Istoria corăbiilor

Originile corăbiilor şi bărcilor nu au fost stabilite cu precizie de către istorici. Aceştia au căzut, totuşi, de acord în privinţa faptului că omul a folosit pentru prima dată un dispozitiv plutitor înaintea anului 6000 î.Hr., pentru a putea tranversa mici curgeri de apă. La început el a călărit un buştean. Rămâne totuşi o taină dacă a făcut această ispravă împins de dorinţa de a scăpa de inundaţii, de vreo altă primejdie sau pentru a se deplasa în regiuni mai bogate în peşte şi în plante comestibile.

Primele bărci ale omului par a fi fost nişte canoe rudimentare, obţinute prin scobirea buştenilor. De fapt, acest gen de canoe este folosit şi în prezent de multe triburi primitive.
Astfel începe navigaţia, dar în curând se simte nevoia unui suport mai stabil decât trunchiul de copac: aceasta va fi pluta. Marea îl înfricoşa pe om prin dimensiuni, prin necunoscut şi mai ales prin dezlănţuirea haotică de forţe din timpul furtunilor, astfel că primele plute au fost utilizate pe lacuri sau râuri interioare.

Pluta era confecţionată din trunchiuri legate cu liane sau curele de piele. În locurile unde lipsesc copacii, trunchiurile sunt înlocuite de mănunchiuri de trestie; acestea sunt mai uşoare, asigură o flotabilitate mai mare şi li se poate da o formă mai comodă şi mai practică. Astfel de ambarcaţii din papirus, de formă rotunjită, erau foarte răspândite pe Nil. Ele sunt reprezentate în morminte prefaraonice datând din mileniul al IV-lea î.Hr. şi se ştie că în mileniul al III-lea î.Hr. Memphis era un port deja prosper. Astfel de ambarcaţii sunt folosite şi azi în Bolivia de riveranii Lacului Titicaca.

În mileniul al III-lea î.Hr., ambarcaţiile egiptene se aventurează în Mediterana; în alte părţi, marina cretană era deja activă. Din această epocă datează cârma alcătuită dintr-o vâslă laterală, ca şi velele (una singură pe ambarcaţie). În lipsa unei tehnici de fixare, catargul este alcătuit din doi stâlpi. De altfel, mica velă de formă pătrată nu este utilizabilă decât când vantul suflă din spate, propulsia fiind asigurată de 20 de vâslaşi. Instalaţiile şi echipamentele sunt sumare. Ancorele sunt pietre mari, prevăzute cu o gaură.

Progresele în materie de asamblare şi de arhitectură navală determină creşterea tonajului, acţiune stimulată mai ales de greci şi de fenicieni. Primii urmăreau câştigarea supremaţiei militare. Trirema ateniană era o corabie de 40 de metri şi o capacitate de 100 de tone, care avea în spate un adăpost sumar pentru cei patru ofiţeri, echipajul fiind expus la itemperii. Având 48 de rame şi 144 de vâslaşi, atingea o viteză de 10 noduri.

Fenicienii urmăreau să construiască ambarcaţii din ce în ce mai mari şi mai rezistente pentru transportul de mărfuri până-n strâmtoarea Gibraltar. Romanii nu aduc mari modificari în construcţia ambarcaţiilor, dar generalizează cârma dublă ( câte una de fiecare parte ) şi folosesc ancora de fier cu lanţ. Din acest moment navele de război se deosebesc din ce în ce mai mult de cele de comerţ; acestea din urmă foloseau exclusiv pânzele şi aveau coca mai lată, de aceea erau mai lente.

Bizantinii transformă trirema în dromon, navă uşoară şi rapidă; vela pătrată este înlocuită cu cea latină, fixată pe un stâlp înalt; se manevrează mai greu, dar permite orientarea după vânt. Totuşi, propulsia principală continuă să fie vâslitul.

În primele secole ale erei noastre, mările din Nord sunt străbătute de corăbiile vikingilor. Pentru că marii şefi vikingi erau îngropaţi într-o corabie pe post de mormânt, s-au păstrat în stare destul de bună drakare din evul mediu. Erau ambarcaţii extrem de rapide, uşor de manevrat şi puteau trage rapid la mal. Cu aceste ambarcaţii fără punte, lungi de cel mult 20-25 m şi largi de 5-6 m, vikingii au ţinut la respect populaţiile continentale şi pe cele din Marea Britanie, s-au instalat în Islanda, au bătut coastele Groelandei, apoi au pornit spre pământul american.

Total deosebită de drakarul vikingilor, jonca chinezească este cel mai vechi tip de corabie încă folosit. Interesele exclusiv comerciale ale chinezilor cereau vase mari, încăpătoare, chiar dacă mai lente şi mai greu de manevrat. Prezenţa concomitentă a corăbiilor chinezeşti şi arabe în porturile Indiei a permis echipajelor celor din urmă să introducă apoi în occident ştiinţa şi tehnica orientală, în special busola.

În Mediterana, în secolul al IV-lea şi al V-lea, dromonul este înlocuit de galeră. La sfârşitul evului mediu, această corabie evoluează rapid. Armele de foc fac inutil pintenul; rămâne un singur rând de vâslaşi; se dezvoltă şi se perfecţionează sistemul de vele. Galera va fi folosită până în secolul al XVII-lea ca tip de „ambarcaţie lungă”. În acest timp marina comercială impune noi progrese. În secolul al XV-lea, caravelele portugheze au două, apoi trei catarge, cu velă pătrată în Atlantic, şi cu velă latină în Mediterana. Sunt corăbii de dimensiuni modeste ( 30 m lungime şi 10 m lărgime ), dar foarte sigure şi rezistente. Dotate cu cârmă şi busolă, străbat oceanul şi pornesc în căutarea de pământuri necunoscute ( ex. corabia „Santa Maria” a lui Cristofor Columb ).

Spaniolii construiesc celebrul galion, navă rapidă şi puternică, ce asigura legăturile metropolei cu Lumea Nouă. În acest timp, navele de război perfecţionează velele şi suprimă vâslele în locul rămas liber plasând tunuri ( pe fiecare latură ).

Fregata este mai mică şi mai rapidă. Are coca mai îngustă şi o velatură pătrată susţinută de trei catarge. Are la bord între 20 şi 40 de tunuri. Corveta este o fregată mică, pentru misiuni de legătură, echipată cu 20 de tunuri. Cliperul a fost corabia ce a marcat apogeul navigaţiei cu pânze, înainte ca vaporul să se impună.

12 răspunsuri

  1. Deosebit de interesant acest articol! Felicitari! O seara minunata!

  2. Multumesc mult!
    O seara placuta!

  3. Foarte interesant.

  4. Un blog deosebit,felicitari, eu sint povestitoare si as fii deosebit de onorata daca mi-ati da acceptul sa le povestesc si sa le transform in mp3,bineteles specifiicind intotdeuna sursa.Articolele sint deosebit de interesante si bine prezentate.Multumesc pentru imensul volum de timp ce-l consacrati pentru noi internauti doritori de cunostere si iubitori de frumos.

    Cu profunda consideratie Elena Mezin Paris 06.02.2011

  5. Multumesc pentru aprecieri. Sunt de acord cu initiativa dumneavoastra.

  6. articolul este excelent.la mai multe

  7. „Spaniolii construiesc celebrul galion, navă rapidă şi puternică, ce asigura legăturile metropolei cu Lumea Nouă.” – bascofil fiind, stiu bine ce au facut spaniolii. Nimic! Faimoasele galioane au fost construite si proiectate in marea majoritate de basci. Spaniolii nu au facut mai nimic, chiar daca faima lor a ajuns departe.
    Si inca ceva: galioanele „spaniole” erau vase mari, impunatoare, inarmate din plin, folosite atat pentru transport cat si pentru confruntari pe ocean. Dar marimea acestor vase implica, in mod evident, o viteza mica, nicidecum cum ati zis dvs. in articol.
    In rest… merge articolul, frumos..

  8. foarte fain articolul

  9. e super acest articol

  10. inveti multe de la acest articol

  11. Chiar imi sunt de folos.Va multumesc mult!

  12. Buna ziua ma ajuta si pe mn cineva cu un referat despre corabiile romane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: