Cele două faze ale creştinării românilor

Apostolul Andrei

Vorbind despre organizarea Bisericii prin intermediar bulgăresc, constat că n-am evocat încă chestiunea creştinării strămoşilor noştri. Să fi fost ei creştinaţi o dată cu bulgarii (sau chiar după ei)? Limba — şi numeroase urme arheologice, în special în Dobrogea, dar câteva şi în restul ţării — stă dovadă că creştinismul a pătruns în Dacia şi Moesia foarte timpuriu, probabil chiar înainte de retragerea legiunilor şi administraţiei romane, adus de legionari originari din Orient, de negustori, de călători, de ce nu şi de propovăduitori, de misionari — doar nu duseseră Grecia şi Macedonia printre primele etape ale Sfântului Pavel? Mărturia limbii e cea mai grăitoare privind vechimea creştinismului la români; cuvintele de bază ale religiei creştine sunt toate de origine latină: Dumnezeu, cruce, creştin, credinţă, biserică, rugă şi rugăciune, cuminecare, a boteza, înger, păgân şi sunt (păstrat mai cu seamă în forme vechi pentru sărbători: Sân Petru, Sân Nicoară/ Sân Toader, Sunta Măria, Sânziene), de asemeni Paşte, Rusalii.

Vă veţi întreba, poate: dar cum de s-a păstrat credinţa creştină în acea Dacie de-acum izolată de împărăţie, ca şi de structurile bisericeşti care au ieşit la lumină şi s-au organizat după ce Constantin cel Mare va fi încetat prigoana împotriva creştinilor (313)? Grea întrebare. Trebuie să ne închipuim că micile comunităţi creştine din spaţiul carpato-dunărean au putut menţine contactul cu ierarhia bisericească născândă de peste Dunăre. De altfel, până la venirea bulgarilor, Bizanţul a păstrat o prezenţă activă de-a lungul Dunării, uneori ţinând chiar capete de pod pe malul stâng al fluviului. Pe de altă parte, unele căpetenii ale goţilor şi gepizilor din părţile noastre ştim că au fost creştine şi chiar au propovăduit creştinismul, ei primindu-l în varianta apuseană, adică de la Roma.

Se cuvine aici să reamintesc un eveniment important din istoria romană, din ultimele veacuri ale imperiului, anume că, din anul 395 încolo, împărăţia a fost împărţită în două, cu doi împăraţi şi două capitale: Roma şi Constantinopol, ceea ce a avut consecinţe incalculabile pe care le mai simţim şi azi. Astfel, în cele două jumătăţi — dintre care cea apuseană a păstrat ca limbă oficială latina, pe când cea răsăriteană a adoptat, în veacul al VII-lea, greaca, s-au dezvoltat cu vremea două forme deosebite ale ritului creştin, iar rivalitatea între Papa de la Roma şi Patriarhul de la Constantinopol a dat naştere la conflicte din ce în ce mai dese şi mai grave care au dus, în 1054, la o ruptură între cei doi capi ai Bisericii — fiecare afurisindu-l, sau excomunicându-l, pe celălalt — iar de atunci această rană nu s-a mai închis, schisma, adică despărţirea, nu s-a mai rezolvat. Biserica apuseană şi-a zis apoi „catholică” — adică, pe greceşte: universală, pe când cea răsăriteană şi-a zis „orthodoxă”, adică cea drept credincioasă, cea care interpretează corect dogmele. Şi ca să vă daţi seama de urmările nesfârşite ale scindării împărăţiei romane în 395, să ştiţi că linia de despărţire între cele două jumătăţi ale imperiului coincide aproape perfect, după mai bine de un mileniu şi jumătate, cu graniţa actuală între croaţii catolici şi sârbii ortodocşi! Acest exemplu arată cum o hotărâre istorică oarecum arbitrară sau întâmplătoare, ca fixarea unei graniţe, poate avea urmări neprevăzute, la nesfârşit.

Pentru a reveni la chestiunea creştinismului în Dacia părăsită de romani, e totuşi de presupus că, în regiuni mai izolate, creştinismul trebuie să se fi păstrat în forme destul de puţin „ortodoxe”, cu preoţi învăţând gesturile şi tainele religiei din generaţie în generaţie, fără a avea, adesea, hirotonisirea cerută de canoanele Bisericii pentru a păstra legătura apostolică. De aceea mai toate cuvintele desemnând la noi funcţiile şi ierarhia ecleziastică vor aparţine unui al doilea val, adică sunt de origine bulgărească sau grecească (dar şi în acest din urmă caz, de cele mai multe ori, prin intermediar bulgăresc): mitropolit, vlădică, popă, diacon, stareţ, duhovnic; de asemeni termeni privitori la lăcaşul de rugăciune: schit, strană, clopot, hram; sau elemente de liturghie: utrenie, vecernie, sfeştanie, prohod, nedeie, prescură, spovedanie, post, blagoslovenie; apoi termeni teologici: Maica Precista, duh, rai, iad şi multe nume de sărbători. Vechiul cuvânt (iată că şi acest cuvânt e latinesc, conventum, cu conotaţie religioasă de adunare a credincioşilor!), vechiul cuvânt „sunt” a fost contaminat de slavonul sventu încât a dat de-acum„sfânt”.

Aşadar, de-abia după acest contact cu ierarhia bisericească a bulgarilor, de curând organizată de bizantini (şi cu ierarhi bizantini), începe să se înfiripeze şi la noi obiserică mai organizată, mai disciplinată, mai „ortodoxă” — cu toate că multe datini vechi, cu iz păgân, păstrate sau născute în veacurile de izolare, s-au mai păstrat, şi se mai păstrează încă în credinţa noastră populară. Alungaţi de la nord de Dunăre de invazia ungurilor şi a pecenegilor, măcinaţi de certuri intestine şi atacaţi din sud de bizantinii mânaţi de un împărat de o excepţională energie, Vasileal II-lea zis Bulgaroctonul (adică „ucigătorul de bulgari”), bulgarii primului tarat se prăbuşesc cu totul, în 1018, iar ţara lor redevine, pentru mai mult de un veac şi jumătate, provincie bizantină. Din lupta necruţătoare dusă timp de 20 de ani de Vasile al II-lea împotriva regelui bulgar Samoil, istoria reţine un episod înfiorător: învingător într-o ultimă bătălie în care face 14 000 de prizonieri, basileul pune să le scoată ochii, tuturor, cu fierul roşu, lăsând la fiecare sută de oameni un om cu doar un singur ochi crăpat (câţi vlahi vor fi fost printre cei 14 000?). Jalnica coloană va mărşălui sute de kilometri, până ajung învinşii la vetrele lor, îngrozind în drum ţara întreagă şi posteritatea.

 

sursa: Neagu Djuvara – O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri

3 răspunsuri

  1. – Angelo de Gubernatis (membru de onoare al Academiei României –profesor de literatură comparată la Florenţa), aflat în vizită la castelul Peleş, în anul 1898, notează: ”…în biblioteca reginei, deasupra grupurilor de copii, simbolizând poezia şi ştiinţa, se află imaginea lui Wulfila, apostolul creştin al românilor, şi Dante, creatorul poeziei occidentale”; în timpul misionarului Wulfila (devenit episcop în anul 341), ”…dincolo de Istru, în pustiurile vaste ale imensei Scythii” (consemnează istoricul Ammianus Marcellinus), locuiau împreună strămoşii noştri –dacii, şi ai spaniolilor de astăzi -vizigoţii; episcopul Wulfila a consemnat creştinarea lor pe un colan (obiect de cult, găsit în anul 1837 la Pietroasa –jud. Buzău) pe care a imprimat, cu litere gotice (rune –cu care a scris şi Noul Testament), următoarea inscripţie –a goţilor Scythie creştinată- consemnând astfel evanghelizarea tuturor locuitorilor Scythei; aşa se explică identitatea terminologiei creştine (de bază) de origine latină din limba română si limba spaniolă (amintesc doar cîteva noţiuni identice: altar, botez, cancelarie, cruce, diacon, iclejie, pastor, ţidulă, etc.).
    -că dealungul timpului am suferit imfluenţe ale altor popoare creştine cu care am venit în contact e o altă problemă; creştinarea noastră a fost înfăptuită în secolul al IV-lea (un document inedit –datat în anul 335 e.n., ne(re)cunoscut de istorici, atestă creştinarea făcută de misionarul Wulfila); dealtfel, teoria creştinării românilor … „în două faze” este echivalentă cu teoria plutitului cu picioarele în două luntrii…

  2. Sper ca domnul Neagu Djuvara va fi incantat sa cunoasca dezvaluirile dumneavoastra si, eventual, sa faca unele rectificari necesare in editiile viitoare ale cartii domniei sale.

  3. -dacă dl profesor Neagu Djuvara doreşte, pot să-i prezint ineditul document, (menţionat de mine mai sus), în original ! (documentul o fost conceput în anul 335 la Constantinopol; el conţine o hartă în care apar fluviul Dunărea, Marea Neagră, valul lui Traian, munţii Carpaţi, etc. -prin urmare el se referă în mod explicit la teritoriul actual al României…).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AveHistoria

Istoria si arta in calatorii, lecturi, fotografii si filme

Victor Roncea's Weblog

information is power

RETRO-RÂMNIC

Blogul n-a apărut din senin, vremea l-a scos în cale...

Festina Lente

agale, cu motocicleta prin împrejurimi

Blogul lui Buzatu

Discuții libere despre lucruri care ne interesează

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Diverse diversificate 1

blog cu gânduri amestecate :)

Adevar100la100's Blog

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: