Frumusetea de-a lungul timpului

Muza de inspiratie pentru artisti, subiect inepuizabil pentru oamenii de stiinta, frumusetea feminina s-a aflat dintotdeauna in centrul preocuparii umane. In ce epoca din istoria lumii regasim insa frumusetea absoluta? S-a inventat oare vreo oglinda fermecata care ar putea sa ne plimbe de-a lungul timpului si sa ne spuna: da, ea este cea mai frumoasa femeie nascuta pe pamant vreodata? Nu chiar…

Fiecare veac si-a construit propriile tipare de frumusete, a hranit mituri fascinante, a descoperit trucuri de perfectiune si a reinventat valoarea cuvantului frumusete. Cum sa alegi cea mai frumoasa femeie din lume dintre miile de zeite, regine, imparatese, amazoane, top modele, actrite sau splendori anonime? Este practic imposibil… Exista insa nume asociate cu eternul feminin, exista femei asociate cu o anumita forma arhetipala de exprimare a frumusetetii. Cine nu a auzit de ochii incondeiati ai Cleopatrei sau de tenul ireal de alb al gheiselor? Frumusetea feminina a avut micile ei retete de succes si nu trebuie sa subestimam niciodata dorinta femeii de a se pune in valoare. Nici acum o mie de ani si nici in ziua de astazi…

Ritualuri de frumusete au existat inca din antichitate, in mormintele din Egipt descoperindu-se adevarate truse de machiaj complexe. De asemenea, in 1372, egiptenii bogati foloseau pentru igiena corporala zilnica apa minerala din izvoare si isi aplicau masca de argila pe intreg corpul de pe malurile nisipoase ale Nilului. Masti de exfoliere aplicate pe trup erau obtinute dintr-un amestec de uleiuri esentiale si nisip. Ritualul de curatare era urmat de ungerea trupului cu uleiuri obtinute din maslin sau palmier la care se adaugau plante frumos mirositoare. Scopul lor era de a hidrata pielea si de a o feri de razele puternice ale soarelui, dandu-i in acelasi timp suplete si stralucire.

Egiptenii se mai rasfatau si prin baile cu lapte. Legenda sau nu, despre Cleopatra, regina Egiptului, se credea ca se imbaia in lapte de magarita. Machiajul egiptenilor ramane o sursa de inspiratie pentru cei mai indemanatici machiori ai vremurilor de astazi: pe pleoapa inferioara se trasa o dunga neagra cu khol negru pentru a scoate in evidenta profunzimea privirii, iar pleoapele superioare erau fardate in nuante vii de albstru, turcoaz, verde sau violet. Cleopatra folosea o combinatie de albastru marin si verde si isi alungea genele cu Khol dizolvat, echivalentul rimelulului din ziua de astazi. In exteriorul ochilor, erau aplicate codite alungite spre tample. O femeie era considerata fascinanta daca isi aplica pe decolteu pudra de culoarea aurului.

In Sparta si Atena, machiajul era permis doar curtezanelor, insa cu timpul acesta s-a transformat intr-o adevarata arta. Femeile isi uneau sprancenele cu praf de carbune, iar buzele se pictau in rosu. Romanii, in schimb, aveau un cult al parfumului si al ingrijirii pielii, baile publice reprezentand adevarate institutii de infrumusetare. Se purta tenul alb sau in nuante de roz, iar in perioada de inceput a imperiului roman, femeile nobile isi epilau tot corpul cu ceara, aplicau mese false in par pe care le aranjau cu ajutorul fierului incins. Parul era decolorat cu o infuzie obtinuta din mai multe plante.

Stiati ca in Evul Mediu femeile erau considerate frumoase daca aveau o frunte inalta, iris in nuante ce aminteau de bijuteriile emailate si sprancene micute si subtiri? Pentru ca natura nu ne inzestreaza in mod egal, femeile din Evul Mediu isi indepartau parul aflat la baza fruntii pentru a da impresia de inalt. O frunte inalta, lata si lucioasa era considerat drept semn de distinctie. Pentru a reda stralucirea ochilor, femeile din acesta perioada se foloseau de sucul de lamaie. In ciuda dogmelor religioase care interziceau acest lucru, unele femei isi schimbau nuanta parului apeland la sulfura de arsenic. Foarte interesant, dar periculos in acelasi timp, parul nedorit de pe corp era epilat cu un amestec chimic pe baza de mercur.

In Renastere, frumusetea constituia combinarea a trei culori: rosu, alb si negru. Pielea, dintii si mainile trebuiau sa fie izbitor de albe, buzele, obrajii si unghiile erau considerate atractive daca erau rosii, iar ochii, sprancenele si genele erau considerate feminine daca aveau culoarea neagra. Pentru ca se purta talia foarte ingusta si soldurile voluptoase, femeile se foloseau de corset pentru a-si subtia talia. Femeile venetiene obisnuiau sa poarte decolteuri adanci si adorau sa-si pudreze sanii, curtezanele utilizand pudra pentru intreg corpul. Pentru mai mult farmec, isi pictau alunite false pe obraz.

In secolul XVIII, femeile au renuntat la rosul violent aplicat pe obraz in favoarea rosului galbui sau chiar a movului, a rozului si a portocaliului. Daca pana atunci se aplica concentric doar pe pometi, fardul de obraz a inceput sa fie utilizat si in jurul ohilor, mascand cearcanele. Pudra era aplicata cu darnicie si pe fata si pe zona gatului. In perioada clasica a Frantei, o coafura inseamna o opera de arta, stylingul de astazi inspirandu-se din metodele neobisnuite prin care femeile se infrumusetau. Cocurile erau de o lungime colosala si erau imbogatite cu numeroase accesorii care de care mai ciudate, de la panglici si voaluri pana la …papusi., cum purta ducesa de Chartres.

Ce nu face o femeie ca sa fie frumoasa? Daca astazi putem apela la chirurgia estetica pentru a ne corecta sau modela corpul, femeile din secolul XVIII foloseau corsetele inca din copilarie. Chiar daca acestea duceau la deformarea coastelor si la modificarea unor organe interne… Si pentru ca paloarea obrazului era on fashion in perioada romantismului, otetul era baut in cantitati impresioanante de catre femei. In Tarile Romane, formularul cosmetic al lui Stefan Fodor, aparut in 1858, povesteste despre obiceiul femeilor de la tara de a-si vopsi fata si buzele cu foita rosie umezita.

Deoarece fardurile nu erau foarte raspandite si nu erau accesibile oricui la inceputul secolului XX, femeile de rand foloseau pe post de fard funinginea obtinuta prin afumarea unei farfurioare cu ajutorul unei lumanari aprinse. Genele erau puse in evidenta cu ajutorul unui creion gras, substituent al dermatografelor de astazi, in invelisul lor de lemn. Machiajul era purtat in schimb cu incredere de protagonistele filmelor mute. Tenul foarte alb era pus in valoare de pleopele fardate intr-o nuanta de gri inchis spre negru. Pentru ca fondul de ten nu se inventase inca, enigmatica actrita Greta Garbo se pudra cu o pudra intr-o nuanta foarte deschisa O aplica pe ten, o stergea apoi cu puful, ulterior aplica un alt strat. Pudra adera astfel foarte bine pe piele si dadea impresia de natural.

Acum, in plin secol XXI, produsele de ingrijire si infrumusetare nu mai reprezinta o enigma pentru nimeni. Sunt la indemana oricarei femei, sunt din ce in ce mai sofisticate si se preteaza oricarui gust si nevoi. Practicile infrumusetarii au incetat sa mai reprezinte apanajul nobililor, un lux al claselor sociale de sus, un secret bine-pazit sau un stigmat al curtezanelor. Au devenit obicei si necesitate.

sursa: garbo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: