Istoria costumului de baie

Costumul de baie a evoluat odată cu percepţia oamenilor despre mare. Până în secolul al XVIII-lea marea inspira, prin caracterul ei imprevizibil, teamă şi repulsie, iar apa şi aerul de mare erau considerate nesănătoase, nişte emanaţii ale putreziciunii, mai ales din cauza mirosului de alge.

În plus, în mentalul colectiv al acelor timpuri, marea era populată de monştri marini şi era plină de creaturi ale forţelor necurate. Lumea acvatică era un mister greu de dezlegat, amplificat prin poveştile despre sirene şi animale marine fioroase. În hărţile timpului, apa era reprezentată cu verde şi nu cu albastru, ca astăzi.

Pentru a se proteja de creaturile fabuloase care populau mările şi oceanele lumii, primii navigatori şi-au botezat corăbiile cu nume de sfinţi (Sfântul Nicolae, Sfântul Anton de Padova, Sfânta Clara, Sfântul Benedict, Sfântul Iosif, Sfântul Leonard, Sfântul Ştefan) şi se rugau lor pentru potolirea furtunilor, produse, în opinia vremii, de respiraţia acelor monştri din adâncuri.

Treptat, prin schimbarea reprezentărilor acestui spaţiu, încep să apară noţiunile de plajă, de baie şi, implicit, de costum de baie. Primele mărturii despre costumele de baie datează din vremea înfloritoare a Pompeiului. Picturile murale întruchipau femeile purtând costume de baie formate din două piese, similare cu cele din anii 1960. După această perioadă noţiunea de costum de baie a fost dată uitării timp de mai multe secole.

Dorinţa colectivă a oamenilor de a se afla pe malul mării ia naştere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când încep să fie recomandate curele maritime şi montane.

În anii 1900 nimeni nu făcea plajă, iar baia se realiza cu ajutorul unor cabine de lemn pe piloni care existau pe malul mării, în apă şi la câţiva metri mai în larg. Tendinţele de atunci cereau ca pielea să fie păstrată albă pentru a fi un exemplu de puritate, iar pe plajă se stătea la umbră pentru a se feri de razele soarelui.

La cabinele respective se ajungea de pe un podeţ, iar de aici doamnele intrau în valuri şi se îmbăiau în rochiţe cu mâneci bufante şi pantalonaşi până la genunchi, menite să ascundă formele. La acest costum erau asortaţi ciorapi lungi de culoare neagră, papuci dantelaţi şi pălării.

În plus, damele îşi tiveau rochiile cu greutăţi pentru a se proteja contra vântului de pe plajă care le ridica fustele, dar şi pentru a putea intra în apă, pentru că greutatea împiedica rochia să se ridice la suprafaţă.

După primul război mondial, maiourile de baie uni sau în dungi se mulau nu numai pe trupurile bărbaţilor, ci şi pe cele ale femeilor cu forme subţiri, care ţineau dietă. Design-ul unui costum bărbătesc era asemănător unui combinezon cu mâneci şi pantaloni lungi, creat dintr-o ţesătură ce includea un amestec de lână.

Până în 1915 singura distracţie a femeilor pe malul mării era săritul în valuri, ţinându-se de o frânghie legată de mal. Înotul era considerat un sport exclusiv masculin. Începând cu această dată femeile încep şi ele să înoate şi astfel, pentru lejeritate, costumul de baie coteşte spre cel format dintr-o singură piesă.

În 1946 apar primele modele de bikini, dar erau atât de provocatoare, încât nici un model respectabil nu a dorit să le promoveze. Creatorii de modă au fost nevoiţi să apeleze la stripteuze. Prima femeie care a purtat bikini a fost stripteusa de la Casino Paris, Micheline Bernardini.

Modelul a fost botezat „Bikini” după Atolul Bikini din Oceania, unde s-au efectuat, în 1945, mai multe experienţe nucleare şi unde, din cauza climei, se purta ţinuta sumară. În anii ’50, ştafeta popularizării bikinilor a fost preluată de la Micheline Bernardini, de Brigitte Bardot şi Jayne Mansfield.

În anii ’50 slipul acoperea buricul, însă la începutul anilor ’60 talia coboară, iar costumele devin din ce în ce mai sumare. Revoluţia sexuală din anii ’60, lasă femeia mai goală, dar costumul de baie nu îşi pierde supremaţia. În anii ’80 se creează modelul de slip tanga, inspirat din vestimentaţia traditională a triburilor din Amazon.

costum de baie

Anii ’90 reprezintă o explozie de diversitate în ceea ce priveşte forma costumului de baie. Sunt abordate cu lejeritate o gamă foarte largă de forme şi culori ce marchează sfârşitul perioadei tabu în ceea ce priveşte costumul de baie.

De altfel, în deceniul al nouălea, garderoba de plajă a devenit obiect de haut-couture şi au apărut numeroase reviste şi cataloage de specialitate, adesea ascunse totuşi sub numele de reviste de sport. 🙂

Tot din ultimii ani ai mileniului trecut datează şi tendinţa generală spre topless, abandonarea falselor pudori ca şi depăşirea tuturor complexelor.

sursa: ziare

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Foarte interesant!!!😘

  2. …foarte interesant…MULTUMIM…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: