Haremul în istorie

Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai mare dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, o simplă privire asupra subiectului dezvăluie o adevărată instituţie social-politică, un univers închis în sine cu legi şi cutume proprii. Fascinant la prima vedere, exotic prin definiţie şi tragic în esenţă, haremul a rămas totuşi una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane…

Haremul este în prezent asul din mâneca feministelor când aduc, inevitabil, vorba despre mult trâmbiţata exploatare a femeilor de către bărbaţi. Antropologii şi etologii fac trimiteri la harem pentru a sublinia natura poligamă a speciei Homo sapiens sapiens, în timp ce curentele antiislamice, aflate la mare modă în prezent, îl situează în avangarda cruciadei lor mediatice. Într-o astfel de situaţie ne întrebăm pe bună dreptate unde este adevărul ? Şi mai ales cine sunt vinovaţii? Dar dacă nu sunt vinovaţi? Sau totul este un joc absurd şi neînţeles în care situaţiile istorice, frământările sociale şi însăşi natura interioară a oamenilor sunt actorii principali care au creat şi menţinut acestă adevărată instituţie ?

Haremul a poposit de-a lungul timpului nu doar în societatea musulmană, ci şi în cea creştină, tribală, persană, ebraică, egipteană şi chineză. Vis din subconştientul oricărui bărbat şi coşmar al oricărei femei, haremul există şi în prezent în cadrul unor triburi africane sau în palatele potentaţilor multimilionari arabi.

Ultimele studii ale unor autori de prestigiu, precum Rufus C. Camphausen, Deena Metzger, Alan Ramsdale, Peter Redgrove şi Alice Stockham, aduc noi informaţii, unele nebănuite şi inedite, despre apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen. Astfel, conform descoperirilor acestora, haremul şi-ar avea originea în perioade ale istoriei mult mai vechi decât des pomenita civilizaţie musulmană cu care haremul este cel mai adesea asociat. Fenomenul nu este deloc unul nou.

Haremul clasic a devenit, acum circa 1000 de ani, nimic altceva decât versiunea adaptată timpurilor a templelor mai vechi unde era practicată aşa numita “Prostituţie sacră”, în care adepţii zeului/zeiţei, primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a faptului că jertfa şi darurile sale au fost primite de zeitate. Cel puţin în zona Mediteranei şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei şi l-a transformat şi adaptat conform principiilor sale. În China şi în alte părţi ale lumii, haremul avea origini diferite însă funcţiona după legi asemănătoare celor din Arabia sau Imperiul Otoman.

Încă de când oamenii trăiau în peşteri, instinctul proprietăţii era omniprezent. Dacă l-a început s-a concretizat în “suliţa şi ghioaga mea”, “mamutul meu”, peştera mea”, “blănurile mele”, în scurt timp femeile cele mai tinere şi frumoase din fiecare comunitate a triburilor de oameni primitivi, au fost încadrate în categoria “bunuri dătătoare de plăceri, pentru uz strict personal”. Chiar şi în acele vremuri, când societăţile umane erau matriarhale, masculul alfa, războinic şi vânător, avea dreptul de a-şi alege cele mai atrăgătoare femei. După cum presupun arheologii francezi, când femeile din propriul trib nu mai păreau atrăgătoare, oamenii peşterilor făceau incursiuni pentru a răpi femei străine din alte peşteri. Cum omul nu a evolutat prea mult din acest punct de vedere, situaţia a devenit o regulă odată cu apariţia poligamiei. De fapt, poligamia a fost piatra de căpătâi pe care s-au aşezat haremurile de-a lungul istoriei.

Evul Mediu vine însă cu cifre incredibile la capitolul număr de soţii sau concubine ale puternicilor vremii. De departe se distinge regele hindus Tamba, cel care a domnit în Varanasi acum mai bine de 2 400 ani. În palatele lui Tamba trăiau nu mai puţin de 16 000 de neveste…Cronicile hinduse amintesc că regele Tamba obişnuia să-şi trateze oaspeţii cu câte 3-4 neveste pe noapte. Stăpâna acestei armate de femei era Sussondi, soţia pe care regele Tamba o aprecia pentru înclinaţia ei pentru jocurile de noroc…În urmă cu doar 160 de ani regele Mongkut al Thailandei ajunge să construiască un adevărat orăşel pentru cele 9 000 de soţii şi concubine, despre care sursele istorice ne spun că aglomeraseră palatul regal într-atât de mult încât funcţionarii şi miniştrii ajunseseră să doarmă pe jos!

Hanul mongol Kublai (1215-1294) nu se lăsa nici el mai prejos şi, pe lângă jumătate din Asia, temutul han păstorea peste 7 000 de concubine chinezoaice mongole, persane, hinduse, turcoaice şi rusoaice. Kublai era, totuşi, nemulţumit de ele, astfel încât la fiecare doi ani, îşi înlocuia concubinele cu fete tinere, neatinse.

În ciuda tendinţelor istoricilor contemporani de a-l prezenta pe Alexandru Macedon drept un homosexual notoriu, marele cuceritor al Antichităţii întreţinea pentru uz propriu nu mai puţin de 3 000 de sclave care, pentru a fi admise în patul macedoneanului, erau supuse unor adevărate teste de măiestrie şi abilitate sexuală.

Cel mai mare cuceritor mogul, Akbar (1542-1605), a avut atât de multe soţii şi concubine în timpul domniei sale asupra Indiei încât istoricii, pur şi simplu, le-au uitat numărul.

Pentru a supreveghea, păzi şi administra o asemenea adunătură de femei selectate strict pe criterii fizico-sexuale, suveranii vremii s-au gândit la crearea unui fel de bărbaţi care să nu fie chiar bărbaţi. Marii cuceritori erau extrem de geloţi şi nu ar fi acceptat ca un alt bărbat în afară de ei să atenteze în vreun fel la colecţia lor personală de frumuseţi. Astfel a apărut pe scena istoriei omenirii, poate cel mai tragic-comic personaj al acesteia…

Eunucul

Primii care au castrat bărbaţii în scopul deliberat de a-i transforma în eunuci au fost vechii sumerieni, după cum certifică o inscripţie descoperită în oraşul sumerian Lagash.

Termenul de eunuc provine, însă, din greaca veche şi semnifica “păzitorul dormitorului”. Originea eunucilor în cadrul haremurilor nu vine nici ea de la musulmani, ci din Imperiul Bizantin. În cadrul curţii imperiale a Bizanţului activau mulţi astfel de eunuci angajaţi în funcţii administrative şi comerciale. Chiar împăratul Constantin, cel care a adoptat creştinismul drept religia oficială în Imperiul Roman, era înconjurat de eunuci plasaţi în posturi şi funcţii înalte la curtea sa. După ce cuceritorii musulmani de origine arabă au cotropit provinciile din est ale bizantinilor şi au intrat în contact cu eunucii, aceştia şi-au trăit perioada de aur în cadrul haremurilor arabilor şi ulterior ale turcilor.

Istoria sumbră a omenirii cunoaşte mai multe tipuri de castrare. Acolo unde castrarea nu era folosită drept o pedeapsă sau o mutilare a duşmanilor în timpul bătăliilor şi după acestea, ea apărea sub două forme. Prima avea ca scop tăiarea testiculelor şi era cel mai comun procedeu folosit pentru eunucii din Roma, Persia şi Arabia. Cealaltă formă, denumită “marele sigiliu sacru”, era adesea folosită de secte cu motivaţie religioasă sau drept pedeapsă pentru viol. În această variantă atât testicuele cât şi penisul erau retezate. Unii împăraţi chinezi ordonau totuţi tăierea penisului şi lăsarea testicuelelor neatinse, sau extirparea unui singur testicul.

De-a lungul timpului, lipsiţi de propria sexualitate, eunucii şi-au găsit refugiul în intrigi, politică, speculă, administraţie, ajungând uneori să fie cei care conduceau Imperiul Otoman din umbră, alături de sultane, primele femei din ierarhia feminină a haremului.

În China antică şi medievală, împăraţii erau tributari legilor şi conceptelor daoismului. Conform practicilor religioase ale acestei căi spirituale, bărbaţii sunt întruparea energiei Yang a Universului, iar femeile întruchipează energia Yin. Fiind de sex masculin, împăratul era întruchiparea energiei Yang a tuturor bărbaţilor chinezi, prin urmare împăratul merita cât mai multe femei în stare să-i contrabalanseze uriaşa sa energie masculină… Ajutaţi de o comisie de maeştri în secretele sexualităţii daoiste, toţi împăraţii chinezi aveau pe parcursul vieţii minim 3 000 de concubine. De fapt, pentru ele şi pentru eunucii care le păzeau a fost construit Oraşul Interzis!

Împăraţii Chinei dispuneau de o soţie oficială. Aceasta purta titlul oficial de împărăteasă. Urmau apoi trei prime concubine, nouă soţii de rang secund, două concubine de rangul trei şi 81 de ranguri mai mici. În afara acestora, în harem intrau sclavele primite drept ofrandă sau capturate în bătălii.

În mod interesant, în China, cei mai mulţi eunuci nu erau prizonieri de război sau trădători degradaţi din drepturi cum se întâmpla în lumea musulmană, ci proveneau din familii nobile, care veneau de mână cu proprii copii spre castrarea acestora. Nobilii chinezi vedeau aici o ocazie pentru o carieră diplomatică pentru fiii lor sau o oportunitate fără precedent de îmbogăţire, ţinând cont că eunucii erau administratorii întregului tezaur imperial chinez. Unii dintre ei deveneau atât de bogaţi şi influenţi încât îşi depăşeau în putere însăşi împăraţii. Astfel, eunucul Wei Zhongxian a ajuns să conducă, literalmente, întreaga Chină, după ce l-a închis pe împărat, până la sfârşitul vieţii sale, în propriul harem. Un alt eunuc, Zheng He, a devenit cel mai mare amiral din istorie, descoperind se pare, America, cu mult timp înainte de Columb.

Originea femeilor din haremurile turceşti era variată. În palatul Topkapi, care a slujit de secole drept reşedinţă a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile lumii. Majoritatea erau răpite, primite drept cadou, sau capturate din ţările vecine: Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Române, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia. Pe lângă această categorie, existau femeile primite cadou din ţări îndepărtate precum Rusia, Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Înainte de construirea palatului Topkapi de către cuceritorul Bizanţului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative şi-i urmau în campanile militare în nişte căruţe speciale. Istoricii notează că multe astfel de cadâne erau furate din căruţe de duşmanii turcilor, când aceştia îşi deplasau armatele prin ţări străine…

Hrisoavele vremii apucă să noteze că femeile cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz şi din Ţările Române. Frumuseţea unei astfel de roabe era un subiect sensibil. Pentru turci, o femeie era frumoasă doar dacă era neapărat grasă. Astfel, turcii căutau să răpească cele mai frumoase femei care erau supuse apoi unui adevărat regim de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de frumuseţe otomane. Prin urmare, femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna pe pleoape şi în părţile intime, ci erau îngrăşate la propriu. Armata de eunuci le forţa să mănânce zilnic cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez şi unt… Rarii ambasadori străini care au avut privilegiul de a le vedea le-au descris ca pe nişte “trişti munţi de grăsime”.

Tinerele fete, unele nişte copile la data aducerii lor în harem erau convertite obligatoriu la Islam, fiind obligate să devină musulmane. Cele cere se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când, din cauza groazei şi durerii, acceptau religia lui Mahomed. Despre cele mai îndărătnice şi rebele cadâne, istoria a apucat să reţină că erau aruncate ienicerilor…

Cuvântul harem vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care însemna “interzis”, “de neatins”. Ghidaţi de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând fireste actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar el, sultanul. Erau cazuri când, datorită numărului prea mare de cadâne, unele dintre ele îmbătrâneau şi mureau în harem fiind încă virgine, sultanul neavând, literalmente, timp de ele, sau uitându-le numele şi înfăţişarea. Prin tradiţie, sefa peste cadâne şi eunuci era mama sultanului sau prima sa soţie care avea titlul de sultană.

Spre sfârşitul secolului 16, rolul sultanilor turci în conducerea şi administrarea întinsului Imperiu Otoman a început să se estompeze. Puterea temuţilor sultani otomani începea să se scurgă încet-încet în două direcţii. Astfel, corpul ienicerilor şi haremul devin adevăraţii stăpâni ai imperiului. Tonul l-a dat nimeni alta decât cadâna Roxelana, o sclavă rusoaică, care prin ambiţie şi cruzime ajunge soţia favorită a puternicului suveran Soliman Magnificul. Această femeie aprigă a ajuns, de fapt, adevăratul conducător din umbră al Imperiului Otoman la perioada sa de apogeu. Acest fapt, nemaiîntâlnit până atunci, a fost posibil datorită intrigilor Roxelanei care au dus la instalarea în postul de mare vizir a favoritului ei Ibrahim Paşa. Bătrân, bolnav şi plictisit deja de o viaţă în care făcuse absolut tot ce-şi dorise, Soliman Magnificul accepta fără a se gândi prea mult toate doleanţele Roxelanei. Intrigile cadânei rusoaice nu se opresc aici. Văzând că, odată ajuns mare vizir, Ibrahim Paşa nu-i mai respecta ordinele şi dorinţele, face în aşa fel încât Soliman să-l execute. Alti viziri care au facut imprudenţa de a-i atrage atenţia sultanului că niciodată o femeie nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturaţi din funcţii. Roxelana nu se lasă până nu-şi instaurează fiul preferat, pe Mehmet, drept succesor al sultanului. Cum Mehmet moare de tânăr, în locul său va domni alt fiu al Roxelanei, Selim, poreclit “cel beţiv” datorită atracţiei sale pentru băuturile tari.

Cu atâtea soţii şi cadâne, sultanii aveau sute de copii, evident toţi aceştia având mame diferite. În rândul copiilor, concurenţa de a ajunge sultan era acerbă încă de la cele mai fragede vârste. Se detaşează ca exemplu concludent destinul celui mai cunoscut copil al haremului, sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Mehmet a fost unul dintre nenumăraţii copii ai sultanului Murad al II-lea. De mic se detaşase prin inteligenţă, ambiţie şi cruzime. La tinereţe, deja îşi ucidea toţi fraţii şi urca pe tron.

În schimb, mulţi sultani au fost mai înclinaţi spre plăcerile carnale, decât spre politică şi campanii militare. Cel mai clar exemplu apare în persoana sultanului Murad al III-lea. Murad era un adevărat obsedat sexual, nefiind interesat decât dacă i se aducea o cadână nouă. În tot acest răstimp, Imperiul Otoman începea să decadă, sultanul fiind refractar la adevăratele probleme care au declanşat sfârşitul celui mai temut imperiu musulman.

Totul a rămas istorie în Istanbul. Când şi când, localnicii afirmă că în holurile palatului Topkapi mai răsună încă bocetele şi plânsetele miilor de femei care au trăit între aceste ziduri…

sursa: descopera.ro

Anunțuri

7 răspunsuri

  1. Felicitari pentru articol!Ati muncit cam mult si cred ca oricine va trece pe aici va fi incantat sa citeasca si sa vada ce minunat l-ati ilustrat.
    Intradevar,ati ales un titlu potrivit pentru blogul dvs.Aici gasim istoria mai mult sau mai putin cunoscuta.

  2. Multumesc pentru aprecieri.
    Incerc sa prezint lucruri mai putin cunoscute intr-o formula cat mai atractiva.
    De cele mai multe ori ma inspir din diverse carti. Uneori profit si de pe urma muncii altora 🙂

    1. Cu placere.
      Cred ca multi dintre noi profitam de pe urma muncii altora, dar poate ca asa vor afla si altii.

  3. […] Gabriel Rossetti sursa poze Din blogosfera: Haremul în istorie, Fum rece…, DE-ALE CHEFLIILOR – 666, De ce-ai fi tristă?, Flori pentru voi, Stupul – […]

  4. Foarte interesant! Mi-a placut mult articolul. Spor!
    Solomonar

  5. Ati putea sa imi spuneti din ce carti v-ati documentat pentru acest articol? As dori sa aflu mai multe despre modul de viata din Imperiul Otoman si articolul dvs mi-a placut in mod deosebit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: