Moartea lui Cicero

După asasinarea lui Cezar, folosindu-se de zăpăceala generală, consulul Antonius, unul dintre cei mai apropiaţi ajutori ai fostului dictator, şi-a însuşit testamentul lui, precum şi vistieria statului. Cezar a dispus sume enorme pentru a fi împărţite poporului roman şi îl desemna ca moştenitor pe nepotul său de la soră, Octavianus.

La înmormântarea lui Caesar a participat multă lume. Consulul Antonius a rostit un discurs, arătând poporului toga însângerată a lui Cezar, străpunsă de pumnalele ucigaşilor. Lumea, indignată, s-a pornit să aprindă casele complotiştilor. Tulburările au continuat câteva zile. Mulţi dintre adversarii lui Cezar au fost asediaţi în casele lor şi în cele din urmă au evadat din Roma.

Cicero, temându-se de tulburări, a părăsit capitala, plecând la moşia sa din apropierea oraşului Puteoli, din Campania. În aceeaşi direcţie au plecat reprezentanţii partidei lui Cezar şi ai Senatului. Peste un timp, oratorul s-a întors în capitală.

Între timp Antonius, formând din veteranii lui Cezar un detaşament de 6000 de oameni, a devenit stăpân al Romei. El intenţiona să ia de la unul din complotişti, Decimus Brutus, provincia acestuia, Galia Cisalpină. Devenind stăpân al acesteia, toată Italia şi Roma puteau fi ameninţate.

In acest moment, la Roma a sosit moştenitorul lui Caesar, Octavianus, în vârstă de 18 ani. El a declarat că primeşte moştenirea lui Cezar, parţial jefuită deja de Antonius, şi îşi asumă obligaţia să plătească imediat poporului banii primişi de către dictator. Făcând cu generozitate promisiuni, tânărul a recrutat o armată din foştii soldaţi ai lui Cezar pentru ca, după cum spunea el, să obţină moştenirea şi să se rãzbune pe asasini. Octavianus, cu părtaşii săi, chema poporul în For şi pe strãzile Romei pentru a-i riposta consulului Antonius, învinuindu-l de trădare faţă de Cezar şi de reţinerea plăţii banilor primişi poporului.

Cicero atunci a luat atitudine împotriva lui Antonius. În discursurile sale el declara că tiranul a căzut, iar tirania există până în prezent. Adresându-se lui Antonius, oratorul a spus:

– Am desconsiderat paloşele lui Catilina, nu mă voi speria nici de paloşele tale; sunt gata să mã jertfesc în numele libertăţii Republicii.

Între timp, Octavianus i-a promis lui Cicero şi partidei senatoriale formaţiunile recrutate de el pentru lupta împotriva lui Antonius. Marele orator a acceptat. El spera că tânărul va deveni o armă docilă în mâinile sale. Tânărul însă a folosit foarte iscusit vanitatea lui Cicero, încredinţându-l pe orator că va asculta de toate sfaturile lui. Senatul a trimis o oaste împotriva lui Antonius sub conducerea noilor consuli. Tânărului Octavianus i s-a acordat puterea de pretor. Lângă Mutina (în Italia de Nord) Antonius a fost zdrobit şi a fugit. Octavianus, în fruntea legiunilor sale, a intrat în Roma.

Mai înainte, el a convenit cu Antonius şi cu Lepidus în privinţa împărţirii puterii (această convenţie este numită „Al doilea triumvirat”). Triumvirii au anunţat, după exemplul lui Sylla, listele persoanelor care trebuiau asasinate. Sub presiunea lui Antonius, primul pe aceste liste figura Cicero.

În timpul acesta, marele orator se afla împreună cu fratele său, Quintus, la moşia sa, nu departe de Roma. Aflând despre pericolul ce-i ameninţa, fraţii au hotărât să plece în cel mai
apropiat port al Mării Tireniene. De acolo intenţionau să meargă în Macedonia, la Brutus, care se afla acolo. Pe drum, Quintus a hotărât să se întoarcă, pentru a se aproviziona cu alimente, iar Cicero îşi urma singur calea. Peste câteva zile, Quintus a fost prins şi ucis.

Cicero a reuşit să ajungă la mare şi să se îmbarce cu bine pe un vas. Sosind la moşie, fugarul s-a oprit la vilă să se odihnească. Aici a fost prins de ucigaşii trimişi de Antonius. Găsind uşile casei încuiate, ei le-au spart şi au pătruns cu forţa înăuntru. Dar Cicero n-a fost găsit la vilă şi servitorii spuneau că nu l-au văzut. Una dintre slugile libere ale fratelui lui Cicero le-a arătat trimişilor lui Antonius câţiva oameni, care-l duceau pe orator pe o lectică în direcţia mării. Ucigaşii au alergat după ei. Cicero, văzându-i, a poruncit servitorilor să lase lectica jos. Marele orator îi privea calm, drept în ochi, pe prigonitorii săi.

Astfel, la 7 decembrie 43 î.Hr., la 64 de ani, Cicero a plecat în lumea celor drepţi.

Un răspuns

  1. E placut si magulitor pentru noi sa stim ca au existat candva oameni precum Cicero.
    Unde au disparut azi adevaratii oratori ?
    Unde sunt oamenii verticali ?

    Avea dreptate: „O tempora, o mores !”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: