Muzeul van Gogh

La doar şase luni după moartea lui Vincent van Gogh, fratele profund îndurerat al artistului, Theo, moare, la doar 33 de ani, din cauze identificate de doctorul său ca fiind „surmenaj şi tristeţe”. Văduva lui Theo, Johanna, a moştenit imense topuri de picturi şi desene semnate de Vincent, sute de scrisori ale acestuia adresate regretatului ei soţ şi un copil de crescut, fiul lui Theo.

Johanna nu îşi cunoscuse prea bine cumnatul, nişte prieteni bine-intenţionaţi sfătuind-o să scape de povara lipsită de valoare lăsată de acesta în urmă. Johanna însă nu a procedat astfel, ci a căutat consolare în aceste scrisori („nu în căutarea lui Vincent, ci a luk Theo, în încercarea de a-l regăsi în fiecare cuvânt, în fiecare detaliu legat de el”), devenind curând fascinată de viaţa şi opera lui Vincent. Devoţiunea ei (şi mai apoi a fiului ei) faţă de amintirea artistului a însemnat păstrarea întregii moşteniri, care astăzi constituie inima Rijksmuseum Vincent van Gogh (Muzeul Regal Vincent van Gogh) din Amsterdam, care adăposteste de departe cea mai importantă colecţie a operei sale din întreaga lume.

Johanna a împrumutat picturi pentru diverse expoziţii care au ajutat la formarea reputaţiei postume a lui van Gogh, ea încercând de asemenea să asigure şi o mai bună cunoaştere a artistului prin scrisorile sale, pe care le-a studiat cu mare atenţie în încercarea de a le sorta într-o ordine cronologică. Pasaje selectate din aceste scrisori au apărut în diverse cărţi şi publicaţii, în mai multe limbi, Johanna însăşi publicând o ediţie în trei volume în Amsterdam, în anul 1914. Ulterior, au mai fost publicate câteva ediţii, culeri şi traduceri, care au ajutat la familiarizarea întregii lumi cu detalii legate de viaţa lui van Gogh într-o măsură mai mare decât în cazul majorităţii artiştilor.

Colecţie intactă

Deşi, din cauza lipsurilor materiale, Johanna s-a văzut nevoită să vândă o parte din tablourile cumnatului său, la moartea acesteia, în anul 1927, cea mai mare parte a colecţiei a fost lăsată intactă fiului ei, dr. Vincent Willem van Gogh care, la acea vreme, era un inginer de succes. Acesta a trăit la Laren, în apropierea oraşului Amsterdam, iar istoricul de artă John Rewald, care l-a întâlnit pentru prima oară prin 1930, descria cu încântare locuinţa acestuia, dominată de opera lui van Gogh: „Nu era nimic ostentativ legat de el şi nici lucruri care să debordeze de bogăţie. Obiceiurile lui, stilul lui de viaţă era cât se poate de simplu. Dar peste tot prin casă găseai tablouri şi desene ale unchiului său. Cum această casă nu putea adăposti toate pânzele pe care le avea, cea mai mare parte din ele erau de mulţi ani împrumutate pe termen lung Muzeului Stedelijk din Amsterdam, unde puteau fi vizitate de marele public.”

Dr. van Gogh era mereu generos când era vorba de împrumutarea picturilor pentru expoziţii şi ajutarea studenţilor, iar după cel de-al doilea război mondial a început să se gândească din ce în ce mai mult la destinul final al colecţiei sale. A decis să nu o lase moştenire copiilor săi, căci acest lucru ar fi însemnat împărţirea colecţiei. A ajuns însă la o înţelegere cu administraţia oraşului Amsterdam şi guvernul Olandei în ceea ce priveşte găsirea unei locaţii permanente care să adăpostească picturile. Administraţia locală a pus la dispoziţie terenul, iar statul a aprobat sponsorizarea construirii clădirii şi acoperirea cheltuielilor de administrare.

O locaţie adecvată

Lucrările de construcţie ale muzeului au început în 1963, iar Dr. van Gogh, cu pregătirea sa în domeniu, a jucat un rol activ în crearea planurilor de construcţie. Vroia să se asigure că picturile unchiului său vor fi expuse în cel mai evocator  mod şi vroia de asemenea ca această clădire să fie una primitoare pentru vizitatori. Muzeul, deschis în 1973, a devenit curând una din cele mai mari atracţii ale oraşului Amsterdam. Este construit într-un stil modern, simplu, cu spaţii încăpătoare, distincte, care nu atrag atenţia de la picturi.

Dr. van Gogh a dus o viaţă lungă, astfel că s-a putut bucura de muzeu ( a murit în 1978, cu câteva zile înainte de cea de-a 88-a aniversare). Prietenul lui, John Rewald, scria că, deşi „casa lui din Laren, în care trăise timp de 40 de ani, era pustie acum fără opera lui Vincent, era liniştit şi fericit, de parcă o povară grea fusese luată de pe umerii săi”.

sursa: ArtGallery,nr.1, DeAgostini

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: