Corneliu Zelea Codreanu – Destinul unui naţionalist

Corneliu Zelea Codreanu se numără printre cei mai controversaţi politicieni din istoria României. În anii ’20 ai secolulului trecut a fondat o puternică organizaţie de extremă dreapta – Mişcarea legionară, ai cărui adepţi îl numeau „Căpitan” şi aşteptau de la el să facă „o Românie frumosă şi mândră, ca soarele sfânt de pe cer”. Datorită popularităţii sale a intrat în conflict cu regele Carol al II-lea, care a ordonat asasinarea adversarului său naţionalist, în noiembrie 1938.

Paradoxal, „Căpitanul” a intrat pe „scena istoriei” tot printr-un asasinat. La 25 octombrie 1924 l-a împuşcat pe Constantin Manciu, prefectul Poliţiei Iaşi, acuzat de Codreanu că-i maltrata pe tinerii naţionalişti din oraş. În urma unui proces controversat, desfăşurat la Turnu-Severin, a fost achitat, sub motivaţia că atunci când a tras cu revolverul se afla în legitimă apărare.

Colaboratorii lui Codreanu i-au recomandat după sentinţa de la Turnu-Severin să rămână în atenţia publică, prin oficializarea relaţiei pe care o avea cu tânăra focşăneancă Elena Ilinoiu. Naţionaliştii s-au „mobilizat exemplar” pentru a mediatiza nunta şefului lor, care a fost un eveniment al epocii. Apropiaţii lui Codreanu chiar au filmat procesiunea, însă Ministerul de Interne a confiscat şi distrus atât pozitivul, cât şi negativul.

NUNTĂ CA-N POVEŞTI
În memoriile sale, apărute cu titlul „Pentru legionari”, Corneliu Codreanu descrie astfel nunta din 14 iunie 1925: „Am plecat la Focşani (se afla la Iaşi, unde făcuse căsătoria civilă cu câteva zile în urmă, n.r.) cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu.

Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi.

A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe mar¬ginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani.

În Crâng s-a oficiat nunta pe o estradă de scânduri, pre¬gătită anume. Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarbă verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi.
Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată.

Peste câteva săptămâni s-a reprezentat la Bucureşti. Dar numai de două ori, căci ministrul de Interne a confiscat şi filmul, şi copia lui şi le-a dat foc.

Spre seară, nunta s-a terminat într-o înfrăţire şi însufleţire generală. Eu am plecat în aceeaşi noapte cu soţia şi câţiva ca¬marazi la Băile Herculane, unde am rămas două săptămâni la o veche familie de cunoscuţi, Şt. Martalog”.

SPÂNZURAT LA ORDINUL LUI CAROL AL II-LEA
În 1927, Corneliu Zelea Codreanu a fondat Legiunea „Arhanghelul Mihail”, organizaţie naţionalist-extremistă ce propunea instaurarea unui regim autoritar. Viziunea lui Codreanu s-a intersectat însă cu planurile regelui Carol al II-lea, care a dorit să scape de potenţialul concurent. Tensiunile dintre cei doi lideri au escaladat în decembrie 1937, când Partidul „Totul pentru Ţară” (al Mişcării legionare) s-a clasat pe locul al treilea în alegeri, cu 15,58% din voturi. În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu principalii lideri ai Mişcării legionare au fost arestaţi, sub diverse pretexte. La 27 mai 1938, „Căpitanul” a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind scos de pe scena publică a ţării.

Întrucât situaţia din Europa era tensionată, germanii pregătindu-se de război, Corneliu Zelea Codreanu putea fi încă un „actor” important în jocurile politice. Nu de puţine ori îşi afirmase simpatia pentru dictatorul german Adolf Hitler. Tocmai de aceea, Carol al II-lea a decis să-şi elimine advesarul şi din cauza „potenţialului” său extern, nu numai intern.

La 15 noiembrie 1938, regele a plecat într-un turneu prin Europa. Avea programate vizite la Londra şi Paris, dar şi o întrevedere cu Hitler. Cei mai sceptici dintre apropriaţii lui Codreanu au interpretat această deplasare a suveranului ca un prilej de asasinare a „Căpitanului”. Crima era pusă pe seama ministrului de Interne, Armand Călinescu.

În seara de 29 noiembrie 1938 comandantul închisorii din Râmnicu Sărat (unde se afla de ceva vreme „Căpitanul”) a primit ordin de la generalul Ion Bengliu – şeful Jandarmeriei – să-l ridice pe Corneliu Codreanu şi pe alţi 13 deţinuţi, numiţi de legionari „Nicadorii” (asasinii lui I.G. Duca) şi „Decemvirii” (asasinii lui Mihail Stelescu). Nu întâmplător au fost asociaţi lui Corneliu Codreanu şi cei 13 legionari, deoarece aceştia intraseră deja în mitologia mişcării ca luptători contra oponenţilor. Existau numeroase cântece legionare la adresa lor, fiind citaţi şi în ceremonii.

Conform declaraţiei dată de comandantul închisorii în 1940, ordinul iniţial prevedea să fie împuşcaţi în judeţul Râmnicu Sărat, însă acesta a justificat că acţiunea putea aduce prejudiciu Coroanei şi astfel au fost transferaţi la Jilava. Transportul s-a făcut într-un camion, iar fiecare deţinut era însoţit de un jandarm înarmat. Unele relatări ulteriore descriu că cei transportaţi erau legaţi cu sfori la mâni şi la picioare, dar cu toate acestea au fost acuzaţi că încercaseră să evadeze în timpul transportului. De asemenea, unii memorialişti au relatat că în epocă s-a afirmat că cei 14 au fost strangulaţi de jandarmii care-i însoţeau, după care au fost împuşcaţi în spate pentru a se motiva tentativa de evadare. Alte versiuni memorialistice afirmă faptul că cei prezenţi în camionul care i-au transportat pe cei 14 deţinuţi nu erau jandarmi angajaţi la închisoarea Râmnicu Sărat, ci persoane bine instruite anterior, care au avut misiune specială privind operaţiunea de asasinare a acestora. În orice caz, indiferent de forma morţii, este puţin probabil ca legionarii să fi încercat să evadeze, având în vedere precauţiile care au fost luate anterior transportului.

Incidentul s-a petrecut în noaptea – spre dimineaţa zilei de 30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbeşti (care se află între Ploieşti şi Bucureşti). În primele zile după anunţarea morţii lui Corneliu Codreanu prin Bucureşti circula zvonul că maiorul de jandarmi care a condus operaţiunea ar fi primit suma de 2.000.000 lei, iar fiecare dintre jandarmii însoţitori câte 200.000 lei.

Al. Gregorian, comandatul Închisorii Jilava (unde au fost aduşi apoi cei 14 morţi), a declarat în 1940 că în momentul în care camionul a intrat pe poarta acesteia, pe la 9 dimineaţa, era însoţit de motociclişti şi de doi comisari regali. Decedaţii ar fi fost îngropaţi în comun lângă o pădurice de salcâmi în afara zidurilor închisorii, peste care s-ar fi aruncat gunoaiele amplasamentului. După acest moment, unul dintre cei doi comisari ar fi sunat la un superior, căruia i-a spus că cei 14 au încercat să evadeze de sub escortă. Indiferent de modul cum au fost îngropaţi, este cert că în 1940, când s-a efectuat dezhumarea, s-a găsit într-adevăr o groapă comună, iar cadavrele prezentau plagă împuşcată.

În după-amiaza zilei de 30 noiembrie a fost dat publicităţii comunicatul oficial privind tentativa de evadare de sub escortă a celor 14 legionari: „… În dreptul pădurii de la km. 30 al Şoselei Bucureşti-Ploieşti, automobilele în care se aflau deţinuţii au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi, care au dispărut, şi în acel moment transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispărea în pădure. Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă”.


ELENA CODREANU – CRESCĂTOARE DE GĂINI

De nunta ca-n poveşti a „Căpitanului” s-a ales praful. După moartea sa, soţia, Elena, a fost scoasă de legionari din ţară şi găzduită în Germania, în taberele extremiştilor de dreapta care s-au refugiat de Carol al II-lea. S-a întors în ţară în 1940, însă n-a mai putut ajunge în Germania după „rebeliunea legionară”, din ianuarie 1941. În timpul regimului comunist a stat în închisori şi lagăre.

Adrian Marino relatează în „Viaţa unui om singur” (Polirom, 2010) cum după anii de închisoare a fost deportat în Bărăgan, la Lăteşti, într-unul din satele strategice ridicate înainte de moartea lui Stalin de către deportaţii de pe graniţa cu Iugoslavia. Aici a întâlnit-o şi pe soţia „Căpitanului”, devenită „Dna Colonel Praporgescu”. Redăm în continuare fragmentul din memoriile lui Marino despre acea amintire insolită:

„Existau de altfel mai multe categorii de deportaţi şi toate izolate între ele. «Celebrităţile», VIP-urile, ca să mă exprim astfel ca Dna Maria Antonescu, soţia Mareşalului, care păstrase o oarecare morgă, sau Dna Codreanu, soţia Căpitanului, recăsătorită, devenită între timp, chiar în Lăţeşti, „Dna Colonel Praporgescu”, aveau gospodării, grădini, destul de bine instalate şi organizate. Soţia «Căpitanului», de altfel, o femeie de treabă, făcea tot ce-i stătea în putinţă să uite şi să i se uite «trecutul». Situaţie ambiguă şi absurdă. Multe puteam să-mi imaginez. Dar că într-o bună zi voi deveni «clientul» soţiei «Căpitanului», de la care voi cumpăra cu regularitate ouă, o astfel de situaţie era mai mult decât suprarealistă”.

sursa: jurnalul.ro

7 răspunsuri

  1. Foarte interesant articolul. Sunt multe informatii foarte folositoare.
    Tin minte un slogan care l-am gasit pe o poza a Capitanului alaturi de semnatura sa: „Salut pe cei ce merg spre marea biruinta legionara”. Din acel moment a inceput sa ma fascineze din ce in ce mai mult istoria Legiunii Arhanghelul Mihail, in special informatiile privindu-l pe Capitan.

    In alta ordine de idei vreau sa zic ca am umblat acum cateva luni prin tot orasul sa gasesc o carte a Capitanului, „Carticica sefului de cuib” iar cea mai mare indignare a fost ca majoritatea celor ce lucrau la librarii, chiar tineri cu cativa ani mai mari ca mine, nu au auzit niciodata de Corneliu Zelea Codreanu.

    Apreciază

  2. Cele mai importante carti ale lui Codreanu pot fi consultate pe http://ro.wikisource.org/wiki/Corneliu_Zelea_Codreanu.

    Numele lui Codreanu a fost trecut sub tacere in perioada comunista din considerente ideologice si propagandistice, iar in prezent exista prejudecati, temeri si suspiciuni – intemeiate sau nu – fata de numele sau.

    Controversele legate de personalitatea sa vor continua. Unii il vor adula fara rezerve, altii il vor condamna cu vehementa. Intre cele doua extreme, o cale de mijloc, un mod obiectiv de a privi lucrurile, este foarte greu de realizat. Dar cu atat mai mult este de dorit!

    Apreciază

    1. Va multumesc pentru adresa!

      Apreciază

  3. Bine zici, profesore!

    Apreciază

  4. Sunt de acord cu tine 🙂

    Apreciază

  5. Bunicul meu imi povestea de C.Z.Codreanu, si imi amintesc ca de mica eram fascinata de acest personaj. Chiar daca aceasta parte din istorie nu s-a predat in scoala, stramosii mei au crezut ca e important ca noi(eu si fratii mei) sa stim despre acesti oameni. Dupa ce am crescut si am scapat de comunism, am avut ocazia sa gasesc mai multe informatii despre acest personaj si ce representa el in acea perioada.

    Apreciază

  6. Concluzia este că a fi patriot adevărat înseamnă condamnare la moarte! A fost un simbol de care țara avea su are nevoie! A fost mai mult decât un erou! Stiu unele lucruri de la tatăl meu, care vorbea cu atâta admirație si drag de Căpitan.A fost nevoie de un astfel de om! Este nevoie de un astfel de catalizator!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: