Caligula şi Incitatus

Împăratul roman Caligula (37-41) era, fără îndoială, vinovat de multe decizii bizare şi crude, chiar şi pentru standardele romane. El a fost, probabil, victima unei boli mintale, necunoscute în acele vremuri. Dar, dacă el a iubit vreodată ceva, atunci acela a fost calul său, Incitatus. Desele sale atenţii prosteşti arătate frumosului armasar alb ar putea fi semnele unei alienaţii mintale. Incitatus este unul dintre numeroşii cai vestiţi cu care mitologia, istoria şi literatura (Pegas, Bucefal, Rosinanta) au populat arena cărţilor. Istoria lui e adevarată, fiind povestită de Suetoniu în “Vieţile celor 12 cezari.”

Cert este că, oricare ar fi motivul, calul adorat al lui Caligula a intrat în legendă. Unii spuneau că acest cal era îngrijit de optsprezece servitori şi că era hrănit cu ovăz amestecat cu fulgi de aur; după spusele lui Suetonius, Incitatus avea grajd de marmură, cu iesle de fildeş, pături purpurii şi o salbă de pietre preţioase la gât. Suetonius scria, de asemenea, că planul lui Caligula era să-l facă pe Incitatus consul.

Caligula îi găsise calului chiar şi o soţie, numită Penelopa. Se spune că împăratul Caligula pretindea ca acest cal al său ar fi o combinare a tuturor zeilor şi cerea ca animalul să fie venerat ca atare. Calul putea, de asemenea, să invite demnitarii să ia masa cu el, având în acest scop o casă plină de servitori capabili să întreţină astfel de invitaţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: