Istoria ceramicii

Arta olăritului – în sensul larg al cuvântului – datează din preistorie, unii autori plasându-i originea în prima jumatate a mezoliticului, acum 8 – 10 milenii. Omul preistoric a remarcat că argila din anumite zone reţinea apa de ploaie, fiind şi plastică. Se poate ca urma unui picior imprimată în solul umed să-i fi sugerat idea de a confecţiona recipiente din argilă udă. Acestea erau modelate grosolan, cu mâna, şi uscate la soare.

Mai târziu a apărut ideea de a face din argilă şi cărămizi. Spre deosebire de piatră, acestea aveau avantajul unei forme regulate şi al posibilităţii fabricării pe loc, eliminând astfel munca dură de extracţie din carieră. Argila prezenta şi avantajul de a fi modelată cu uşurinţă pentru a se obţine figurine de lut şi podoabe.

Cele trei domenii – ustensile, materiale de construcţie şi ceramica artistică – s-au manifestat pretutindeni, deci nu există o istorie a ceramicii, ci tot atâtea istorii, câte civilizaţii. Totuşi, pe baza vestigiilor cunoscute, cel mai vechi centru al ceramicii poate fi situat în Asia Occidentală, în ţinuturile de coastă unde se întinde actuala Anatolie turcă, pâna în Palestina, iar în interior pâna în Irak. Această industrie s-a dezvoltat în Egipt, de unde s-a răspândit şi în Asia şi Europa, începând cu mileniul al VI-lea î.Hr.

Primele obiecte din lut, uscate la soare, n-au rezistat scurgerii timpului. Cărămizile au rezistat mai bine din cauza aşezării în straturi. Primele cărămizi turnate au apărut în Mesopotamia la sfârşitul mileniului al V-lea î.Hr. În Egipt, în acelaşi mileniu, exista deja o industrie a olăritului: lutul din valea Nilului permitea obţinerea de obiecte de culoare roşie sau cafenie, în timp ce din marna argiloasă se făceau recipiente poroase de culoare gri. Amestecul de lut şi apă era obţinut prin călcare în picioare, într-o groapă săpată în pământ.

Timp îndelungat, obiectele de lut au fost fasonate cu mâna. Deşi momentul exact al acestui eveniment este greu de precizat,” roata olarului “a determinat un progres semnificativ în arta olăritului. Nimeni nu poate spune cu precizie când a fost concepută aceasta, dar prima dovadă a existenţei roţii olarului datează din Mesopotamia anului 3500 î.Hr. O bucată de lut, ce până atunci fusese modelată manual, putea fi “azvârlită“ pe roată şi învârtită, iar cu ajutorul mâinilor şi, eventual, a unor unelte, şi prin intermediul forţei inerţiale i se putea da o formă simetrică. Printre aceste forme se numărau cupe, oale şi alte recipiente. Având o destinaţie nu numai decorativă, aceste vase reprezentau singurul mod sigur de depozitare a alimentelor, băuturilor, uleilor şi cerealelor, având şi multe alte utilizări. Vasele de lut nu erau produse doar pentru depozitarea diferitelor mărfuri comerciale, fiind prin ele însele obiecte de negoţ, comercializate între diferite popoare cu ajutorul corăbiilor şi al căruţelor.

Multă vreme, obiectele de lut erau uscate la soare, timp de luni întregi. Apoi s-a văzut că focul scurta mult această operaţie şi mărea rezistenţa obiectelor. Totuşi, oamenii erau departe de inventarea cuptorului. Arderea se făcea pe pământ sau în gropi săpate special, materialele combustibile fiind aşezate printre obiectele de lut şi sub ele. Arderea făcută astfel, la temperaturi joase ( 500-600 grade Celsius ) era mai mult o uscare forţată. Pentru că nu exista suficient aer în timpul combustiei, gazele înnegreau lutul. Cuptoarele închise, care asigurau în evul mediu o ardere la 800-900 grade Celsius au apărut prin anul 3000 î.Hr. în Siria.

În secolul al V-lea î.Hr., chinezii au inventat ceramica fină, iar în secolul al II-lea î.Hr. au perfecţionat cuptoarele şi au obţinut temperaturi de circa 1200-1300 grade Celsius. Porţelanul a apărut tot în China, iar chinezii chiar şi în prezent produc un porţelan de cea mai bună calitate. Primul porţelan era o subsţantă brută, obţinută în timpul dinastiei Tang, între anii 618-907 d.Hr., fiind foarte apreciat pentru transluciditatea sa. Porţelanul a ajuns pe pieţele occidentale într-o formă mai rafinată în secolul al XIII-lea, adus de negustorii de mirodenii ce călătoreau până în Orientul Îndepărtat.


sursa: Larousse, Inventatori și invenții, traducere Mariana Crăciun, Monica Crăciun, București, Editura Tehnică, 2001

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. intr-adevar frumos , s-a mai deschis o ceainarie in str staicovici 37, am fost de cateva ori si e un spatiu intr-adevar de basm , se numeste „Casuta din povesti” , cam totul este hand-made , ceramica este adusa de la Horezu , au si roata olarului , iti dau si argila si te invata cum sa faci o canuta , sau o scrumiera , fac focul in sobe de teracota, asculti chiar si povesti , denumirea ceaiurilor este superba( „tacerea ondinei,, „craiasa zapezii” ) si numai sa citesti este o adevarata desfatare, au si sucuri naturale , cand comanzi o cafea se aude cum o rasnesc chiar atunci , poti sa citesti o carte , au cel putin 3 jocuri de sah, tintar , sunt doi baieti tineri care sunt tare de treaba , e deschis de la 14 la 23 , un demisol , recomand acest local cu caldura, si sa nu uit , un mic secret daca vreti intr-adevar ceva delicios comandati o ciocolata calda ( de casa …bunica ..mda) , tel 0733 811 620

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: