Alimentatia in mitologie

Povestirile mitologice fac o distincţie netă între hrana consumată de oameni şi cea rezervată zeilor. Ele le recu­nosc unor alimente anumite virtuţi, în măsură să determine schimbări miracu­loase în viaţa omului. Unor produse li se atribuie o valoare specială ca ofrandă în sacrificii. În legătură cu anumite alimente există prescripţii ritualice specifice. În sfîrşit, zeii şi oamenii sînt descrişi adesea în timp ce participă la banchete, aşezaţi în jurul unor mese îmbelşugate.

Distincţia dintre hrana rezervată zeilor şi alimentele permise oamenilor este funda­mentală. Cu toate că se bucură de ofrandele constînd din roadele cîmpului şi animale, zeii se hrănesc cu Nectar şi Ambrozie, altfel spus cu alimente (mîncare şi bău­tură) ce nu sînt de pe această lume şi care le sînt rezervate în exclusivitate. Consu­marea hranei zeilor poate provoca schim­bări radicale în viaţa oamenilor. Chiar şi un erou de origine semidivină ca Heracle îşi schimbă condiţia, devenind nemuritor, sugînd la sînul Herei.

Unele alimente sînt înzestrate cu virtuţi particulare, provocînd schimbări imprevi­zibile cui le consumă. Astfel, Persefona, răpită de Hades, este obligată la o şedere cel puţin temporară, în lumea morţilor, întrucît, întorcîndu-se în lumea zeilor cereşti, mănîncă o rodie; doar pentru că a muşcat din acest fruct, destinul ei este să rămînă în lumea de dincolo.

Multe mîncăruri şi băuturi sînt utilizate ca oferte sacrificiale. Cu lapte, miere şi vin se fac adesea libaţii. Plăcintele, grîul, trufandalele şi orice fel de fructe sînt ofrandele preferate ale zeilor în sacrificiile nesîngeroase. Animalele cu care se hrănesc oamenii sînt adesea oferite ca jertfă zeilor, în cazul fiecărui zeu există prescripţii spe­cifice, fiecare are ofranda sa preferată, pen­tru care trebuie respectat un ritual bine definit. Originea unora dintre aceste ritua­luri o reprezenta primul sacrificiu sîngeros oferit zeilor (cel al lui Prometeu pentru Zeus), în cursul căruia se stabilise că anu­mite părţi ale victimei trebuiau sacrificate pe altar, în vreme ce restul puteau fi consu­mate de preoţi şi de credincioşi în banchetul cu care se încheia ritualul. Banchetul avea un rol fundamental în numeroase ceremo­nii religioase, în sărbători şi în riturile funebre. Constituia însă şi un divertisment răspîndit, aşa cum atestă nenumărate ban­chete homerice şi, nu mai puţin, Banchetul lui Platon.

În mediul religios, existau pentru consu­marea mîncărurilor şi a băuturilor folosite în ritualurile misterice prescripţii speci­fice, în legătură cu acest subiect izvoarele sînt oarecum reticente, dat fiind caracte­rul secret a tot ceea ce privea misterele. Totuşi, din unele trimiteri descoperim că unele alimente erau interzise, că postului i se atribuia o valoare purificatoare şi că o băutură numită Ciceon era consu­mată de credincioşi după exemplul Demetrei, care, atunci cînd pornise prin lume în căutarea fiicei sale Persefona, pe care Hades o răpise, acceptase să bea numai un soi de amestec straniu, ciceonul, iniţiind în acest fel, potrivit Imnului homeric către Demetra, ritul eleusin. Vinul, în schimb, se afla în centrul sărbătorilor organizate în cin­stea lui Dionysos.

Cel mai bogat repertoriu de hrană ce ne-a parvenit din Antichitate, Satyriconul lui Petroniu, iese din sfera mitologiei şi a religiei, la fel ca reţetele pe care ni le-a transmis Apicius, bogatul şi extravagan­tul gurmand din vremea lui Tiberius, şi ca informaţiile privitoare la importarea de cireşi şi de caişi la Roma, de către Lucullus. Totuşi, mitul ne oferă, la rîndul său, cîteva exemple de mese cu totul aparte. Dintre acestea, pe lîngă numeroasele banchete din poemele epice la care am făcut referire, se detaşează mîncarea simplă şi modestă pe care Filemon şi Baucis o pregătesc pentru Zeus şi Mercur, pe o masă care stă să cadă şi al cărei picior mai scurt este comparat cu un ciob: măsline, salată, ouă, caş, vin, fructe şi miere (Ovidiu, Metamorfoze). Nişte mîncăruri care, pro­babil, nu difereau prea mult de mesele consumate cu adevărat la Roma, după cum atestă unele fragmente din Marţial. Scenei senine a acestui banchet modest i se opune aceea macabră şi atroce a mesei pregătite pentru zei de către Tantal, care nu se dă în lături să le ofere carnea propriului său fiu, Pelops, ori aceea, foarte asemănătoare, a banchetului pregătit de către Atreu pen­tru fratele său Tiest, care îşi va mînca propriii copii.

Textele literare ne-au lăsat descrieri ale unor mese abundente (inclusiv înainte să devină frecvente excesele din epoca impe­rială romană tîrzie, cum este cel amintit în legătură cu împăratul Heliogabal, care, la un banchet, a pus să se pregătească şase sute de creiere de struţ cu mazăre ames­tecată cu grăunţe de aur). Dimpotrivă, se poate presupune că majoritatea populaţiei avea deseori ocazia să sufere de foame şi să viseze la o ţară îmbelşugată, ca aceea descrisă de Ferecrate atunci cînd vorbeşte de Atena secolului al V-lea î.Hr., cu torente de ciorbă de-a lungul străzilor, turte la dis­creţie, ploi de vin bun trimise pe acoperişuri de către Zeus, ciorchini de struguri şi roţi de caş apărînd pe la streşini, copaci în care se găsesc sturzi, iezi şi sepii deja gătite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: