Istoria avionului

Prin 1680, după ce a studiat îndelung zborul păsărilor, fiziologul şi fizicianul italian Giovanni Borelli a conchis că omul nu poate zbura prin mijloace proprii. De aceea, mulţi au gândit apoi, după senzaţionala invenţie a fraţilor Montgolfier, că soluţia zborului uman o constituie aparatele mai uşoare decât aerul.

Dar, când a apărut ideea înlocuirii forţei musculare printr-o maşină, au apărut partizanii unor aparate de zbor mai grele decât aerul.

Cel mai important reprezentant al acestei orientări a fost un englez cu o remarcabilă viziune, George Cayley. În cartea „Despre navigaţia aeriană” (1809), el a enunţat principiul funcţionării avionului (o suprafaţă portantă suportă o greutate, înfrângând rezistenţa aerului printr-o forţă motrice) şi i-a descris componentele principale, inclusiv elicea. În 1804 a construit o machetă, iar, din 1809, mai multe planoare, dar n-a avut la dispoziţie un motor suficient de uşor.

În ciuda inovaţiilor sale remarcabile, Cayley a fost împiedicat să progreseze din cauza tehnologiei timpurilor în care trăia. Singura sursă de acţionare mecanică disponibilă atunci, motorul cu abur, s-a dovedit nepotrivită aplicaţiilor aeronautice.

Folosit pe scară largă în anii 1800, motorul cu abur a revoluţionat designul navelor şi a făcut posibilă apariţia căii ferate, numai că navele şi locomotivele nu trebuia să se ridice în aer. Motoarele cu abur erau masive şi grele, mult prea grele pentru puterea produsă, şi necesitau cantităţi considerabile de lemn sau carbune pentru alimentare şi apă pentru producerea aburului.

Cu toate acestea, modelele de planoare ale lui Cayley n-au trecut neobservate. Mulţi i-au studiat şi i-au copiat realizările, iar planoarele sunt încă folosite în prezent, înregistrându-se zboruri pe distanţe şi de durate impresionante.

Cercetările lui Cayley au fost continuate de admiratorul său, William Henson. Asociatul lui, inginerul John Stringfellow, a construit, la scară redusă , „maşina aeriană cu abur”, care, în 1848, a efectuat coborâri în zbor planat, greutatea motorului nepermiţându-i, din păcate, să câştige altitudine, ci doar să prelungească alunecarea.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea au activat doi dintre principalii pionieri ai zborului.

Prima contribuţie ştiinţifică importantă la perfecţionarea planoarelor i-a aparţinut inginerului german Otto Lilienthal. El a studiat îndelung zborul păsărilor, consemnând rezultatele observaţiilor în lucrarea „Zborul păsărilor ca bază a aviaţiei”. Lilienthal a construit şi a pilotat numeroase planoare în diferite experimente şi a încorporat în designul avionului său un mic motor cu benzină. Efectuase deja numeroase zboruri când, în 1896, s-a rănit mortal căzând de la 15 metri înălţime.

În aceeaşi perioadă, englezul de origine americană Hiram Stevens Maxim a construit, în 1894, un biplan acţionat de puterea aburilor. Avionul avea două motoare şi două elice şi a reuşit să se ridice de la sol. În ciuda debutului promiţător, Maxim a renunţat în mod inexplicabil să-şi continue munca la acest proiect.

În 1900, numărul de experienţe făcut de predecesori era suficient de mare pentru a permite unui inventator metodic şi perseverent să facă să zboare un aparat cu propulsie mecanică şi care să aibă o persoană la bord. Acest lucru a fost înfăptuit de fraţii Wright.

Orville şi Wilbur Wright, doi fraţi din Dayton, Ohio (SUA), sunt recunoscuţi fără echivoc de către toţi istoricii aeronauticii drept inventatorii primului avion funcţional.

Povestea potrivit căreia cei doi erau nişte mecanici de biciclete semianalfabeţi care au descoperit, în mod absolut întâmplător, secretele zborului, este calomnioasă şi lipsită de o bază reală, având în vedere informaţiile de care dispunem la ora actuală.

Ce-i drept, fraţii Wright nu beneficiaseră de o educaţie completă, încercând iniţial să îmbrăţişeze o carieră de editori şi publicişti ai unui ziar, iar apoi ocupându-se cu repararea bicicletelor. Însă, de îndată ce au devenit interesaţi de zborul păsărilor, în anul 1899, ei au început să studieze aviaţia în modul cel mai serios, remarcându-se ca cercetători experimentali adevăraţi.

Fraţii Wright au pus la punct un aparat caracterizat prin stabilitatea aripilor, pe care le-au alungit, diminuându-le curbura şi prevăzându-le cu o comandă ce permitea deformarea lor (până atunci, când planorul se înclina într-o parte, pilotul îl redresa aplecându-şi corpul în partea opusă, pentru a evita căderea; prin deformare, vârful aripii se ridică în partea spre care se apleacă aparatul şi coboară în cealaltă parte, ceea ce produce inversarea mişcării de înclinare). Odată construit un aparat stabil, fraţii Wright s-au ocupat de propulsie, realizând un motor cu explozie, uşor (83 kg şi 13 CP), de care aveau nevoie. În sfârşit, au construit şi o elice deosebit de eficientă pentru acea dată (aparatul avea două elice, contrarotative, puse în mişcare de pinioane şi de lanţuri de bicicletă).

La sfârşitul anului 1903 s-au efectuat primele zboruri. Deşi reprezenta tehnica cea mai avansată a vremii, acest aparat – The Flyer ( Zburătorul ) – nu putea decola prin mijloace proprii, fiind catapultat de pe o pistă din lemn.

Prima încercare de decolare a fost un eşec, din cauza unei erori de pilotaj comise de Wilbur (acesta câştigase dreptul de a pilota la prima încercare, dând cu banul). A doua încercare i-a permis lui Orville să efectueze un „zbor”de 12 secunde pe o distanţă de 36 de metri. În aceeaşi zi – 17 decembrie 1903 – el a reuşit să ţină aparatul în aer timp de 59 de secunde şi să parcurgă o distanţa de 260 de metri.

Aeroplanul se născuse.

Wilbur a murit în anul 1912, însă Orville a trăit până în 1948, suficient de mult pentru a observa cum invenţia sa şi a fratelui său a modificat istoria secolului al XX-lea şi a schimbat lumea în care trăim.

Unul dintre pionierii aviaţiei mondiale, românul Traian Vuia, a realizat un aparat de concepţie proprie care a decolat şi zburat prin mijloace mecanice de bord. Acest zbor memorabil s-a realizat la Paris, la 18 martie 1906, contribuind la deschiderea unei ere noi în istoria aeronauticii.

Aparatul, numit Vuia 1 era un monoplan uşor, cu cadru din ţevi de oţel, aripi pliabile din pânză de in impermeabilizată, întinsă pe un schelet metalic, cu o singură elice şi tren de aterizare alcătuit dintr-un carucior cu patru roţi, dotat cu pneuri (folosite pentru prima oară în construcţia de avioane). Acest zbor integral mecanic s-a efectuat pe o distanţă de 12 metri, la o înălţime de aproape 1 metru.

Henri Coanda

Românul Henri Coandă este considerat părintele avionului propulsat prin reacţie, pe care l-a experimentat pentru prima oara în lume în 1910, lângă Paris. Dar cea mai importantă invenţie care l-a făcut celebru în întreaga lume este “efectul Coandă”, brevetat în 1934, sub denumirea de procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid în alt fluid.

Această invenţie care a revoluţionat aeronautica, găsindu-şi numeroase aplicaţii şi în alte domenii, consta în aceea că un jet de fluid are tendinţa să adere la un perete drept aflat în aval de o curbură bruscă, din cauza presiunii create prin antrenarea fluidului în scurgerea turbionară dintre jet şi peretele curbat. Invenţia sa a condus la apariţia turboreactoarelor, la care forţa de propulsie şi portanţa sunt asigurate de jeturile de gaze de ardere, evacuate cu viteze foarte mari din efuzoare.

Prin realizările lor deosebite, celebrii inventatori români Traian Vuia şi Henri Coandă, alături de Aurel Vlaicu, au contribuit din plin la evoluţia aeronauticii mondiale.


sursa: Larousse, Inventatori și invenții, traducere Mariana Crăciun, Monica Crăciun, București, Editura Tehnică, 2001

5 responses

  1. […] De ce nu li se raspunde celor de la postul public de televiziune France 2, cu Brancusi, Eugène Ionesco si Henri Coandă? […]

  2. Sper sa nu gresesc insa foarte mult au stimulat dezvoltarea aeronautica si cele doua razboaie mondiale.
    In Primul Razboi Mondial (1914-1918) se foloseau deja acele biplane despre care se spune ca au cauzat mai multe victime la aterizare printre piloti decat printre inamici. Descoperindu-se utilitatea pe front a avioanelor, in decursul a aproximativ 2 decenii s-a trecut de la avioanele biplane la cele monoplane ce atingeau viteze destul de mari iar spre sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial s-a construit si perfectionat avionul cu reactie de catre nemti. Aviatia are o istorie foarte interesanta care merita retinuta. Are numerosi pionieri care nu trebuie uitati.

  3. Sunt de acord cu ce ai spus.
    Multumesc pentru completari.

  4. bravo lor..

  5. toate aceste informatii sunt esentiale pentru fiecare om imparte pentru a creea ceva minunat pentru urmasii nostrii si ca sa facem si noi o inovatie pentru lumea din viitor!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: