Napoleon si soldatii

Cu toată severitatea lui, Napoleon Bonaparte a reuşit repede să se facă iubit şi ascultat fără murmur, ceea ce nu era o performanţă uşoară cu soldatul francez produs al Revoluţiei. Conştient de drepturile lui, îmbibat de spiritul egalitar, el nu poate fi condus cu cravaşa ca soldaţii armatelor feudale; soldatul francez este mai brav decât toţi ceilalţi, fiindcă el ştie că în fiecare bătălie este în joc onoarea Franţei, a regimentului său şi a lui. El este exigent, are o personalitate pe care cea mai severă disciplină nu i-o poate anula, el murmură la cea mai mică nemulţumire; nu se adresează temutului general cu formula slugarnică de „excelenţă” ca în armatele monarhilor, ci îi spun simplu „Generale!” În armata lui Bonaparte, pedepsele corporale (bătaia) erau de neconceput. Când el ridica drapelele unităţilor vinovate de abateri şi le expunea îndoliate, ştia că a doua zi soldaţii vor veni plângând să le ceară şi să făgăduiască că nu vor mai repeta greşeala.

Bonaparte nu căuta popularitatea prin concesii făcute disciplinei ca predecesorii săi. Sever numai când trebuia, familiar cu cei bravi, el s-a impus prin exemplu personal, prin capacitatea de strateg, prin grija faţă de nevoile soldaţilor, prin faptul că împărţea cu ei pericolele şi greutăţile. Într-o largă măsură a contribuit şi elocinţa lui, emfatică, pe gustul soldatului francez şi foarte apreciată în timpul revoluţiei. Ordinele de zi, pe care obişnuia să le dea înainte şi după bătălie, rămân modele unice, de neimitat, neegalate în ceea ce priveşte concizia şi puterea de exaltare a sentimentelor de mândrie ostăşească, de orgoliu naţional. Aceste ordine aveau darul de a face din soldaţii lui luptători greu de învins.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: