Istoria lui Mos Craciun

Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung.

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.

Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară.

Termenul de „moş” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie).

Povestea lui Moş Crăciun

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă („S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind „mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”).

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român„, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind „primul creştin”, „Sfântul cel mai bătrân”, „soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său.

În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Oliver Cromwell a interzis colindele de Crăciun

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care în secolul al XVII-lea a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc este unul scris de Ritson, în 1410.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor, acompaniat la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care azi este cântată în peste 180 de limbi de milioane de persoane.

Povestea bradului de Crăciun

O altă poveste mai puţin cunoscută legată de Crăciun este faptul că în secolul al VII-lea călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus. Sărbătoarea naşterii era considerată în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă. Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Spiriduşii nu au fost mereu prietenii Moşului

Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii şase. Dar unde locuiesc?

Cum au apărut renii şi casa din Laponia?

Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”) în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.]n 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Azi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă ale locului exact al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

sursa: realitatea.net

26 răspunsuri

  1. Sa va dea Domnul tot ce doriti, acum, la anul si inca multi ani !

  2. Mie mi-a fost dat s[ citesc o poveste foarte frumoasa despre Mos Craciun:

    OCTAVIAN SĂRBĂTOARE – VIAŢA LUI ZAMOLXE

    „Cap. 1

    Zamolxe, Fiul Lui Dumnezeu

    Pe pantele şi terasele dealurilor Sarmisegetuzei se găsesc o mulţime de locuinţe din piatră şi lemn. Dacii au prispe spoite cu humă sau lut roşu şi acoperişuri din şindrilă şi paie.
    Printre casele aflate la liziera pădurii este şi cea a lui Crăciun şi a nevestei lui, Vetra. Construcţia înaltă, făcută din trunchiuri de brad, are o prispă largă din lemn tare de fag. Pare crescută din pământ aidoma copacilor măreţi dimprejur.
    Crăciun şi Vetra sunt un cuplu de tineri păstori de oi şi au două fete, pe Mierla şi pe Mia.
    – Când o să-mi faci şi mie un băiet? o întreabă Crăciun pe nevasta lui într-o bună dimineaţă. Că aici la munce am nevoie de el.
    – Când o da Dumniezău, rumâne. Că muncelul nostru poate aştepta. Ar trebui să-i zâcem Zodei, preoteasa vestală, să se grijească şi de noi. Grăieşte tu cu ea.
    Zoda locuieşte pe partea cealaltă a dealului, într-o casă mai mică cu o curte largă şi un altar în spatele grădinii. O stivă mare de lemne străjuieşte zona altarului. Vatra de foc, cu un diametru total de circa un metru, este formată din pietre netede şi arse. Este locul unde preoteasa vestală, în prezenţa focului sacru dacic, cheamă în ajutor zeii prin ritualuri, pentru sătenii care cer ceva lui Dumnezeu.
    Zoda slujeşte la un altar al Zânei Zânelor. Urmează o tradiţie dacică religioasă foarte veche, face parte din grupul sacerdotal al vestalelor, preotesele fecioare care nu slujesc neapărat la o vatră a Zânei Vesta. Conform obiceiurilor străbune fetele care vor să devină preotese primesc alături de titlul de preoteasă, numită presbitera, şi pe cel de vestala, un grad sacerdotal pe care-l pot menţine întreaga viaţă în cazul în care rămân virgine. Dar atunci când o vestală se căsătoreşte ea pierde titlul vestala, dar îl menţine pe cel de presbitera, preoteasă, continuând să slujească la acelaşi altar. Zoda este încă necăsătorită şi prin urmare este preoteasă vestală la un altar al Zânei Zânelor la Sarmisegetuza.

    Într-o bună zi Crăciun merge la casa Zodei. O găseşte trebăluind în
    curte.
    – Vrem să-l rogi pe Dumniezău, la focul tău, să ne dea şi nouă un băiet, îi spune el. Îţi plătim pentru serviciul la focul sacru.
    – Bine, bade Crăciun. Când doriţi să „vorbim” cu Dumniezău?
    – Păi… mâine dimineaţă la răsărit de soare.
    – Mă voi pregăti. Să vii cu Vetra, nevasta dumitale.
    – Aşa voi face.
    Dis-de-dimineaţă Crăciun şi Vetra se pregătesc pentru ceremonia focului sacru dacic. Curat îmbrăcaţi, amândoi sosesc la casa Zodei pentru evenimentul deosebit, întâlnirea cu zeii. În straiţă au pentru foc câteva lemne curate de la ei din gospodărie.
    Preoteasa îi aşteaptă în curte şi curând ritualul începe. Cu gesturi solemne ea aprinde focul sacru. Cei doi se ţin de mână, fiind tot timpul atenţi la invocaţii. În final Zoda recită chemarea către Zâna Fertilităţii:

    Zână bună, zână bună,
    fii aici la noi stăpână,
    ‘cestor tineri cu noroc
    dă-le un băiet de foc!

    Ceremonia se încheie. Crăciun o ia pe Vetra în braţe şi o sărută în prezenţa focului sacru.
    – O să avem un fişior ivit din foc, îi spune el la ureche.

    A trecut mai mult de un an de la ritualul focului sacru făcut de preoteasa Zoda. Este o noapte de iarnă. Vetra se află în casa proaspăt văruită însoţită de o moaşă şi de două vecine, căci i-a sosit sorocul naşterii.
    Afară în curte Crăciun se încălzeşte la foc şi aşteaptă. Din când în când priveşte bolta înstelată. Luna este luminoasă mai mult de jumătate. „Băietul meu se naşte când luna este în creştere cu lumina ei. Peste cinci zâle e lună plină” îşi spune Crăciun în gând.
    Miezul nopţii trece cu greu. Se apropie dimineaţa. Vetra stă pe pământul din casă, este acum în durerile naşterii. Curând se aud scâncete de copil. Crăciun se trezeşte din amorţire. Priveşte atent spre cer. Orolii fac în zbor cercuri mari pe deasupra Sarmisegetuzei. Vede apărând primele raze de soare, victorioasa lumină. În acel moment o cometă luminează bolta cerului şi va rămâne aşa timp de multe ore.
    „Sânt sămne bune”, îşi spune el mulţumit. „Dumniezău Fărtatul îi arată băietului meu slava cerului şi lumina. El va ajunge om mare în neamul nostru nobil al arienilor.”
    Moaşa spală imediat copilul care este pus apoi la pieptul mamei să sugă. Tot moaşa binecuvântează apa dintr-un vas şi-i stropeşte pe băieţel şi pe mamă cu busuioc muiat în apa închinată zeilor.
    După un timp Crăciun este chemat să intre să-l vadă. Bărbatul se apleacă cu mare grijă asupra lui. Înveleşte nou-născutul cu o piele de urs, îl ia în braţe şi merge cu el afară să-l arate focului, soarelui şi cometei strălucitoare.
    – Te-ai născut pe pământul casei, să ai puterea marelui pământ, zice el. În viaţă să-ţi sporească mereu puterea cu puterea lui. Să te vadă acum şi focul şi soarele şi cerul. Eşti copil al focului, te numesc Zamolxe şi te închin Lui Dumniezău. Cu trupul eşti fiul meu, dar cu sufletul să fii Fiul Lui Dumniezău. Tu să aduci înţălepciune neamului nost’. Zău!
    Dimineaţa Crăciun porneşte prin sat purtând în spate un sac plin cu daruri pentru copii. Se pregătise din vreme pentru marele eveniment din viaţa lui când Dumnezeu îi va da un fecior. Cumpărase de la negustorii greci hăinuţe şi încălţări pentru copii. Îi cam ştie pe copii după vârstă şi înălţime şi le oferă tuturor pe măsura fiecăruia. Întors acasă, toţi ai casei se ospătează la prânz în cinstea evenimentului venirii pe lume a lui Zamolxe.
    Vremea a trecut şi în fiecare an, la aniversarea zilei naşterii lui Zamolxe, copii satului primesc cadouri. S-a dus vestea şi prin alte locuri despre generozitatea lui Crăciun, tatăl lui Zamolxe. Obiceiul să ofere copiilor, ba chiar şi adulţilor, câte o atenţie, câte un obiect, s-a răspândit şi printre oamenii cu dare de mână. „A venit Crăciun cu daruri” obişnuiau ei să spună când cadourile erau descoperite puse sub perină sau în cioarecii groşi de lână pentru ca surpriza să fie cât mai mare.”

  3. Foarte frumoase postirile voastre….va urez la toti un an nou fericit si tot ce va doriti sa vi se implinesca:*:*:*:**:
    LA MULTI ANI!!!!SI UN AN NOU FERICIT

    1. si tie la fel

  4. ITI MULTUMESC MOSULEI | Răspunde

    MEA PLACUT FOARTE MULT

  5. craciun fericit la toti povestile sunt foarte frumoase

  6. mirela decembrie 24 ,2011 frumoase povesti,sper sa mai citesc asemenea povesti.

  7. mirela deif ,am indragit povestile toata viata mea,si sper sa mai citesc asemenea povesti !!!LA MULTI ANI!!!

  8. Mana intinsa a saracului este Mana Lui Hristos care ne cheama Mantuire.

    1. gheorghita ana-maria | Răspunde

      sunt atat de frumoase povestile lui mos craciun dar nu exista mos craciun ne mint parintii ca sa ne faca fericiti

      1. Si tu o sa-l cunosti pe MosCraciun cand vei fi parinte,..ai rabdare,..

  9. MACOVANU -DIANA-ELENA | Răspunde

    BADA MOS CRACIUN EXISTA AM CITIT TOATE POVESTILE SI ASA ESTE

  10. MACOVANU -DIANA-ELENA | Răspunde

    CRACIUN FERICIT PENTRU TOATA LUMEA

  11. Mi-a placut. Este fascinant cate lucruri simbolizeaza mosu’ care pana acum era doar o sursa de cadouri ambulanta. (scuzati-mi expresia)

  12. Craciun fericit in fiecare! an k o sa intru in
    fiecare an pt referat.

  13. […] Crăciunul a devenit sărbătoare legală în multe ţări abia în secolul al XIX-lea. Nu au existat brazi împodobiţi şi colinde dintotdeauna. Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri, Moş Crăciun a parcurs un drum lung. Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe. Tradiţiile contemporane despre “sfântul” Crăciun, despre Moşul “darnic şi bun”, “încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a Solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. La români amintirea acelor vremuri este încă proaspătă, de vreme ce în unele sate bănăţene şi transilvănene ziua de 1 ianuarie se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou. În spaţiul sud-est european, Crăciunul a fost o sărbătoare solstiţială, când oamenii celebrau divinitatea solară. Termenul de “moş” indică vârsta zeului adorat, care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic. Peste sărbătoarea autohtonă a Crăciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la începutul mileniului 1 î.H. zeul Saturn se celebra între 17 şi 23 decembrie). Povestea lui Moş Crăciun Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca cioban sau baci la turmele fratelui. Cine a fost acest personaj atât de important? În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. Este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână), dar face şi figură apocrifă (“S-a născut înaintea tuturor sfinţilor”, fiind “mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos”). Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul volumului “Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român“, legendele Naşterii ne invită în peisajul etnografic al unui sat pastoral, unde trăiau Moş Ajun şi Moş Crăciun, care avea case mari şi multe grajduri. Pe neaşteptate, în viaţa lor apare o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, le cere ajutorul. Dacă primul o refuză, cel de-al doilea îi întinde o mână. Neştiind însă că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte în casă şi o trimite să nască în grajdul vitelor. Crăciuneasa o ajută să nască, fără ştirea soţului ei, dar este pedepsită apoi de el cu tăierea mâinilor din coate. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind “primul creştin”, “Sfântul cel mai bătrân”, “soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci, de unde tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor. În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc. Crăciunul este singurul cuvânt în limba română care desemnează Naşterea Domnului. Legendele spun că Moş Crăciun era un cioban rău, care nu a vrut să o lase pe Maica Domnului să nască în staulul său. În satul Harpia, oamenii cred că dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea. Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine în toate satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor. În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor. sursa: Aici! Si aici! […]

  14. I truly love your website.. Excellent colors & theme.
    Did you build this amazing site yourself? Please reply back as I’m planning to create my own personal blog and would like to know where you got this from or exactly what the theme is called. Many thanks!

  15. Eu am citit de la ,,ISTORIA LUI MOS CRACIUN,,pana la,,CUM AU APARUT RENII SI CASA DIN LAPONIA?,,si pana aica totul mi sa pare adevarat.

  16. am aflat ceva nou adica nu stiam partea cu colindele ca au fost interzise si alte chestii interesante

  17. superb,cum sa nu existe Mos Cracun?intotdeauna a existat,sa ne bucuram chiar daca nu mai suntem copii

  18. O alta parere decat cea oficiala in privinta sarbatorii nasterii Domnului Isus

    http://www.slideshare.net/aurelomnou/parasind-craciunul

  19. Craciun fericit !! 🙂 sa stiti ca mi-a placut tot ce am citi despre <> de Craciun!! 🙂

  20. Craciun fericit !! 🙂 sa stiti ca mi-a placut tot ce am citi despre ”traditile” de Craciun!! 🙂

  21. si imi place ca este frumos

  22. frumoase toate aceste povesti, care sunt de fapt adevaruri indepartate in timp. Imi amintesc de copilarie, cand nu aveam posibilitatea sa le ascult, sau sa le citesc. O ascultam si o credeam pe bunica care mi le povestea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: