Originea familiei Bonaparte

Originea familiei Bonaparte se pierde în negura evului mediu. Găsim Bonaparti la Treviso, Bologna şi Florenţa. Ce se ştie cu certitudine este faptul că un anume Francisc Bonaparte s-a stabilit în Corsica la Ajoccio în anul 1529, că pentru serviciile aduse republicii Genova, pe atunci stăpâna insulei, acest Francisc Bonaparte fusese înnobilat de către ducele de Toscana. Acesta este strămoşul lui Napoleon.

Carol-Marie Bonaparte, tatăl lui Napoleon, făcuse studii juridice, pe care însă nu le va termina decât mai târziu când, silit de greutăţile familiei, îşi va lua doctoratul juridic la Pisa. Cheltuitor, frivol, elegant,  amator de petreceri şi aventuri galante, cu o bogată imaginaţie, el nu poate realiza nimic sub raport material din lipsă de voinţă, perseverenţă şi spirit realist. Brav, el a luptat alături de Paoli împotriva francezilor şi n-a depus armele decât atunci când şi-a dat seama de zădărnicia încercării.

Letitia Bonaparte

S-a căsătorit cu Letiţia Ramolino, o fată de 16 ani, care, după spusele lui Stendhal, era cea mai seducătoare fată din insulă. Letiţia, al cărei tată era inspector general de poduri şi şosele, descindea din conţii Coll’Ato. Ca atare, nobleţea lui Napoleon, deşi mică, era autentică. Letiţia era o femeie energică, sobră, cu moravuri simple, fermă, muncitoare, zgârcită, lipsită de supleţe, ca şi de cultură. Curajoasă, şi-a urmat soţul în munţi, călare, deşi era însărcinată, a auzit şuierându-i gloanţele pe la ureche fără să murmure, a stat zile întregi în grote hrănindu-se cu lapte de capră.

Din căsătoria lui Carol Bonaparte cu Letiţia Ramolino  s-au născut 13 copii, dintre care cinci au murit de mici. În istorie au intrat cinci băieţi: Josef, Napoleon, Lucien, Louis, Jerome, şi trei fete: Elisa, Paulina şi Carolina.

Prin strămoşi şi temperament, Napoleon era deci un corsican autentic. El a moştenit de la mamă carcaterul ferm, voinţa, spiritul de ordine şi economie, puterea de muncă; de la tată, imaginaţia; de la amândoi, bravura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: