Sistemul de succesiune la tron in Tarile Romane

Sistemul de succesiune la tron în principatele române a fost cea mai nefericită dintre instituţiile noastre medievale.

Cu toate că primele două succesiuni din Ţara Românească par a se fi făcut fără tulburări, la a treia generaţie — iar în Moldova chiar de la a doua —, constatăm că succesiunea nu se face automat de la defunctul domn la fiul său mai mare (cum au reuşit să impună regii Franţei, de pildă, sau regii Angliei), ci că avem de a face cu o alegere dintre fiii fostului domnitor. E ca şi când descendenţii foştilor cneji şi voievozi şi „mai mari ai ţării” ar fi vrut să reînvie actul iniţial când au ales ei pe marele voievod. De acum înainte aceasta va fi regula — cu rare abateri, ca, de pildă, după domnia a două personalităţi excepţionale precum Mircea cel Bătrân în Muntenia şi Ştefan cel Mare în Moldova, care reuşesc să impună, înainte de moarte, ca succesor pe fiul lor mai mare: „ţara”, în cazul în care tronul devenea vacant, va putea alege ca succesor un membru oarecare din neamul lui Basarab (în Muntenia) sau al lui Bogdan (în Moldova).

Era un sistem ereditar-electiv. Putea fi ales, dacă era considerat vrednic de domnie, oricare dintre descendenţii familiei domnitoare, chiar dacă era copil din flori, adică bastard. (Mulţi dintre marii noştri voievozi au fost bastarzi! De pildă Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul!) Era de ajuns să fie — se zicea — „os de domn”.

Se poate vedea de aici ce sursă de competiţii, rivalităţi, intrigi, lupte se găsea în acest sistem, care aparent urmărea alegerea celui mai vrednic, în realitate, a fost la originea unui şir neîntrerupt de lupte intestine şi un prilej continuu de intervenţii străine. De unde provenea această tradiţie? De la slavi? De la cumani? Dar atunci de ce s-a stabilit şi în Moldova? Sau e o simplă consecinţă a faptului că primii voievozi au fost aleşi?

Adunările de stări

Când se zicea că pe noul domn la ales ţara, ce însemna asta? În principiu, se aduna în grabă o „Adunare de stări”, adică un consiliu excepţional în care erau reprezentaţi marii boieri, înaltul cler, câteva din oraşele ţării, slujitorii (adică oastea permanentă de la Curte) reprezentând, aşa-zicând, tot „norodul”.

Asemenea adunări au fost o adevărată instituţie în Evul Mediu, la noi ca şi în Occident. Nu erau convocate numai pentru alegerea noului domn, ci şi în momente de cumpănă, ca de pildă în 1456, când domnul Moldovei Petru Aron (predecesorul lui Ştefan cel Mare) voia să aibă învoirea „ţării” pentru a plăti tribut turcilor, sau, în caz contrar, ţara să-şi asume riscul războiului. În practică însă, foarte curând, când tronul rămânea vacant prin moartea domnului — sau, din nefericire, prin răsturnarea lui! — Adunarea de stări a devenit mai mult o simplă formalitate pentru a consfinţi o alegere hotărâtă, în sfat restrâns, doar de marii boieri.

sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Nici acum nu-i mai bun…

  2. Avem alti stapani acum…

  3. Gheorghita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Dupa ce Moldova s-a facut tributara turcilor lucrurile s-au schimbat.Domnii nu mai erau alesi ci numiti.Sau daca arau alesi trebuia sa fie confirmati de”inalta poarta”.Nu era neaparat necesar sa fie”din os domnesc”.Sa aiba pungi multe si pline,asta era conditia.Fanariotii au atins apogeul cumparand domnia ca la mezat.

  4. Ispas Calin Ionut | Răspunde

    Eu nu sunt cu totul de acord cu aceasta pozitie…..Acest lucru il consider ca ar fi fost cu adevarat nefericit in cazul in care Tara Romaneasca sau Moldova ar fi fost cu adevarat capabile – singure – sa se apere in fata agresiunilor externe.Franta si Anglia erau astfel de tari.Din pacate nu si Tara Romaneasca si Moldova.Si pentru simplul fapt ca nu aveau suficient potential uman- in comparatie cu marile state medievale vecine:Imperiul Otoman, regatul Maghiar si cel Polonez…..Si aici ma refer la faptul ca , in cazul existentei unei dinastii bine determinate exista riscul exterminarii acesteia de catre dusmani.Sa nu uitam ca Ungaria devine pasalac turcesc in urma Bataliei de la Mohacs din 1526 in care , Regele Ungariei moare -fara ca turcii sa aduca cu ei un pretendent la tron asa cum s-a intamplat in cazul nostru.Rezultatul a fost clar : transformarea Ungariei in provincie turceasca ! Existenta unui pretendent la tron din partea Imperiului Otoman- a unui om care jurase credinta Portii, a unui om care -fapt important la inceputul acestui sistem-avea „relatii” printre boierii Tarii, a unui om cu „os domnesc” si recunoscut ca atare -a facut ca acest Imperiu in relatia sa cu Tarile Romane sa adopte varianta recunoasterii autonomiei – cu avantajele si dezavantajele sale.In lipsa existentei unei astfel de personalitati „la mana” Imperiului Otoman -acesta ar fi adoptat solutia transformarii acestui teritoriu in simpla provincie a sa si cu urmele pe care ,astazi, le-ar fi lasat asupra societatii noastre moderne. Si sa nu uitam ca atunci cand turcii ,prin sultanul lor Mahomed I (1402-1421) impun primul lor domnitor in Tara Romaneasca -pe Radu al II-lea „Prasnaglava” nu fac altceva decat sa „intoarca aceeasi moneda” pe care Domnitorul Mircea cel Batran le-o facuse lor prin impunerea drept sultan in partea europeana a Imperiului Otoman pe Musa (1411-1413) in locul sultanului Suleiman I (1402-1411).Iar Musa isi pierde viata in urma bataliei victorioase a lui Mahomed I- sultanul din partea asiatica a acestui Imperiu.Era si normal ca acum ,acelasi Mahomed sa „ia tara” sustinatorului dusmanului sau.Dar ,avand la „indemana” un candidat viabil la tronul Tarii Romanesti- nu o transforma in pasalac ci impune acest domnitor.Mult mai tarziu – in perioada de maxima expansiune a Imperiului Otoman -dintre cele doua asedii ale Vienei (1529 respectiv 1683)- pastrarea autonomiei Tarilor Romane va capata greutate datorita aspectului economic- sultanului fiindui mult mai convenabile veniturile finaciare din aceste teritorii autonome decat sa le fi transformat in pasalac ( unde -dupa cum se stie-putandu-se apoi imposesa de pamanturi nobili musulmani-imitati probabil si de catre marea masa a societatii-„musulmanizand” aceste teritorii ele ar fi capatat automat multe scutiri de taxe si impozite-a se vedea aici cazul Albaniei sau al Bosniei si Hertegovinei).
    Cu alte cuvinte dand posibilitatea ,aici , la intersectia unor mari imperii-ca fiecare sa-si poata impuna un candidat la domnie le-a determinat sa ia in primul rand in calcul „luarea sub aripa protectoare” a Tarilor Romane si de abia apoi aceea de a le „inghiti”.
    Iar existenta unei eventuale personalitati unanim recunoscute la conducerea statului -cat si a unui urmas a acestuia de asemenea unanim recunoscut -ar fi dus la riscul – in cazul disparitiei premature a acestora ( foarte probabile de altfel in acele timpuri) la anexarea efectiva .Insasi locasurile noastre de cult medievale nu ar mai fi fost cele care sunt astazi daca am fi devenit pasalac turcesc !
    Iar daca astazi suntem un popor cu o istorie cu domnitori proprii-dintre care unii chiar s-au putut evidentia-daca suntem o Tara cu o populatie a carei unitate -lingvistica , religioasa, a mentalitatii a traditiilor -a culturii in general este indiscutabil puternica -este si datorita acestei istorii a noastre un pic mai „particulare”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: