Robinson Crusoe – Istoria unei cărţi (I)

Începuturile

La 25 aprilie 1719 apare la Londra cartea lui Daniel Defoe, Extraordinarele aventuri ale lui Robinson Crusoe din York, elogiu adus luptei omului pentru dreptul la viaţă. Povestea aventurilor lui Robinson Crusoe  pe o insula pustie a fost tradusă în multe limbi ce se vorbesc pe glob; pe baza ei s-au făcut piese de teatru şi filme. O generatie după alta, milioane şi milioane de cititori, de pe toate meridianele pământului, „devorează” fără încetare această minunată carte.

Robinson Crusoe a intrat în conştiinţa şi gândirea colectivă a cititorului român în anul 1831. Atunci a fost tipărită cu litere chirilice, la Iaşi, în traducerea serdarului Drăghici, ediţia princeps a acestei cărţi. De atunci, fără contenire, e citită cu egal interes de mici şi de mari, fiind una dintre cărţile cele mai iubite. Socotim că nu-i deloc lipsit de interes să dezvăluim  palpitanta istorie a acestei minunate cărţi.

Adevărata istorie a adevăratului Robinson Crusoe a început în Scoţia.  Cizmarul Alexander Selkirk avea o obrăznicătură de fiu, care nu arăta pentru nimeni nici cea mai vagă urmă de respect, dar care nu respecta nici legile vremii şi, pe deasupra, nici nu lucra nimic cât era ziua de mare. Mai mult, neastâmpăratul se ducea duminica la biserică, îşi punea degetele între buze şi, când era slujba în toi, slobozea câte un şuerat de credeau toţi cei prezenţi că se abătuse necuratul prin sfântul lăcaş!

Sigur că aceste ieşiri deloc cuviincioase nu puteau să rămână nesancţionate. În ziua de 27 august 1695, tânărul Alexander, în vârstă de 19 ani, a fost citat în faţa tribunalului. Speriat de eventualele consecinţe, cu aventura vieţii în sânge, fuge din căminul părintesc, se îmbarcă pe o corabie portugheză şi…pe-aici ţi-i drumul! Curajos până peste limită, pleacă în Africa să facă diverse activităţi comerciale, e luat prizonier de piraţi şi vândut ca sclav. Evadează şi începe să cultive tutun în Brazilia, apoi porneşte iarăşi pe mare să caute sclavi, de care plantatorii au nevoie ca să-şi cultive pământurile.

După ce învaţă atât cât să nu fie considerat prost, iată-l pe vagabondul Alexander ajuns marinar. În 1703 ajunge în echipajul căpitanului Thomas Stradling, care tocmai pregătea o expediţie în regiunile din sudul Pacificului, şi căruia Alexnader îi jurase deplină ascultare. Selkirk nu numai că nu şi-a respectat angajamentul, dar a început să-i instige pe marinari împotriva căpitanului, îndemnându-i la revoltă. Situaţia era de nesuportat. Căpitanul nu-l mai putea suferi pe Selkirk şi-i făcea mereu şicane.  Într-o zi îl cheamă în cabină şi-i spuse: „M-am săturat, nu mai am putere să mă cert cu dumneata. Ştii că pentru instigare la revoltă aş putea să-ţi iau viaţa, dar cum sunt un om mărinimos, te cruţ”. La rândul său, pierzându-şi răbdarea – nu că ar fi avut prea multă! – Selkirk i-a strigat în faţă:  „Uite ce-i, căpitane, dacă nu-ţi plac ochii ei, lasă-mă în insula asta!” Atâta i-a trebuit căpitanului care spuse:  „Te las aici, iar noi ne vom vedea mai departe de drum..” Corabia „Cinci porturi” devenise prea neîncăpătoare pentru amândoi!

Partea a doua AICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: