Istoria tricoului

De-a lungul anilor, tricourile noastre din bumbac au ilustrat câte puţin din toate: gusturile muzicale ale momentului, locurile unde ne-am petrecut vacanţa, uneori chiar şi orientarea politică. Cu peste două miliarde de bucăţi vândute anual în întreaga lume, tricoul a ajuns un etalon al secolului XX, la fel ca blugii. O carieră fulminantă, dacă ne gândim că a plecat de foarte jos: sertarul cu lenjerie intimă bărbătească.

Dacă trecem peste îmbrăcămintea pe care o purtau războinicii medievali pe sub armuri, pentru a se apăra de frig, sau de cea pe care o purtau nobilii pentru a evita ca îmbrăcămintea “bună” să se murdarească în contact cu pielea, ruda cea mai îndepărtată a tricoului se regăseşte undeva în jurul anului 1880. Inventarea tesăturii pentru tricoul tubular, brevetată în 1863, e capabilă să reducă incredibil timpii de lucru, scoţând la pensie lâna în sectorul lenjeriei intime în favoarea jerseului de bumbac.

În timpul primului război mondial, soldaţii de pe front cer ţesături mai uşoare decât lâna, care se usca greu în aerul rece şi umed al tranşeelor. Fireşte, asta ar fi putut purta tricoul nostru pe alte meleaguri decât cele ale modei. Nimic mai fals. Tricoul îşi schimbă vocaţia: din timidul obiect de lejerie intimă devine aliatul de neînlocuit al timpului liber.

În 13 iulie 1942, tricoul ajunge chiar şi pe prima pagină a revistei “Life”, purtat de un soldat cu privirea cel puţin la fel de mândră ca puşca lui. Iar în timpul celui de-al doilea război mondial ia nuanţe de kaki (de la persanul khak, care înseamnă praf, pământ sau noroi), datorită exigenţelor impuse de camuflare.

In anii ’50, tricoul e în plină demonstraţie de protest, în tandem cu geaca de piele neagră, împotriva invincibilelor elemente simbol ale statutului social: tunsoare cuminte şi o casă confortabilă, plină cu aparate de uz casnic, grădină în spate şi maşină strălucitoare parcată în garaj.

În 5 martie 1960, obiectivul lui Alberto Korda îl imortalizează pe Ernesto “Che” Guevara într-un portret care va deveni versiunea definitivă şi oficială a mitului. Acea imagine, cu neînsemnate variaţiuni pe aceeaşi temă, apare însoţită de motto-ul revoluţionar cubanez “Hasta la victoria siempre”, imprimat pe tricouri de un roşu revoluţionar sau de un verde de gherilă. Un bestseller mondial care a inaugurat, în această formă a garderobei, filonul politic: înscrisuri pentru a face opoziţie unei legi, pentru a ţine cu un politician sau altul, în general, pentru a-ţi manifesta propria deziluzie.

Chiar când hippies fac din tricou steagul lor peace & love împotriva războiului şi a societăţii de consum, multinaţionalele încep să-l folosească în scopul promovării propriilor produse. Una dintre primele mărci care a recurs la metoda imprimării pe bumbac, în jurul anului 1965, e berea Budweiser, urmată de Cinzano, Martini şi Xerox.

Din punctul de vedere al micului ecran, cel mai de succes tricou e cel de tip militar din serialul M.A.S.H., a cărui acţiune se petrece într-un spital de campanie imaginar, în timpul războiului din Coreea. Cel mai muzical, în schimb, e în culorile steagului naţional jamaican şi merge în tandem cu stilul reggae abordat de Bob Marley. În sfârşit, Oscarul pentru cea mai bună interpretare cinematografică revine combinaţiei total black etalată de John Travolta şi Olivia Newton John în “Grease”(1978).

Tot negru, dar cu origini diferite, e şi tricoul metalliştilor, rockerilor sau Hell’s Angels, moştenitorii motocicliştilor de altă dată. Accesorizat cu lanţuri, etalează o iconografie de pompe funebre, formată din cranii, cruci şi sicrie, asociate de obicei cu denumirea formaţiei preferate. Incredibil, dar adevărat: acest trend macabru va deveni obiectul unor infinite reîncarnări. Plin de simboluri ale anarhiei, sfâşiat cu vădită autosatisfacţie şi recompus sumar cu ajutorul unui arsenal de ace de siguranţă, e tricoul mişcării punk.

Minimalismul anilor ’90 uniformizează cromatic lumea, pictând-o în întregime în negru, gri şi bej. Curăţat de mesaje politice, sloganuri publicitare şi logomanie, tricoul de bumbac face o întoarcere bruscă spre îmbrăcămintea formală şi înlocuieşte foarte des cămaşa pe sub hainele bărbăteşti, mai ales în lumea comunicaţiilor, a noilor tehnologii şi, desigur, a modei.


sursa: Cinzia Felicetti, Absolut strălucitoare!, traducere Irina Pricop, București, Runa, 2007

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: