Istoria şcolilor

Primele şcoli au fost o continuare firească a sistemului de scriere cuneiformă conceput de sumerieni în jurul anului 3500 î.Hr., iar primele manuale, descoperite în oraşul sumerian Erech, au constat din câteva sute de tăbliţe dreptunghiulare de lut, multe dintre ele conţinând liste de cuvinte ce trebuiau studiate şi memorate. Deşi majoritatea tăbliţelor erau inscripţionate cu date financiare şi administrative,“foile de studii“ indică în mod clar faptul că la scurt timp după inventarea scrisului, discipolii începuseră deja să gândească în termenii unui sistem de învăţământ formal, ba chiar a unuia destul de riguros.

Pe la mijlocul mileniului al treilea î.Hr., în Sumer existau mai multe şcoli pentru copii şi adolescenţi, iar fiecare elev învăţa în primul rând cum să scrie cu pictograme. În oraşul sumerian Shuruppak au fost găsite multe tăbliţe de lut datând din 2500 î.Hr., ce ar echivala în prezent cu caietele de notiţe ale unui elev. Acestea oscilau între mâzgălelile nefinisate ale începătorilor ce se chinuiau să înveţe să scrie cu ajutorul pictogramelor şi caligrafiile experte ale “studenţilor” avansaţi ce compuneau poezii. Miile de tăbliţe care au fost traduse până în prezent ne oferă o imagine edificatoare asupra gradului de complexitate a sistemului şcolar sumerian.

Şeful unei şcoli sumeriene era numit ummia ( “expert” sau “profesor”), deşi i se mai atribuia şi numele de “părinte al şcolii”, în vreme ce elevilor li se spunea “fiii şcolii”. Asistenţii lui ummia erau “fraţii cei mari”, ale căror îndatoriri constau în compunerea de texte pe care elevii aveau obligaţia să le copieze pe tăbliţe şi în verificarea temelor acestora. Şcolile timpurii aveau câţiva “oameni însărcinaţi cu desenul”, care erau fie echivalentul profesorilor moderni de artă, fie, posibil, arhitecţi, şi cel puţin o persoană însărcinată cu disciplina, numită “omul cu biciul”, ce verifica prezenţa şi menţinea ordinea în clasă. Pedepsele erau administrate chiar şi pentru cele mai mici abateri de la regulamentul şcolii.

Educaţia sumeriană implica o muncă asiduă. Elevii trebuia să vină la cursuri în fiecare zi, de dimineaţă până seara, vacanţele fiind stabilite de către profesorul şcolii respective. Uneori, şcolile nici nu acordau vacanţe. Educaţia începea de obicei în copilărie şi continua până spre începutul maturităţii, materiile de predare fiind axate pe teme religioase, economice, administrative şi literare. Aceasta se încheia doar atunci când elevul era declarat un om educat. Femeile nu aveau dreptul să urmeze şcoala.

Şcolile sumero-babiloniene (dintre care unele vor ajunge mai târziu să aibă o structură întrucâtva de academii) erau adevarate citadele ale culturii.  Începând din secolul al XVIII-lea î.Hr., acestor şcoli le-au fost anexate biblioteci foarte bine dotate şi organizate în care se păstrau opere însumând cunoştinţele câştigate până la data respectivă în toate domeniile. Dar activitatea şcolilor sumeriene şi babiloniene nu se limita doar la învăţământ sau la copierea şi studierea operelor din trecut, ci tot aici se compuneau şi opere religioase sau literare. Şcolile au devenit astfel şi adevărate centre de creaţie literară.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: