Constantin Brâncoveanu, iscusit om politic, ctitor şi martir

La moartea lui Şerban Cantacuzino s-au adunat marii boieri ca să aleagă un nou domn — de data asta n-a intervenit Poarta — iar boierii, considerând că fiul lui Şerban e încă un copil, îl aleg pe nepotul răposatului domn, pe Constantin Brâncoveanu, om matur şi experimentat care deţinuse mai multe dregătorii. El a vrut să-şi spună mai întâi, după maică-sa, Cantacuzino-Brâncoveanu, dar tot neamul cantacuzinesc, prea mândru, s-a împotrivit cu indignare, zicând că a vrut să se facă armăsar când era doar catâr! Atunci a urcat cu o generaţie mai sus, a luat numele bunicii (Elina lui Radu Şerban Basarab) şi şi-a zis: Basarab Brâncoveanu…

Nu voi insista asupra domniei lui Constantin Brâncoveanu, dar e de ştiut că a fost un domnitor înţelept, şiret totodată, ascunzându-şi acţiunile faţă de turci, austrieci şi ruşi; a căutat de asemeni să-şi impună candidaţii lui în scaunul Moldovei, a fost deci un om ambiţios şi iscusit, şi a domnit 25 de ani — e ultimul domnitor din ţările noastre care reuşeşte să rămână în scaun atâta timp. După el va veni lungul şir de domni fanarioţi care, în general, nu vor fi lăsaţi în scaun, de turci, decât vreo 2-3 ani la rând.

În timpul domniei sale a refăcut multe din clădirile şi bisericile înălţate din vechime de neamul său, a construit multe noi monumente şi chiar a „inventat” un stil (cunoscut azi sub numele de „stil brâncovenesc”) în care intră, pe lângă vechea tradiţie locală sau balcanică, şi o anumită influenţă italiană, adusă bunăoară de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Mânăstirea Horezu, în Oltenia, sau palatul Mogoşoaia de lângă Bucureşti (frumos restaurat în secolul nostru de prinţesa Marta Bibescu, e azi singurul monument civil mai vechi şi mai arătos din raza Bucureştilor) sunt reprezentative pentru stilul brâncovenesc.

A fost deci, din punct de vedere cultural, o domnie de cea mai mare importanţă, continuând şi încurajând dezvoltarea unor forme de expresie autohtone — deja sub unchiul său, Şerban
Cantacuzino, se începuse traducerea Bibliei în româneşte şi se înfiinţase Şcoala Domnească.

Sfârşitul domniei lui Brâncoveanu, trebuie să recunoaştem, ne mai impresionează şi azi. Turcii l-au bănuit că ar unelti împotriva lor, încercând să se alieze în secret cu austriecii sau cu ruşii. Vom vedea ce se întâmplă în 1710-711, în Moldova, când Dimitrie Cantemir trece făţiş de partea lui Petru cel Mare al Rusiei. Brâncoveanu, mai prudent, refuză să participe la această alianţă, dar suspiciunea persistă după ce doi veri ai lui, Cantacuzini, trec la ruşi (unde vor da naştere unei spiţe de prinţi ruşi Cantacuzino). Turcii sunt încredinţaţi că şi Brâncoveanul e de partea apusenilor, în special a austriecilor, o dată ce împăratul i-a conferit titlul de „principe al Sfântului Imperiu”.

El, de fapt, o ştim acum, a dus în mai multe rânduri tratative secrete şi cu ţarul Rusiei şi cu împăratul, dar s-a ferit să facă pasul hotărâtor câtă vreme i s-a părut că turcul e încă prea tare. Ba chiar, în august 1690, a trecut Carpaţii către Ardeal alături de principele transilvan pro-turc Thokoly şi i-a învins pe austrieci la Zărneşti, pe când ginerele lui Şerban Vodă, Constantin Bălăceanu, murea ca general în armata austriacă!

Acum, în 1714, s-a zvonit chiar că unchii săi Cantacuzini, Mihai spătarul şi Constantin stolnicul, îngrijoraţi că Brâncoveanul nu mai asculta de sfaturile lor înţelepte, l-ar fi pârât la Constantinopol. Atunci Poarta, în primăvara lui 1714, trimite la Bucureşti un capugiu ca să-l aducă la Constantinopol pe Brâncoveanu cu toţi ai lui. Iată în ce stare de slăbiciune se află de-acum Ţara Românească, la numai un veac după faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul şi ale lui Radu Şerban Basarab: e de ajuns să sosească un capugiu turc însoţit doar de câţiva ostaşi, să vină în palatul lui Brâncoveanu, să-i pună pe umăr panglica neagră, semn că este „mazilit”, şi să nu mişte nimeni, toată familia lui Brâncoveanu să fie urcată în rădvane şi dusă la Constantinopol — fără nici un semn de împotrivire din partea curtenilor, din partea celor din jurul lor. Episodul e grăitor în privinţa gradului de decădere militară şi politică la care ajunseseră ţările noastre.

Brâncoveanu e dus la Constantinopol, închis în Cetatea celor Şapte Turnuri (ledikule), supus la chinuri ca să spună unde-şi ascunde averile — căci se ştia că era foarte bogat —, iar în ziua
de 15 august 1714, ziua Adormirii Maicii Domnului, marea sărbătoare creştină, în faţa sultanului, a tuturor vizirilor, paşalelor şi ambasadorilor străini, este adus Constantin Brâncoveanu, în cămaşă lungă albă, cu cei patru fii ai lui şi cu sfetnicul său cel mai apropiat, Ianache Văcărescu. Acolo e călăul, cu securea şi cu un butuc. Cade mai întâi capul lui Văcărescu, apoi vine rândul fiului mai mare al lui Brâncoveanu, urmează cel de-al doilea, apoi al treilea. Fiecăruia la rând i se spune că, dacă trece la Islam, dacă „se turceşte”, cum se zicea, scapă cu viaţa. Al patrulea, un copil de 12-l3 ani, răspunde că vrea să se turcească pentru a scăpa de moarte. Tatăl îl dojeneşte atunci aspru: „Mai bine să mori de o mie de ori decât să te lepezi de credinţă.” Cel mic retractează şi spune că va muri şi el creştin, pune gâtul pe butuc, şi cade şi tânărul cap în nisip. După care l-au tăiat şi pe al bătrânului domn.

Moartea aceasta cutremurătoare a impresionat întreaga Europă — l-a impresionat şi pe bardul popular care a cântat peste veacuri pe „Brâncoveanu Constantin / Boier vechi şi Domn creştin…”

sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: