Dreptatea lui Ţepeş

Vlad Tepes

 

Despre Ţepeş Vodă, fiul lui Dracula, s-a dus vestea peste secole de felul cum ştia să împartă dreptatea, încât poporul asuprit alerga ca la un părinte şi aştepta judecata lui. Şi nu era pricină cât de grea şi de încurcată pe care domnitorul să n-o dezlege şi să nu pedepsească pe răufăcători. Îi luaseră frica toţi cei care se simţeau cu musca pe căciulă, şi decât să se afle în faţa lui la judecată, mai bine de-a dreptul în pământ.

Adesea la scaunul domnesc erau înfăţişate pricini foarte grele şi încurcate. Iată cum judeca aceste pricini Vlad Ţepeş.

Într-una din zilele lui iulie ale anului l460, veniră dinaintea lui Vodă doi oameni cu totul diferiţi : un boier gras şi rumen la faţă, cu straie strălucitoare, şi un ţăran numai pielea şi osul şi în nişte zdrenţe care abia se mai ţineau pe el.

Ţăranul căuta sprijin la domnul ţării, punându-şi ultima speranţă în dreptatea lui Ţepeş. Venise să spună că avusese şi el petecul lui de pământ, dar boierul i-l răpise, de-l lăsase sărac lipit. Boierul, dimpotrivă, zicea că ţăranul minte şi că pământul tot cât îl avea el era moştenire din tată-n fiu de la străbunicii săi.

După ce terminară ce aveau de spus, cei doi aşteptară. În sală, ca întotdeauna, se lăsă o tăcere grea, timp în care domnitorul cumpănea dreptatea. Şi nu trebuiră să aştepte prea mult.

— Ai putea să-mi arăţi hrisoavele de stăpânire asupra pământului cu păţania ?

— Nu pot, mărite doamne, spuse şiret boierul. Că primul meu conac a ars, şi odată cu el au dispărut şi dovezile.

— Dar tu, ţărane, ai vreun asemenea hrisov ?

— N-am, vai de zilele mele, că mi l-a luat boierul odată cu pământul.

— Atunci, spuse Ţepeş, trebuie să mergem la faţa locului să vedem cum stă treaba.

— Să mergem, se grăbi să zică boierul.

În curând ajunseră acolo. Ţepeş îl întrebă pe ţăran :

— Care zici că a fost pământul tău ?

— Acesta, mărite doamne, spuse ţăranul. Şi îi arătă cu mâna un petic de pământ sărăcăcios, care se întindea spre pădure.

— Boierule, întrebă iar voievodul. Tu tot o mai ţii că e pământul tău ?

— Pot să şi jur, doamne, că e al meu din moşi strămoşi şi că ţăranul minte.

Ţepeş se întoarse atunci către un căpitan cu care stătuse de vorba în taină când se aflau pe drum:

— Spune-mi, acesta este locul de care mi-ai grăit ?

— Întocmai, mărite.

— Prea bine, zise Ţepeş. Boierule, precum se vede, ai dreptate. Pământul e al tău, şi nu al ţăranului. Poţi să ţi-l iei în stăpânire.

— Îţi mulţumesc pentru dreptatea pe care mi-ai făcut-o ! se ploconi boierul.

— Numai că nu am terminat, îl întrerupse vodă. Pentru pământul ăsta pe care-l ai va trebui să mori, boierule.

— Să mor ? ! Dar pentru ce, mărite ?

— Pentru că el ascunde o comoară. Sunt bani de aur furaţi din vistieria ţării, încă din timpul când domnea tatăl meu, Dracula. Acest bătrân căpitan a recunoscut locul unde i-a îngropa hoţul. Este locul acesta al. tău. Deci tu, fiind stăpânul, eşti totodată şi hoţul !

La auzul acestor cuvinte, boierul căzu în genunchi şi începu să se roage :

— Iartă-mă, mărite, dar nu sunt vinovat. Locul acesta nu este al meu, ci al ţăranului. Ţăranul va trebui să piară, că el este cu siguranţă hoţul !

— Ba tu vei pieri, boierule. Şi nu pentru că ai fi furat vreo comoară şi ai fi ascuns-o aici. Aceasta a fost o născocire a mea, ci pentru că ai furat pământul ţăranului, aşa cum ai recunoscut, de spaimă. Şi Ţepeş porunci ca boierul să fie tras în ţeapa dreptăţii sale, iar bietul ţăran să-şi ia înapoi peticul de pământ care i se furase.

 

Veni apoi rândul unui târgoveţ şi unui ţăran.


După straie, târgoveţul se vedea cât de colo că este înstărit. Îi mersese strună cu negoţul şi faţa îi era rotofeie şi plină de viaţă. Alături de el, dar ţinându-se puţin mai în spate un biet ţăran, în straie sărăcăcioase. Cel cu plângerea era târgoveţul. Zicea că împrumutase ţăranului un galben şi că acesta nu i-a dat înapoi datoria. Vorbind, târgoveţul îşi tot arunca privirea semeaţă şi răutăcioasa spre ţăranul care tremura ca varga de spaimă.

Ţepeş, aşa cum îi era felul, îl ascultă pe târgoveţ cu răbdare. Apoi îl privi stăruitor, ca şi cum voia să-i pătrundă în gânduri.

Îşi schimbă după un timp privirea spre ţăran, cercetîndu-l de asemeni îndelung, după care îl întrebă:

— Este adevărat că târgoveţul acesta ţi-a dat un galben cu împrumut ?

— Da, este prea adevărat, răspunse ţăranul.

—…şi că până acum nu i l-ai înapoiat ?

— Ba, asta nu mai e aşa, mărite.

— Atunci povesteşte aici cum a fost.

— Sunt nevoiaş, măria ta. Am muiere şi şapte prunci. Opt guri de hrănit, că p-a mea nici n-o mai pun. Ni s-a terminat merindea şi am cerut de la dumnealui un galben ca să pot s-o mai scot la cap. Dar dându-mi el galbenul, nu mi-a spus nimic alt decât să i-l înapoiez când oi avea. Eu am ajuns de-am scuturat oleacă necazul, şi i-am şi dat galbenul. Dar dumnealui de colo : „Ce crezi, ţărane, că ai scăpat cu ăsta ? Şi sămânţa dac-o semeni în pământ, din una rodesc multe. Aşa şi galbenul meu. Se cere înzecit. Cum ai dat unul, mai dai încă nouă, şi gata !” Iar eu, iaca, mărite, nu pot. Mi-a fost foarte greu să-i înapoiez şi datoria adevărată şi curată, darmite ce-mi cere acu’ dumnealui.

După ce l-a lăsat pe ţăran să termine tot ce avea de spus, Ţepeş se-ntoarse iar spre târgoveţ.

— Auzi ce zice ţăranul, că ţi-a plătit datoria, I-adevărat, sau nu ?

— Nu, nu-i adevărat, mărite. E drept că mi-a înapoiat galbenul, dar trebuie să-mi mai dea încă nouă. Altfel ce interes aş fi avut să-l împrumut ?

— Şi crezi ca asta e drept, şi c-o să poată să-ţi plătească ? Uşor de zis, greu de făcut…

— E dreptul meu. Uşor, greu, asta e. Cum a plătit unu’, plăteşte şi noua, o ţine târgoveţul pe-a lui.

— Dacă-i pe-aşa, să facem o-ncercare…

Şi zicând acestea, ieşiră în curte. Acolo era o grămada de bolovani. Ţepeş porunci târgoveţului:

— Ridică unul din bolovani : acela;

Târgoveţul, care era destul de puternic, sălta un bolovan în sus şi-l ţinu puţin în braţe. Apoi îi dădu drumul în grămadă :

— E destul de greu, mărite.

— Aşa i-a fost şi ţăranului când ţi-a înapoiat galbenul, destul de greu. Dar a reuşit !… Acum să vedem mai departe.

— Ce sa vedem, mărite ?

— Cât îi e de greu ţăranului să-ţi dea nouă galbeni. Ridică din nou bolovanul.

Târgoveţul îl ridică.

— Mai ridică unul !

Târgoveţul se opinti şi reuşi sa mai urnească unul, însă în clipa următoare îi scăpă pe amândoi din mână.

— Nu aşa, târgoveţule. Vreau să ţii în braţele tale nouă bolovani dintr-o dată !

Dar asta nu se poate, mărite. Sunt atât de grei, că niciodată n-am să-i pot ţine pe toţi.

— Vezi, târgoveţule, la fel de grei sunt pentru ţăran cei nouă galbeni, cât pentru tine nouă bolovani. Cum n-ai putut tu, nu-i drept să-i ceri să poată el!

Târgoveţul nu mai zise nimic. În schimb, Ţepeş dădu porunca ; târgoveţul să fie biciuit pentru lăcomia lui, iar ţăranul sa plece liniştit acasă, pentru că şi-a plătit cinstit datoria. Până în seară Ţepeş mai judecă şi alte pricini. Când sfârşi, faţa îi era luminată de un zâmbet lăuntric, de bucuria dreptăţii pe care o făcuse. „Pot să mă duc să mă culc liniştit ‘”, îşi zise.

13 răspunsuri

  1. Tepes a intrat in legenda . Dar , unde e mormantul sau ? Expertizele stiintifice de la Snagov au infirmat ca ar avea mormantul la celebra manastire .

  2. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locația mănăstirii Comana, ctitoria voievodului.

  3. Rezachevici foloseste termenul „ipotetic” pentru morantul de la Comana , manastire demolata un secol mai tarziu de Radu Serban si reconstruita .

  4. Foarte frumoasa !

  5. Gheorghita Ionescu Eugeniu | Răspunde

    Multe sunt istorioarele despre Vlad, judecăţile lui şi pedepsele pe care le dădea vinovaţilor. Părerea mea este că Vlad nu avea timp pentru judecăţi solomonice, nu-i văd pe ţărani ajungând cu pricinile lor în divan. Despre mormântul lui Vlad? Cei care l-au asasinat vor fi avut grijă să nu fie nici un mormânt. Totuşi se pomeneşte ceva despre Snagov. „A fost îngropat sub o lespede dinaintea uşilor împărăteşti pentru ca atuncea când va ieşi preotul cu sfintele daruri să stea pe ea pentru uşurarea sufletului de păcate, ce până la el (e vorba despre Vlad),nimenea nu le-au mai săvârşit”, spune cronicarul.. Dacă o fi fost îngropat acolo, osemintele lui vor fi fost aruncate , mormântul a fost profanat. S-au găsit, se pare, câteva oase de cal sau catâr sub lespedea cu pricina.

  6. ce misto a fost legenda

  7. cym era negusorul din dreptatea lu voda ca am citito dar nu prea am inteles:-s

  8. mai da’ne Doamne un Tepes sau cel putin a10a parte din dreptatea lui!

  9. pana unde se terminaaaaaa???????

  10. tare imi place de cineva

  11. dreptatea lui tepes e tare

  12. f frumoase povestile . mai ales ultima

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: