustrează o stranie fuziune în care a existat dorinţa de a pune înaintea bogăţiei materiale, a luxului şi fastului (un număr considerabil de oameni de spirit şi de savanţi „formau un fel de academie de ştiinţe şi arte“) edificarea unui „instrument“ ştiinţific şi informaţional inedit, care urma să fie prima Bibliotecă din Alexandria.

Biblioteca din Alexandria avea două sedii: un depozit de lucrări (circa 4000000) care se afla în Museion, adică în „Templul Muzelor“ (unde funcţiona şi atelierul de copiat manuscrise), în incinta palatului regal şi cel altul în cartierul Serapeum, care găzduia circa 300.000 de lucrări. Conform părerii lui S. Epiphane, biblioteca cuprindea, în totalitate, o colecţie de 548.000 de volume. Josephe mărturiseşte că erau circa 200.000 de volume şi că Demetrios din Phaler spera să fie cel puţin 500.000. În acelaşi timp, Eusebe ne asigură că la moartea lui Ptomeleu din Philadelphia, succesorul lui Ptolemeu Soter, această bibliotecă nu avea decât 700.000 de volume. E adevărat că sub succesorii săi ea s-a dezvoltat gradat ca, în cele din urmă, să numere nu mai puţin de 700.000 de volume. Dar prin termenul „volum“ trebuie să înţelegem suluri, care erau mult mai puţin încărcate decât volumele, sub forma în care le cunoaştem noi astăzi.

Munca de bibliotecar era una dintre cele mai alese funcţii cu care cineva putea fi investit de către rege. O listă a primilor bibliotecari care au trudit în Biblioteca din Alexandria îi enumeră pe: Zenodot din Efes care a trăit în anii (320-240 a. Chr.), Apollonios din Rhodos, Aristofan din Bizanţ din anii (257-180 a. Chr.), Aristarh din Samothrace. Sunt toţi de origini diferite, dar de cultură şi formaţie spirituală elenă.

La puţin timp după moartea sa, în anul 323 î. Hr., unul din generalii armatei sale, Ptolemeu Soter, s-a autoproclamat rege. Sfătuit de omul de stat şi oratorul atenian Demetrios din Phaler – care era şi discipolul lui Aristotel – Ptolemeu Soter a decis, în preajma anului 290 a. Chr., să pună bazele unei biblioteci universale. Demetrios decisese să adune la Alexandria „cărţile tuturor popoarelor de pe pământ“, pentru a căror transcriere erau necesare 500.000 de suluri de papirus. Ptolemeu al III-lea a fost acela care le-a cerut tuturor domnitorilor din lume să-i trimită lucrări de toate genurile şi tot el a poruncit să fie copiate toate cărţile existente pe navele care făceau escală în Alexandria, constituindu-se în acest fel primul fond de carte din istoria bibliotecilor, numit „fondul navelor“. „O armată de copişti, sub coordonarea celor mai mari savanţi, lucra la copierea manuscriselor, solii regelui cutre-ierau toate ţările pentru a descoperi şi cumpăra cele mai valoroase opere literare, religioase şi ştiinţifice. Când nu le puteau cumpăra, le împrumutau pentru a putea fi copiate la Alexandria“.

Bazându-se pe autoritatea lui Hecateu, Demetrios l-a convins pe rege de necesitatea achiziţionării şi traducerii „cărţilor de origine iudaică“. Planul lui Ptolemeu al III-lea, pus în practică de bibliotecari, era nu numai să adune cele mai valoroase cărţi din întreaga lume, copii sau originale (ale asiro-babilonienilor, evreilor, egiptenilor etc.), dar să le şi dea spre traducere în limba greacă. Se spune că Ptolemeu al III-lea a împrumutat de la Atena o serie de manuscrise din operele lui Eschil, Sofocle şi Euripide, a păstrat originalele şi a restituit copiile care erau atât de aproape de original, încât atenienii nici nu au realizat că au fost înşelaţi.

După moartea lui, în 228 î. Hr., Teofrast l-a delegat pe ultimul dintre elevii direcţi ai lui Aristotel să se ocupe de biblioteca de filosofie, care cuprindea în special cărţile maestrului, care fuseseră elaborate chiar în timpul celebrelor lecţii ţinute de acesta. Dar Ptolemeu din Philadelphia nu a putut obţine, de la discipolul lui Aristotel, acordul pentru vânzarea documentelor esenţiale pentru Biblioteca din Alexandria. Calimacos, savant şi poet, a încercat să realizeze o clasificare generală a lucrărilor păstrate şi conservate la Alexandria, redactând un catalog grec de aproape 120 de suluri de papirus, cu titlul Catalogul autorilor care strălucesc în fiecare disciplină. Acesta nu conţine însă toate lucrările existente în bibliotecă la acea dată, el reprezentând o selecţie din catalogul complet, care va fi elaborat mult mai târziu, pe timpul lui Didim cel Orb, care a fost numit de Sfântul Atanasie conducător al Şcolii catehetice din Alexandria, ocupând această funcţie până la sfârşitul vieţii, fiind şi ultimul ei dascăl. Gramatistul alexandrin Aristofan din Bizanţ (cca. 200 î. Hr.), celebru pentru memoria sa extraordinară, a clasificat scrierile platonice – pe care el le credea autentice – în trilogii, a separat clauzele şi sentinţele operelor antice, graţie majusculelor şi semnelor de punctuaţie. Zenodot din Efes a corectat şi a împărţit în cânturi şi strofe opera lui Homer, iar Herodot a contribuit şi el, începând recenzarea celor două mari opere ale antichităţii, Iliada şi Odiseea, muncă pe care a continuat-o Aristofan şi a dus-o la bun sfârşit Aristarh.

De aici provine moştenirea spirituală actuală a antichităţii greco-latine şi a lumii, deoarece în aceste colecţii s-a conservat cea mai mare parte a operelor scrise în perioada antichităţii. Cărţi valoroase din toate culturile şi limbile au făcut din Biblioteca din Alexandria un fel de muzeu, adică „loc al muzelor“, un laborator de cunoaştere. Euclid definitivase recent lucrarea Elemente de geometrie, iar Eratostene din Cirene, cel de-al treilea director al bibliotecii, calcula, cu o precizie uluitoare, circumferinţa globului pământesc.

Ptolemeu al II-lea, continuând să pună în practică planurile iluştrilor săi predecesori, a dus la Alexandria şaptezeci şi doi de savanţi evrei – pe care îi ceruse marelui preot Eleazar, prin trimisul său, Aristeu, un om deosebit de cult, căpitan de gărzi – cărora le-a cerut să traducă în limba greacă Vechiul Testament, cunoscut astăzi sub numele de Septuaginta, versiunea în limba greacă a primelor cinci cărţi ale Bibliei ebraice, respectiv a Pentateuhului, una dintre cele mai admirabile creaţii filosofice ale antichităţii. Traducerea în limba greacă a tuturor lucrărilor a fost o muncă de Sisif şi a mobilizat o parte importantă a savanţilor şi spiritelor erudite ale lumii, din fiecare ţară de origine a manuscriselor, oameni care stăpâneau greaca la fel de bine ca pe propria lor limbă.

Despre unul din succesorii lui, Ptolemeu Phisicon, un prinţ tiranic, de altfel, se spune că într-o perioadă de foamete, le-a refuzat atenienilor grâul pe care îl luau din Egipt, propunându-le să ofere la schimb originalele tragediilor lui Eschil, Sofocle şi Euripide.

Construirea unei biblioteci rivale celei din Alexandria, la Pergam, în Asia Mică, de către regele Eumenos al III-lea, în secolul al III-lea î. Hr., a avut urmări catastrofale. Dorind să concureze cu Biblioteca din Alexandria, acesta a înfiinţat, după model, un atelier de copiat manuscrise. Mai mult, grupuri organizate de falsificatori ofereau suluri de papirus cu texte antice (uneori deteriorate, alteori în bună stare), în care autenticul şi falsul se îmbinau cu măiestrie. Un exemplu în acest sens este istoria cunoscută cu titlul Filipicele, scrisă sub pseudonimul Demostene.

Egiptul a mers cu represiunile şi mai departe, până la încetarea exportului de papirus, pentru a-şi lipsi biblioteca rivală de suport pentru scrierea textelor, dar Pergamul a reacţionat prin perfecţionarea tehnicii de tratare a pieilor, care puteau fi folosite şi ele în acelaşi scop. Rivalitatea dintre cele două biblioteci era mult mai serioasă, pentru că viza orientarea studiilor. Savanţii din Pergam erau interesaţi de ştiinţa secretă a textelor vechi, pe când savanţii din Alexandria se străduiau, printr-un studiu aprofundat al lexicului şi prin comparaţii exigente, să traducă textele cât mai exact posibil.

După cucerirea Pergamului, Antonius a transportat biblioteca în Egipt, dăruindu-i-o reginei Cleopatra, gest care a salvat o serie de manuscrise cu ajutorul cărora Biblioteca din Alexandria a putut fi refăcută parţial, în urma primului incendiu. Unii cercetători au presupus că biblioteca a fost distrusă nu o dată, ci de două ori: prima dată în vremea campaniei militare a lui Cezar, iar a doua oară, de către califul Omar, când cetăţenii oraşului au folosit papirusurile ca să încălzească băile publice. Alţi cercetători consideră că biblioteca a dispărut în anul 267 î. Hr.., când armata reginei Zenovia din Palmira s-a confruntat, pe străzile oraşului, cu armata lui Aurelian.

Conform opiniei lui Luciano Camfora, biblioteca nu a fost distrusă în momentul incendierii Alexandriei, din vremea campaniei lui Cezar în Egipt (48 a. Chr.), ci sulurile de papirus au fost devastate în secolul al VII-lea, de către emirul Amrou Ben Al-As, supusul lui Omar, califul Bagdadului.

Cu certitudine, odată cu biblioteca au fost distruse sute de opere ale lumii antice. Uneori, unele papirusuri provenite din vreo bibliotecă privată şi aruncate la gunoi au fost utilizate la înfăşurarea celor decedaţi.

Biblioteca din Alexandria se dovedeşte a fi împlinirea unui vis de nemurire universal. Moartea şi reînvierea sa în etape succesive, demonstrează, cu prisosinţă, că Alexandria şi scrierile pe care le-a adăpostit nu au fost considerate niciodată ca făcând parte din trecut.

În anul 1989 guvernul egiptean a făcut publică organizarea unui concurs de arhitectură pentru proiectarea şi executarea unei noi şi vaste biblioteci din Alexandria. Proiectul a fost extrem de ambiţios, pentru un oraş precum Alexandria Egiptului, care, cu două mii de ani în urmă, era capitala culturală a întregii lumi. La concurs şi-au prezentat proiectele aproximativ 650 de arhitecţi, iar firma câştigătoare a fost „SnØhetta“, o mică firmă de construcţii din Norvegia, care nu avusese până atunci nici un rezultat remarcabil şi construise doar câteva clădiri de dimensiuni mari.

Moştenitoare a patrimoniului cultural al anticului oraş egiptean, Biblioteca restaurată a Alexandriei şi-a redeschis porţile pe data de 23 aprilie 2002, iar pe 16 octombrie, în acelaşi an, a fost inaugurat în incinta sa Muzeul de Ştiinţe. Acesta a luat naştere în urma colaborării dintre Franţa şi Egipt, mai exact, dintre Conservatorul naţional de arte şi meserii din Paris, aflat sub egida Ministerului francez al cercetării şi afacerilor externe – şi Biblioteca alexandrină.

Biblioteca din Alexandria este o somitate în eforturile sale de a sprijini libertatea de gândire şi de expresie, ca de altfel şi libertatea presei, în statele arabe. Aceasta s-a manifestat, în mai 2003, prin crearea unei baze de date – „Beacon for Freedom of Expression“ –, donaţie a norvegienilor, care cuprinde informaţii despre literatura care face referire la cenzură şi la libertatea de expresie.

În martie 2004, în urma unei conferinţe găzduite de celebra bibliotecă renăscută, pe tema rezultatelor reformei arabe, „Declaraţia de la Alexandria“, care stipulează că „adevărata democraţie presupune garanţia libertăţii de expresie sub toate formele sale“, a fost adoptată, în unanimitate, de către participanţi. Ea este considerată una dintre cele mai importante creaţii arhitecturale ale ultimelor decenii.

Perfect integrat bibliotecii renăscute din propria-i cenuşă, precum pasărea Phoenix, muzeul (care are astăzi capacitatea de a adăposti până la opt milioane de volume) se doreşte a fi un locaş de învăţătură, al cărui rol este propagarea culturii ştiinţifice care aminteşte contribuţia deosebită a civilizaţiilor apuse la dezvoltarea ştiinţei contemporane. O simplă parcurgere, fie chiar şi grăbită, a muzeului, ilustrează influ-enţa mutuală a culturilor succesive la întretăierea cărora se situează oraşul Alexandria: de la Egiptul faraonilor, traversând revoluţia greacă şi influenţa Evului Mediu arabo-musulman.

Clădirea noii Biblioteci din Alexandria – un edificiu cu 11 etaje, închis între copleşitoare ziduri de granit – este, paradoxal, în acelaşi timp simplă şi grandioasă, în forma unui semicilindru vertical, care ţâşneşte de-a dreptul spre cer, precum piramidele faraonilor egipteni. Linia dreaptă care străbate forma cilindrică a construcţiei este, în realitate, o pasarelă pentru pietoni, care duce la intrarea sudică a Universităţii din Alexandria. Pasarela este suspendată pe deasupra unei şosele intens circulate, pentru a ajunge apoi la cel de-al doilea etaj al bibliotecii şi se continuă până la piaţa aflată în partea nordică a clădirii situată cu faţa spre mare.

În partea vestică a pasarelei, golul pe care-l formează partea desprinsă din cilindru are rol de intrare în bibliotecă. Intrarea este aşezată paralel cu o altă intrare, într-o veche sală de conferinţe şi dă impresia că se înclină dinaintea acestei construcţii cu care se învecinează. Pereţii înclinaţi ai bibliotecii sunt îndreptaţi tot către nord, către mare, la fel ca şi panta acoperişului. Din forma cilindrică a fost decupată o porţiune oblică. În mod firesc, aceasta ar da naştere unei suprafeţe eliptice, dar arhitecţii au avut la baza planului lor un cilindru eliptic, care este înclinat faţă de verticală.

Zidul sudic al cilindrului este acoperit cu plăci de granit cu suprafaţă neregulată şi contururi fine, inscripţionate cu simboluri alfabetice din toată lumea, despicate din blocuri uriaşe, nu tăiate de-a dreptul. Ziua, soarele care traversează cerul şi lumina artificială care se reflectă noaptea în bazinul cu apă învecinat, creează jocuri de umbre pe simbolurile sculptate, amintind de zidurile templelor egiptene antice.

Între cele două clădiri se află o piaţă acoperită cu dale de granit, iar o sferă vastă, în subteranul acesteia, ascunde un planetariu. Parterul, construit sub forma unui amfiteatru cu şapte etaje, având forma unor terase, coboară la nord, spre Marea Mediterană.

Enorma sală din centrul bibliotecii, sub forma unui semicerc cu dia-metrul de 160 de metri, emană senzaţia de putere copleşitoare. Peretele sub forma de semicerc e realizat din elemente de beton, iar cel drept este placat cu piatră neagră şlefuită, adusă tocmai din Zimbabwe.

Arhitectura noii Biblioteci din Alexandria, gândită în spiritul clarităţii şi dinamismului, onorează valorile de patrimoniu expuse în interiorul ei, iar bustul lui Alexandru cel Mare veghează, sobru, peste veacuri, asupra locului.

Meditând asupra naşterii, distrugerii şi învierii Bibliotecii din Alexandria, nu o putem percepe doar ca pe un monument arhitectonic şi un „museion“ unic în lume, ci şi ca pe o răspântie dintre trecut şi viitor, dintre imaginar şi real, dintre civilizaţia antichităţii greco-latine şi alte mari civilizaţii şi culturi care au marcat istoria universală. Ne aflăm, de asemenea, la răspântia dintre mit şi utopie, cele două mari generatoare de gândire şi spiritualitate ale omenirii.

Ariana BĂLAŞA

2 răspunsuri

  1. Ma bucur sa ma „regasesc” in paginile blogului dumneavoastra. Inseamna ca studiul meu v-a starnit interesul.
    Va urmaresc in continuare si va urez sa fiti inspirat!

  2. Va multumesc pentru urare!
    Am fost inspirat in momentul in care am gasit studiul dumneavoastra. L-am citit cu placere si interes si trebuie sa spun ca m-au impresionat acuratetea informatiei si maniera de prezentare – cu adevarat academica! De aceea, am dorit sa ofer cititorilor de pe blogul meu sansa de a citi o lucrare de istorie cu adevarat valoroasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: