Moartea lui Cezar

Complotiştii au hotărât să-l ucidă pe Cezar la idele lui Marte. În această zi trebuia să aibă loc şedinţa Senatului, la care se proiecta ca Iulius Cezar să fie proclamat rege al tuturor pământurilor din străinătate şi să i se permită să poarte coroană regală dincolo de hotarele Italiei.

Cu câteva zile înainte de aceasta un vrăjitor l-a preîntâmpinat pe Cezar să fie precaut la idele lui Marte. Deşi Cezar nu credea în spusele profeţilor, de data aceasta soţia sa, îngrijorată, l-a înduplecat să simuleze o boală şi să nu iasă din casă. Răzvrătiţii pricepeau că s-a aflat despre complot şi evitau amânarea şedinţei. Decimus Brutus, în care dictatorul avea atâta încredere, încât l-a desemnat chiar printre moştenitorii săi, s-a dus la Cezar.

Tu, a spus el, prea des ai desconsiderat Senatul. N-are rost să faci aceasta acum, când senatorii au căzut de acord să te proclame rege.

Cezar n-a ţinut seama de sfatul soţiei sale şi a ieşit din casă. În drum spre curia lui Pompeius, unde urma să aibă loc şedinţa Senatului, ei au întâlnit profetul care-l preîntâmpinase pe Cezar despre pericol:

De ce nu se împlineşte profeţia ta? a întrebat Cezar cu ironie. Idele lui Marte au venit, iar eu încă-s viu.

Au venit, însă n-au trecut, a răspuns prezicătorul. Aceste cuvinte au devenit mai târziu proverbiale.

Când Cezar s-a apropiat de curie, unul dintre partizanii săi i-a înmânat un mic sul de papirus cu vestea despre atentatul ce se pregătea.

Citeşte imediat aceasta, Cezar, a spus el, şi nu arăta nimănui. E ceva important pentru tine.

Însă mulţimea de simpatizanţi l-a distras pe dictator şi el a intrat în Senat, fără a citi cele scrise. Temându-se ca puternicul Antonius să nu-i împiedice pe ucigaşi, Decimus Brutus l-a reţinut cu vorba la intrarea în Senat.

Între timp, Cezar a intrat în curie şi toţi, stând în picioare, l-au salutat pe dictatorul atotputernic. Câteva zeci de complotişti au încercuit fotoliul lui Cezar. Unul din ei, Tullius Cimber, a început să-l roage insistent să-l reîntoarcă din exil pe fratele său. Când Cezar a refuzat, Tullius l-a înşfăcat pe dictator de marginea togii şi, trăgând cu putere, i-a dezgolit gâtul. Acesta a fost semnalul. Complotiştii, scoţând de sub mantii paloşele, s-au aruncat asupra dictatorului. Ei au convenit din timp că fiecare îi va pricinui lui Cezar cel puţin o rană, pentru ca nimeni să nu poată spune că nu e vinovat de cele întâmplate. S-a produs o încăierare şi, izbind în Cezar, complotiştii şi-au cauzat răni unul altuia. Din toate părţile paloşele erau îndreptate asupra lui Cezar. El s-a ales cu 23 de răni, însă numai două au fost mortale.

Senatorii priveau în tăcere la ceea ce se petrecea, fără să-i ia apărarea lui Cezar şi fără să cheme în ajutor. Dictatorul a cãzut însângerat la picioarele statuii lui Pompeius. Părea că Pompeius îl priveşte cu satisfacţie pe rivalul sãu, întins la picioarele lui. Când totul s-a sfârşit, Marcus Brutus a vrut să se adreseze cu un discurs Senatului, însă, dezmeticindu-se, senatorii au luat-o la fugă, răspândind prin oraş spaimă şi panică.

Cezar a murit în al 56-lea an al vieţii, trăind aproape cu patru ani mai mult decât Pompeius. El n-a ştiut să beneficieze de măreţia şi puterea la care a năzuit toata viaţa şi pe care le-a obţinut cu atâta greu. Însă nici complotiştii nu şi-au atins scopul; puterea Senatului nu a fost restabilită. Nici una dintre persoanele implicate în omorul lui Cezar n-a rămas în viaţă.

2 răspunsuri

  1. DOMN PROFESOR LEGENDELE OLIMPULUI AVETI IN ACEST SITE ISTORII REGASITE

  2. aceasta descriere a mortii lui cezar ma va ajuta mult la istorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: