Mitul Dragobetelui

Existand partizani numerosi de o parte si de alta a ambelor tabere, ziua Sfantului Valentin si Dragobetele au intrat involutar intr-un soi de competitie pentru suprematie.

Argumentele sunt complexe, e o confruntare a culturilor, un orgoliu autohton sau o razvratire impotriva comercializarii dragostei si cu toate astea Ziua Indragostitilor preluata de peste ocean pare sa aiba ceva mai multa notorietate, neindoielnic avand parte de o mai mare promovare. Poate e de fapt chiar meritul americanilor pentru asta atata timp cat este deja irefutabila calitatea acestora de „a se vinde” in sensul de a-si scoate in prin plan valorile si cultura cu toata puterea si de ce nu „agresivitatea”. Asadar, daca vrem ca Dragobetele noastru traditional sa recupereze din handicap trebuie poate, mai intai de toate, sa-i cunoastem istoria, sa-l explicam, sa-l intelegem si mai apoi sa ni-l insusim cu adevarat.

Legenda vorbeste vasazica despre Dragobete ca fiind o entitate mitologica similara zeilor Eros sau Cupidon care a luat la un moment dat si forma fizica pentru ca se aminteste despre el si ca fiu al Dochiei. Totodata se spunea ca, avand o personalitate mult mai expansiva, mai vulcanica decat a celor asemanatori lui, devenise un fel de „nas ceresc” pentru ca, inainte de inceputul primaverii el oficia acolo, in spatiul cosmic, nunta tuturor animalelor. De aceea se si crede ca, pe 24 februarie pasarile nemigratoare sa strang in stoluri, isi construiesc cuiburi si se imperecheaza. Cele care nu reusesc sa faca acest lucru raman fara pui pana anul viitor.

Aceasta traditie s-a raspandit cu timpul si la oameni. Fetele si baietii se intalneau, isi alegeau perechea sau pur si simplu isi declarau dragostea pentru ca astfel erau protejati intreg anul de puterea si binecuvantarea Dragobetelui. In unele zone se povesteste chiar despre „goana din ziua de Dragobete” cand, fetele si flacaii, se adunau in preajma satului de unde, la ora pranzului, tinerele porneau in fuga catre casele lor urmarite indeaproape de baieti. Aceia care reuseau sa-si prinda din urma persoana iubita le puteau fura acestora o sarutare pecetluindu-si astfel legamantul in fata tuturor. Din acest motiv, in universul rural inca mai circula zicala „Dragobetele saruta fetele!„.

Adesea identificat cu imaginea barbatului tanar, curajos, un adevarat Fat-Frumos, se istoriseste si ca a fost metamorfozat de Maica Domunlui in planta dragostei care de altfel ii si poarta numele.

Obiceiurile stravechi mai spun si ca pe 24 februarie oamenii isi aranjau casele pentru a-i face o primire demna zeului amorului care venea alaturi de zanele Dragostei incarcate de daruri de iubire. De asemenea, toti cei din gospodarie cautau sa nu-l intampine pe Dragobete fara o persoana alaturi fiindca, in caz contrat, ei erau sortiti sa mai astepte inca un an pana cand aveau sa isi gaseasca perechea.

sursa: kudika.ro

Un răspuns

  1. Ati argumentat deosebit aceast mod de a ne insusi iubirea proprie noua romanilor. Daca imi permiteti am sa postez in reteaua literara ceea ce ati cuprins in aceasta pagina. http://reteaualiterara.ning.com/group/24februariedragobeteleziuaiubiriilaromani
    sau poate scrieti chiar dumneavoastra aceste randuri si acolo. Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: