Şi oamenii politici plâng, nu-i aşa?

Plânsul în public nu-l întâlnim doar la oamenii politici de la noi. 🙂

Adolphe Thier, preşedintele celei de-a treia republici franceze, a plâns în momentul în care Parlamentul l-a desemnat Eliberator al patriei, în 1877.

Richard Nixon a plâns în momentul în care republicanii l-au desemnat candidat la vicepreşedinţia SUA, în 1952. Se pare că a jucat teatru, pentru că într-un interviu din 1977, afirma că el  „nu a plâns niciodată, mai cu seamă în public”.

Nikolai Rijkov, premeierul sovietic din timpul lui Gorbaciov, a plâns când a vizitat Armenia devastată de cutremurul din 1988, fapt pentru care presa l-a numit bolşevicul plângăcios.

Bill Clinton a plâns şi el la prima investitură, lacrimile năpădindu-l atunci când a observat că obiectivul camerei de luat vederi era aţintit asupra lui!

Nu s-a lăsat mai prejos nici Barack Obama, care, negru fiind, a plâns aflând că a ajuns la Casa Albă! 🙂


sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite, Ed. Andrew, Focşani, 2009

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: