Demostene sau cum devii orator

Acela pe care destinul îl hărăzise să ajungă cel mai mare sau măcar cel mai celebru dintre toţi oratorii, nu era un vorbitor înnăscut. Era bâlbâit; şi, pentru a se putea vindeca de această boală, se spune că obişnuia să vorbească ţinând pietricele în gură şi să declame urcând în fugă un deal.

Dar nu a ajuns niciodată un improvizator. Deseori se închidea într-o peşteră, bărbierit numai pe jumătate de obraz, ca să evite tentaţia de a ieşi în lume, şi-şi pregătea în scris discursurile. Avea nevoie chiar de luni de zile; apoi le repeta în faţa oglinzii, ca să le studieze toate efectele, chiar şi ale mimicii. Ca să le realizeze, nu renunţa nici la urlete sau grimase. În această situaţie, ascultătorul de rând se distra ca la teatru. 🙂


sursa: Indro Montanelli, Istoria grecilor, Artemis, 2000

One response

  1. Tare, Demonstene ăsta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: