Practici culturale. Specificitatea Criterionului

Valorizarea fenomenului criterionist constituie o necesitate de ordin cultural, în amplul proces de recuperare a unui segment important din cultura primei jumătăţi a secolului XX, un fenomen de revigorare şi împrospătare a discursului intelectual şi a gândirii româneşti. După decembrie 1989, iniţiativele bine articulate, demarate de seria nouă a „Jurnalului Literar”, în prelungirea preocupărilor mai vechi ale „Revistei de Istorie şi Teorie Literară”, în vederea constituirii unui proiect salutar şi necesar de readucere în prim plan a personalităţilor generaţiei ’27, merită a fi apreciate.

Despre gruparea Criterion există informaţii disparate în Memoriile lui Mircea Eliade, în Jurnalul lui Petru Comarnescu, în scrierile lui Mircea Vulcănescu, pentru a aminti doar câteva surse directe fundamentale, precum şi în încercările destul de firave, adesea inconsistente şi, în marea lor majoritate, ideologizate, de abordare a acestui fenomen după 1989, lipsind sintezele unei asemenea istorii intelectuale sui-generis.

Pe lângă sursele deja existente, dosarul unei viitoare istorii intelectuale a Criterionului începe să capete amplitudine prin apariţia lucrării Mircea Vulcănescu – De la Nae Ionescu la Criterion (Humanitas, 2003), ediţie îngrijită de neobositul căutător de fervori intelectuale interbelice Marin Diaconu. Volumul – ne anunţă îngrijitorul ediţiei – trebuie situat în continuarea celor trei tomuri apărute la Editura Eminescu, sub titlul general Dimensiunea românească a existenţei, cu părţile: Pentru o nouă spiritualitate filosofică (1992, 1996); Chipuri spirituale (1995, 1996); Către fiinţa spiritualităţii româneşti (1996).

Gruparea Criterion, înfiinţată în toamna anului 1932, cuprinde pe cei mai de seamă reprezentanţi – elevi/discipoli – ai lui Nae Ionescu. Trebuie făcută, de la bun început, precizarea că nu toţi criterioniştii sunt admiratori necondiţionaţi ai lui Nae Ionescu – Petru Comarnescu, Ionel Jianu –, dar cu toţii au ceva din personalitatea Magistrului. Deşi Nae Ionescu n-a scris cărţile pe care, prin dotarea sa cu totul excepţională, le-ar fi putut scrie, a dat viaţă acestei strălucite generaţii de intelectuali, Criterioniştii „liberi pentru cultură”. Cu siguranţă, roadele Şcolii sale, elevii şi discipolii săi  – nu mai încape nici o minimă îndoială că Profesorul de logică şi metafizică de la Universitatea din Bucureşti a dat naştere unei Şcoli a gândirii şi a trăirii, replica românească a Akademos.-ului platonician, în pofida opiniei celor care mai susţin şi astăzi, în detrimentul evidenţei, că în interbelic nu a existat o Şcoală autentică de filosofie – reprezintă cărţile lui Nae Ionescu de logică, mistică şi metafizică, în forma lor pură şi vie.

Criterionul constituia un cadru veritabil al dezbaterii intelectuale, academice – aceasta fiind intenţia fondării sale –, oferind tuturor conferenţiarilor de diverse orientări ideologico-culturale posibilitatea de a purta o reală discuţie. Ceea ce lipsea mediului cultural românesc, dialogul sau modalitatea de a participa la symposium, era împlinit de gruparea Criterion. Modelul de polemică publică elegantă, erudită, bazată pe dimensiunea pregnantă a spiritului critic, a gândirii în continuuă combustie, a originalităţii, propus de criterionişti trebuie reintrodus în spaţiul cultural românesc actual, dominat de amatorisme şi veleitarisme.

În cadrul conferinţelor Criterionului de la Fundaţia Universitară Carol I se abordau diverse probleme culturale şi ideologice, precum şi personalităţi compozite: Gide, Chaplin, Lenin, Freud, Mussolini, Gandhi, Maritain ş.a. La aceste simpozioane, participau conferenţiari de toate nuanţele ideologice de la Petru Comarnescu, Bellu Silber, Mihail Sebastian, H.H.Stahl până la Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Mihail Polihroniade, Alexandru Cristian Tell, Ion I. Cantacuzino, Haig Acterian, Dan Botta, Constantin Noica ş.a. Din nefericire, gruparea Criterion s-a destrămat în 1934 din cauza acutizării unor dispute ideologice între unii membri, a unor inadecvări care deveniseră pregnante. Un proiect cultural care a început minunat şi s-a încheiat neplăcut, căzând în capcana ideologicului.

Cheia hermeneutică a acestui fenomen complex, de o profunzime şi de o emulaţie admirabile – unic în istoria intelectuală a României moderne – este Nae Ionescu, fără de care înţelegerea criterionismului devine imposibilă. El constituie piatra de hotar în comprehensiunea acestui fenomen, nodul gordian în jurul căruia gravitează toate sensurile generaţiei’27. Cine nu îl înţelege pe Nae Ionescu nu va putea înţelege niciodată generaţia pe care cu succes a format-o. Prin urmare, de la Nae Ionescu trebuie plecat nu numai în înţelegerea Criterionului, ci şi în valorificarea Şcolii sale. Nu întâmplător, Marin Diaconu a intitulat, într-un mod revelator, volumul De la Nae Ionescu la Criterion, sugerând explicit presupoziţia fundamentală de la care trebuie să pornească exegeza criterionismului.

O altă precizare importantă priveşte perceperea Criterionului ca o manifestare specifică a ceea ce în mod convenţional numim „generaţia 27” , în plan cultural, spiritual.

Definirea Criterionului drept asociaţie culturală sau grupare intelectuală specifică prin modul său de a problematiza, de a răspunde la necesitatea unui orizont cultural ce se cerea a fi împlinit este dificil de realizat, chiar şi în condiţiile în care rostul său în spaţiul românesc era bine definit. Apariţia sa, în perspectiva destinului cultural românesc interbelic, viza îndeplinirea dimensiunii cultural-spirituale, într-o manieră critică şi elitistă exemplare, prelungind proiectul junimist maiorescian şi pe cel istoric al generaţiei de la 1906.

Dacă generaţia de la 1906 şi-a propus ca obiectiv major atingerea misiunii istorice, prin întregirea frontierelor ţării şi prin constituirea naţiunii române moderne, un vis mai vechi care, în sfârşit, prindea contur, generaţia de la 1927 intenţiona să ofere un proiect cultural viabil, care să ducă la reinventarea elitei generatoare de valoare şi să recontextualizeze traseul paideic, prin recalibrarea sa la tradiţia europeană.

Într-un faimos articol „Generaţie„, publicat în Revista de arte, litere şi filosofie „Criterion” din nr. 3-4/ 15 noiembrie-1 decembrie 1934  sa nu se confunda gruparea Criterion cu revista cu acelaşi nume, apărută după dispariţia grupării şi constituită dintr-o parte a membrilor săi importanţi, în vederea continuării, măcar sub raportul jurnalismului cultural, a problematicii generaţioniste, nemaiputându-se vorbi despre o reactivare a Criterionului datorită faliei ideologice care i-a despărţit în două tabere: Dreapta, care aduna marea majoritate a intelectualilor criterionişti, fie cea tradiţională (Vulcănescu), fie legionarismul exprimat la nivelul simpatizanţilor sau chiar la nivelul membrilor Mişcării (cazul notoriu al lui Mihail Polihroniade, asasinat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, la 22 septembrie 1939, din ordinul lui Carol al II-lea, Alexandru Cristian Tell, ce a facut parte din grupul Axa, avocat, comandant legionar, asasinat la 22 septembrie 1939, împreună cu statul major al Mişcării Legionare, din ordinul aceluiaşi rege ucigaş Carol al II-lea, Haig Acterian, membru al Mişcării Legionare, închis după lovitura de stat sau puciul lui Antonescu din 1941, trimis, în scop punitiv, de către Antonescu cu batalioanele de la Sărata pentru „reabilitare” pe frontul din Rusia, moare in Cuban – Rusia, 1942, Dan Botta ş.a.), precum şi stânga, mai slab reprezentată în cadrul criterioniştilor socialişti/comunişti (Bellu Silber, Lucreţiu Pătrăşcanu, Petru Comarnescu ş.a)t –, Mircea Vulcănescu sintetizează conceptul de generaţie, refăcând întregul său parcurs din perioada modernă. Analizând acest concept din perspectivă biologică, sociologică, statistică, istorică, psihologică, cultural-politică şi economică, Vulcănescu defineşte generaţia ca fiind „o grupare bio-psiho-istorică, în care predomină oamenii de aceeaşi vârstă, care se manifestă simultan, spontan cu conştiinţa solidarităţii lor de vârstă. Manifestările acestei grupări sunt condiţionate de faptul că membrii componenţi au participat la un anumit eveniment istoric, a cărui influenţă au suferit-o în perioada lor de formaţie intelectuală, fapt care face să predomine în manifestările lor preocupări de aceeaşi natură, precum şi o asemănare de material şi de maeştri. Această predominare mai poate fi condiţionată şi de felul în care tineretul participă la activitatea colectivităţii şi de încadrarea sau neîncadrarea lui în ierarhia socială existentă”. Astfel, teoreticianul noţiunii de generaţie, pe urmele unia dintre maeştrii săi, sociologul Dimitrie Gusti, stabileşte esenţa acestui termen în jurul ideii de „unitate socială sui-generis”, fundată pe o „relaţie concretă şi semnificativă între un grup de manifestări predominante, precis structurate (similitudini problematice, similitudini de material şi de maeştri) şi un grup de factori genetici care le condiţionează reciproc.

sursa: rostonline

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: