Istoria enciclopediilor

Cuvântul „enciclopedie”, ce provine din termenul grecesc enkyklopaidea, însemna iniţial un sistem de învăţare complet, creat pentru a-i asigura unui student o educaţie deplină în domeniul matematicii, ştiinţei, filozofiei şi literaturii. În prezent, o enciclopedie este o lucrare de referinţă de mari dimensiuni sau în mai multe volume, ce conţine hărţi, ilustraţii şi grafice, o lucrare mai degrabă consultantă decât studiată.

Din nefericire, prima enciclopedie a supravieţuit doar într-o formă fragmentată. Aceasta reprezintă o lucrare exhaustivă, realizată prin eforturile susţinute ale nepotului lui Platon, Speusippus, care a reunit conceptele de istorie naturală, matematică şi filozofie ale lui Pitagora sub forma unei serii de articole. Nu era însă prima enciclopedie grecească, deoarece multe dintre cursurile lui Aristotel, predate la Lyceum le-au asigurat studenţilor un fundament cultural substanţial. Ulterior au fost adunate sub forma unor volume care, datorită diversităţii domeniilor acoperite, se pot încadra în definiţia modernă de enciclopedie.

Romanii şi-au manifestat predilecţia pentru cărţi cât mai cuprinzătoare sub aspectul cunoaşterii. Cea mai mare enciclopedie a lor, Historia naturalis, scrisă în anul 59 d.Hr. de către naturalistul Pliniu cel Bătrân, îngloba toate faptele, miturile şi tendinţele acelor vremuri. Deşi nu reuşea întotdeauna să distingă adevărul de lucrurile imaginate (sau poate tocmai din această cauză), enciclopedia lui Pliniu s-a bucurat de o popularitate extraordinară şi de o influenţă remarcabilă în întregul Imperiu Roman. În ciuda lacunelor sale, „Historia naturalis”, a reprezentat sursa standard pentru enciclopediile europene timp de peste 1500 de ani, rămânând până în zilele noastre o cronică importantă pentru cei ce studiază sculptura şi pictura romană, domenii tratate cu multă acurateţe în lucrare.

Prima enciclopedie elaborată în întregime de către o femeie a fost lucrarea Hortus delicarum („Grădina deliciilor”), a stareţei Herrad, ce a murit în anul 1195. Manuscrisul este ilustrat cu 636 desene miniaturale, adăugate special pentru edificarea călugăriţelor din subordinea stareţei.

Probabil că cea mai importantă lucrare de referinţă a lumii occidentale a fost Encyclopaedia Britannica. Prima ediţie, apărută în Anglia între anii 1768 şi 1771, a fost opera a trei scoţieni: Endrew Bell, Colin Macfarquhar şi William Smellie. Această lucrare a fost revizuită periodic de atunci, ultima ediţie apărută pe la mijlocul anilor 1970 conţinând un impresionant număr de 19 volume de text (Macropaedia), şase volume consacrate unor importante articole, prezentate în detaliu (Micropaedia), şi un volum de abrevieri ale cunostinţelor, prezentate în întreaga serie (Propaedia).

De la apariţia primei enciclopedii greceşti, în întreaga lume au fost publicate peste 2000 de enciclopedii; multe dintre acestea s-au pierdut sau nu se mai publică, însă altele au fost revizuite periodic şi sunt disponibile în continuare.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: