Primul război dacic al lui Traian

Traian

După ce zăbovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste împotriva dacilor. Cugeta la cele săvârşite de aceştia şi era copleşit când se gândea la sumele de bani pe care romanii trebuiau să le plătească în fiecare an. Vedea apoi că puterea şi îngâmfarea dacilor sporesc necontenit. Când află de expediţia lui, Decebal fu cuprins de spaimă, căci înţelegea bine că mai înainte biruise nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui să lupte cu romanii şi cu împăratul Traian. Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea şi bărbăţia sa, precum şi prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos [începuse să domnească la vârsta de patruzeci şi doi de ani] şi înfrunta toate greutăţile cot la cot cu ceilalţi; iar cu sufletul era la înălţime, deoarece nici nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereţii, dar nici împiedicat de bătrâneţe…

De aceea Decebal se temea [de Traian] pe bună dreptate…

Când Traian a pornit împotriva dacilor şi se apropia de Tapae, locul unde barbarii îşi aveau tabăra, i se aduse o ciupercă mare, pe care era scris cu litere latine că atât ceilalţi aliaţi, cât şi burii sfătuiesc pe Traian să se întoarcă şi să facă pace. Dar Traian dădu lupta cu ei, văzu răniţi pe mulţi dintre ai săi şi ucise mulţi duşmani. Deoarece îi lipseau bandajele, se zice că nu şi-a cruţat nici propriile sale vestminte, ci le-a tăiat fâşii. Apoi a poruncit să se ridice un altar soldaţilor căzuţi în luptă şi să li se aducă în fiecare an jertfă pentru morţi.

Decebal a trimis soli, chiar înainte de înfrângere, nu dintre comaţi — ca mai înainte —, ci pe cei mai buni dintre pileaţi. Aceştia azvârliră armele, se aruncară la pământ şi stăruiră pe lângă Traian îndeosebi să încuviinţeze lui Decebal să vină în faţa lui şi să stea de vorbă, deoarece este gata să îndeplinească toate cele cerute; iar dacă nu, cel pu]in să trimită Traian pe cineva care să se înţeleagă cu el. [Petrus Patricius, Excerpta De legationibus: Decebal a trimis lui Traian soli dintre pileaţi. Aceştia sunt la ei oamenii cei mai onoraţi. Trimisese comaţi mai înainte. Aceştia se bucură de mai puţină trecere la ei. Venind aceştia [pileaţii] la Traian, aruncară la pământ armele, îşi legară mâinile la spate şi în felul captivilor l-au rugat pe Traian să stea de vorbă cu Decebal]. Au fost trimişi Sura şi Claudius Livianus, prefectul pretoriului. Dar nu s-a realizat nimic, deoarece Decebal nu a cutezat să se întâlnească cu aceştia, ci a trimis şi atunci pe alţii. Traian a ocupat munţii întăriţi şi a găsit acolo armele şi maşinile de război capturate [de la romani], precum şi steagul luat de la Fuscus. [De la Xiphilinus mai aflăm: a dat poruncă… încât a început să urce pe înălţimi, ocupând cu mari primejdii colină după colină, şi se apropia de capitala dacilor. Lusius i-a atacat din altă parte; el ucise mulţi duşmani şi prinse de vii un număr şi mai mare. În acest timp, Decebal a trimis 20 dintre soli pe cei mai buni pileaţi şi se rugă la împărat, prin mijlocirea lor: nimic mai mult decât că este gata să încheie pace în condiţiile impuse]. Pentru aceste motive, dar mai ales pentru că Maximus prinsese în acest timp pe sora aceluia şi cucerise un loc întărit, Decebal era gata să primească orice condiţii ce i s-ar fi impus, nu fiindcă ar fi avut de gând să le respecte, ci ca să mai prindă putere, după pierderile suferite atunci: anume, să dea înapoi armele, maşinile de război şi pe constructorii acestor maşini, să predea pe dezertori, să distrugă întăriturile şi să se retragă din teritoriul cucerit, ba încă să-i socotească duşmani sau prieteni ai săi pe cei ai romanilor; să nu mai primească nici un fugar, nici să nu mai ia în slujba lui vreun ostaş din Imperiul roman [căci Decebal atrăgea la sine prin momeli pe foarte mulţi oameni viteji]. De nevoie el primi aceste condiţii. Merse la Traian, căzu la pământ spre a i se închina şi azvârli armele. Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului, pentru ca şi Senatul să întărească pacea. După ce rândui acestea şi lăsă oaste la Sarmizegetusa, punând străji şi în restul ţării, el se întoarse în Italia.

Trimişii lui Decebal fură aduşi în Senat. Ei puseră armele jos, îşi legară mâinile în felul prinşilor de război şi rostiră câteva cuvinte de implorare. În chipul acesta îi înduplecară la pace şi-şi luară înapoi armele. Traian îşi sărbători triumful şi fu numit „Dacicus“.

 

Cassius Dio, Istoria Romană

Un răspuns

  1. Unul din motivele pentru care Traian a pornit primul razboi contra Dacilor, care au fost acelea (motive)??
    Multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: