Ocupaţia rusă din 1828-1834. Regulamentul Organic

Ne aflăm în faţa unui fenomen ciudat: ruşii, în timpul cât ocupă Principatele după încă un război (1828-1829), care se termină cu pacea de la Adrianopol (septembrie 1829), vor impune în Principate un fel de nouă constituţie care se va numi Regulamentul Organic.

Iată ironia: ruşii, aflaţi sub un regim autocrat, fără libertăţi, fără parlament la ei în ţară, vor impune în Principate un regim relativ mai liberal decât al lor.

Apărând şi în Rusia, pe la începutul secolului XIX, mişcări liberale, guvernatorul rus numit în Principate, generalul Pavel Kiseleff (al cărui nume îl păstrează o şosea din Bucureşti), un conte relativ liberal, împreună cu cei din jurul lui, s-a gândit să experimenteze în Principatele Române un regim ceva mai liberal decât în Rusia şi în orice caz mai liberal decât cel pe care turcii îl impuseseră Principatelor.

Să ne înţelegem asupra cuvintelor. Când zic liberal, aceasta nu înseamnă că era de-acum democratic. Constituţia era foarte aristocratică — în parlament nu apăreau decât boieri mari şi mai mici —, dar se inspira după unele modele europene: se ţinea seama de independenţa justiţiei, iar parlamentul era separat de executiv; iată deci aplicat, pentru prima oară la noi în ţară (e drept, cam şchiop), principiul lui Montesquieu din veacul al XVIIIlea: separarea puterilor; executivul, legislativul şi judiciarul trebuie să fie separaţi, independenţi unul de altul, pentru ca o ţară să poată fi cârmuită într-un mod oarecum liberal, adică ferită de despotism şi arbitrar. Acest principiu apare pentru prima oară în Regulamentul Organic.

Soarta ţărănimii, în schimb, se înrăutăţeşte în urma Regulamentului Organic, în 1829, prin pacea de la Adrianopol, turcii sunt siliţi să liberalizeze navigaţia pe Marea Neagră şi pe Dunăre, forţaţi bineînţeles de ruşi, dar şi de englezi, căci englezii dominau mările şi voiau să liberalizeze comerţul. De la o zi la alta, libertatea comerţului în Principatele noastre face ca boierimea, care poseda majoritatea pământurilor, să se intereseze de o exploatare mai intensivă ca să producă grâne pentru export. Până atunci ţăranul putea să cultive într-o oarecare libertate pământul boierilor, boierul era silit să dea cel puţin două treimi din moşia lui ţăranilor, care o cultivau cum voiau şi îi dădeau boierului o cincime, o pătrime sau o treime, dar dijma nu ajungea la jumătate din recoltă. Din momentul când boierii nu mai sunt siliţi să dea grâul turcilor la preţ redus, ci îl pot vinde francezilor sau englezilor, pe Dunăre, ţăranii încep să fie mult mai exploataţi de marii proprietari decât erau înainte de epoca Regulamentului Organic.

Iată cum progresul îşi are şi reversul lui. Prima constituţie românească reprezintă embrionul unei legislaţii de tip occidental, dar, pe de altă parte, înrăutăţeşte soarta ţăranilor în aşa măsură încât, mai târziu, unii gânditori socialişti vor spune că avem de-a face cu o epocă de neoiobăgie. Degeaba era ţăranul liber (nu mai exista serbie la noi de la mijlocul secolului XVIII), faptul că era silit să folosească pământul boierului şi să-i dea jumătate din munca efectuată cu mâna, cu plugul şi cu boii lui, a făcut ca situaţia ţărănimii să se degradeze. Iar aceasta în contextul în care, datorită îmbunătăţirii condiţiilor de igienă şi a progreselor medicinei (vaccinul împotriva variolei — căreia i se spunea „altoi de vărsat” — se introdusese la începutul veacului), populaţia la sate a crescut mult în secolul al XIXlea.

Pe plan politic, aplicarea Regulamentului Organic a însemnat şi o intervenţie permanentă în treburile ţării a reprezentanţilor ruşi la Bucureşti (până în 1834, generalul conte Pavel Kiseleff, apoi consulii ruşi de la Bucureşti şi Iaşi), în aşa măsură încât cele două principate deveniseră practic ţări aflate sub protectorat rusesc. Situaţia domnilor, Mihăiţă Vodă Sturdza (1834-1849) în Moldova, Alexandru Ghica (1834-1842) şi Gheorghe Bibescu (1842-1848) în Muntenia, a fost extrem de grea, mereu învinuiţi de liberalii dinăuntru că nu rezistă destul presiunilor ruseşti, şi de consulii ruşi că cedează prea mult opoziţiei dinăuntru.

In Muntenia în special, Alexandru Ghica s-a confruntat în Adunarea legislativă cu o puternică opoziţie, de tendinţă antirusă. Unul dintre şefii acestei opoziţii, Ion Câmpineanu, a şi plecat în Occident pentru a trezi interesul marilor puteri în problema românească şi e de mirare cum a putut fi primit în audienţă de prim-miniştri apuseni, Lord Palmerston la Londra şi Adolphe Thiers la Paris. Aparţinând unei familii boiereşti de prim rang, înrudit cu Cantacuzinii şi cu Cantemireştii, el a fost introdus în cercurile occidentale de prinţul Adam Czartoryski, fruntaş al emigraţiei poloneze şi fost consilier al ţarului.

Altă explicaţie a relativului succes al lui Câmpineanu au fost legăturile sale cu masoneria. Întors în ţară, a fost închis un timp — ca şi tânărul Mitică Filipescu, primul nostru doctor în drept de la Paris şi care, cu toate că aparţinea uneia dintre cele mai puternice familii boiereşti din Muntenia, poate fi considerat, prin proiectul său politic, ca primul om politic socializant din ţara noastră. Filipescu a murit în închisoare. O dată cu el fusese închis şi tânărul Nicolae Bălcescu, care va juca un rol de frunte în revoluţia de la 1848. În închisoare se îmbolnăveşte el de tuberculoza („oftica” i se zicea pe atunci) care-l va doborî de tânăr.

Mai abil şi mai iubit de ruşi, Sturdza s-a menţinut mai mult pe tron. Cu toate slăbiciunile de care toţi trei domnitorii au fost învinuiţi, se poate spune, obiectiv, că în timpul guvernării lor ambele principate au făcut progrese mari în domeniul economic şi în domeniul cultural. S-au clădit oraşe întregi, ca Brăila (privită, o vreme, de străini, ca mai frumoasă decât Bucureştii), Alexandria (după numele lui Alexandru Ghica); s-au deschis drumuri, s-au pavat şi iluminat cele două capitale. La Iaşi, Mihăiţă Vodă a inaugurat o universitate (Academia Mihăileană) şi a întreţinut un teatru francez. Comerţul în ambele principate a luat avânt, ca urmare a clauzelor tratatului de la Adrianopol, care liberalizase comerţul pe Dunăre şi Marea Neagră şi suprimase monopolul turcesc pe cereale şi vite. Atunci a început să se închege cu adevărat o burghezie românească, din negustorime şi din mica boierime. O consecinţă neprevăzută a fost însă şi imigrarea din ce în ce mai masivă în Moldova a evreilor din Galiţia, Polonia şi Rusia, atraşi de o nouă piaţă comercială în stare oarecum „virgină”.

Neagu Djuvara

3 răspunsuri

  1. Dl. Neagu Djuvara este original. Intru totul original. Daca de alzheimer a reusit sa scape (dupa cum a declarat domnia sa la tv), ma tem ca originalitatea a fost mai necrutatoare.
    Pentru cine vrea sa-si formene o parere asupra subiectului din articol, recomand monografia lui Radu Rosetti „Actiunea politicii rusesti in Tarile Romanesti, povestita de organele oficiale franceze”.

Lasă un răspuns la S-a întâmplat în 10 mai 1838 - Jurnal Spiritual Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: