Cerneala – o istorie

Deloc surprinzător, cerneala a apărut odată cu peniţele, iar evoluţia a fost marcată de cel puţin la fel de multe momente importante ca şi dezvoltarea instrumentelor ce-o conţineau. Cerneala folosită pentru peniţele primitive de trestie ale egiptenilor avea culoarea neagră, caracteristică datorată pulberii de cărbune sau cenuşii pulverizate. Adeseori, aceste ingrediente erau amestecate, apoi adăugate unui ulei de candelă ce conţinea o gelatină derivată dintr-o fiertură de piei de măgar. Acest element final, ce conferea vâscozitate cernelii, avea un miros neplacut, pentru înlăturarea căruia se adăuga o anumită cantitate de ulei de mosc. Cea mai veche reţetă păstrată de preparare a acestui lichid parfumat şi primitiv folosit pentru scris datează din anul 2697 î.Hr. Pulberea de cărbune a rămas ingredientul principal al cernelurilor de-a lungul întregului ev mediu, deşi diferite civilizaţii au experimentat şi alte combinaţii, adăugând răşini sau lianţi.

Vreme îndelungată, compoziţia cernelurilor tipografice a fost ţinută în mare secret de către tipografi, care le preparau ei înşişi. Ingredientele de bază erau negrul de fum şi uleiul de in reduse prin încălzire. Prima fabrică de cerneluri pentru tipografie a fost deschisă abia în anul 1818, de către Pierre Lorilleux. Multe dintre neajunsurile provocate de cerneală, mai ales tendinţa particulelor sale microscopice de a bloca vârfurile stilourilor, au fost rezolvate prin inventarea solvenţilor sintetici; aceştia, adăugaţi unor soluţii apoase, au produs cerneala modernă.

Tehnologia se confruntă mereu cu noi provocări: în momentul în care stilourile ajunseseră la un grad ridicat de perfecţiune, a apărut un nou tip de obiect de scris, având specificaţii proprii pentru tipul de cerneală ce putea fi folosit. Cerneala destinată pixurilor se obţinea iniţial dintr-o soluţie de colorant în acid oleic, căreia i se adăugau uleiuri şi răşini speciale pentru îmbunătăţirea proprietăţilor de curgere. Însă, din cauza caracterului lor uleios, primele cerneluri de acest tip necesitau un timp îndelungat pentru a se usca, mânjind hârtia cu o frecvenţă enervantă. Mai mult, dacă paginile scrise erau puse una peste alta, scrisul se lua de pe o pagină pe alta, lăsând urme inestetice.

Soluţia modernă pentru această problemă, la care se adăugau şi altele, a fost sintetizarea noilor coloranţi organici fără uleiuri şi a solvenţilor cu uscare rapidă ce-i conţineau. Pasta modernă de pixuri, o reţetă ce conţine coloranţi organici, glicoli, alcooli aromatici şi eteri polihidrati, are o vâscozitate de aproximativ 10.000 de ori mai mare decât apa, se usucă rapid şi nu se decolorează nici dacă este expusă direct luminii solare.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. foarte frumos,as vrea și eu sa prepar cerneala neagra,din cărbune

  2. Hello !Tata prin anii 1950-1955 prepara cerneala neagra din fructele coapte ale boziilor ce cresc la tara pe marginea santurilor !As dori acum sa fac artizanal o calimara cu cerneala neagra !Daca stie cineva ce se mai introduce in sucul din fructele boziilor,va rog sa ma contacteze la adresa:vascri2009@gmail.com !
    Cu multumiri Vasile !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: