Tag Archives: Povestiri istorice

Povaţa unui cărturar înţelept

Povesteşte Dumitru Almaş: “Într-o zi, Oana m-a văzut citind dintr-o carte groasă şi m-a întrebat:

- Bunicule, cine a scris cartea asta aşa de mare?

- Un cărturar de demult, numit Miron Costin.

- Miron Costin? Frumos nume! Cine a fost el?

- Miron Costin a fost un cărturar foarte înţelept, am început eu povestirea.  El a povăţuit de bine pe mulţi voievozi: cum sa cârmuiască ţara, cum s-o înfrumuseţeze şi cum s-o apere de duşmani. A ştiut să lupte şi cu sabia, după cum ştia să-i combată pe neprieteni şi cu vorba şi cu pana, adică scriind cărţi.

Odată, un mare vizir, adică un general turc, trecea cu armată mare prin ţara noastră. Se ducea să cucerească o cetate de dincolo de hotarele ţării noastre. Toţi se temeau că acel paşă urmărea să subjuge şi mai tare pe români. Ca să vadă ce gândeau românii despre asemenea supunere, acel vizir turc a cerut voievodului un dregător mai de seamă, cu care să se sfătuiască.

Continue reading →

Matei Basarab şi căpitanul din straja curţii domneşti – povestiri istorice

Povesteşte Dumitru Almaş: “S-a întâmplat ca azi, în cartea pe care o citeam, Oana şi prietenii ei să vadă fotografia unui voievod bătrân, cu căciulă de catifea împodobită cu pană şi cu o broşă scumpă.

- Cine-i acest voievod, bunicule? m-a întrebat ea.

- Este un voievod de demult, am răspuns eu. Se numea Matei Basarab. A fost unul din cei mai harnici şi pricepuţi în treburile conducerii. El a mărit şi înfrumuseţat mult Curtea domnească din Târgovişte şi din Bucureşti, aşa după cum a pus să se clădească multe case mari şi trainice în toată ţara.

Totodată, Matei Basarab s-a străduit, din toate puterile sale, ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.

Continue reading →

Întâmplări de pomină văzute din Turnul Chindiei

În oraşul Târgovişte, în vechea Curte domnească, se află un turn înalt rotund, cu marginile de sus crestate sau crenelate. Se numeşte Turnul Chindiei. A fost zidit în vremea lui Vlad Ţepeş şi durează şi azi, mândru şi puternic.

După moartea lui Mihai Viteazul, mulţi duşmani au pornit iar să prade ţara. Mai ales hanul tătar a năvălit cu oaste multă asupra românilor. O ceată mare din această oaste a atacat Curtea domnească din Târgovişte şi a jefuit-o. Ca să scape de răul jefuitorilor, două femei, Sima, soţia lui Stroe Buzescu, căpitan vestit al lui Mihai, şi Maria din Butoieni, s-au adăpostit în Turnul Chindiei, zăvorând porţile. S-au apărat, aruncând din vârful turnului cu pietre, cu săgeţi, cu apă clocotită şi chiar cu cărbuni aprinşi. Foarte furioşi, acei tătari au vrut să dea foc Curţii domneşti. Dar Sima şi Maria au tras cu arcul şi, cu săgeţi bine ochite, au doborât pe tătarii care se apropiau cu făcliile să le arunce pe acoperişul curţii.

Continue reading →

Novac, Gruia şi corbul năzdrăvan

O povestire din vremea lui Mihai Viteazul începe aşa:

“Fost-a cică un Novac,

Un Novac, Baba Novac,

Un viteaz de-al lui Mihai

Ce sărea pe şapte cai

De striga Stambulul, vai!”

E vorba de unul dintre vestiţii căpitani ai voievodului Mihai Viteazul, care a săvârşit neuitate isprăvi în bătăliile purtate de români în acea vreme. Deşi împlinise şaptezeci de ani, era încă puternic şi greu de întrecut în luptă.

Continue reading →

Eminescu şi Creangă – o mare şi frumoasă prietenie

Dragii mei, poporul român are mulţi scriitori şi poeţi. Ei au scris povestiri şi poezii deosebit de frumoase, citite de oameni mari şi de copii, cu mare plăcere şi bucurie. Voi o să-i citiţi şi-o să-i învăţaţi pe toţi cu drag. Nu-i aşa? Şi citindu-i o să fiţi mai învăţaţi, mai deştepţi, mai plini de simţire. Dar dintre toţi scriitorii care au trăit acum mai bine de un veac, pe doi trebuie să-i cunoasteţi şi să-i iubiţi şi voi, din toată inima, încă de pe acum. Unul se numeşte Ion Creangă, iar celălalt Mihai Eminescu. Şi cred că o să-i ţineţi minte pentru că Ion Creangă a scris o poveste minunată, plină de haz, cu Harap-Alb, cu Gerilă, cu Flămânzilă, cu Păsări-Lăţi-Lungilă; tot el a povestit multe întâmplări pline de năzdrăvănii deosebit de vesele, ori duioase, din vremea copilăriei şi a tinereţii lui. Mihai Eminescu a scris şi el o poveste încântătoare cu Făt-Frumos-din-Lacrimă, dar mai ales a alcătuit poezii neîntrecut de frumoase. Aceşti doi mari scriitori au fost foarte buni prieteni.

Continue reading →

Basarab voievod, eroul de la Posada – povestiri istorice

Atunci, demult, demult, când românii abia îşi înfiripau o ţară, mulţi doreau să le fure pământul şi să-i înrobească. Dar iată că s-a ridicat un voievod îndrăzneţ şi chibzuit, bun orânduitor şi viteaz. Se numea Basarab, voievod de la Curtea de Argeş.

Continue reading →

Viteazul Gelu Românul – Povestiri istorice

Demult, demult de tot, în partea ţării noastre care se numeşte Transilvania, trăia un voievod vestit. Se numea Gelu. Vecinii îi spuneau Gelu Românul. Era înalt, spătos, voinic şi frumos. Voievodatul lui se întindea pe valea râului Someş; iar Gelu îl conducea cu multă pricepere. De aceea românii îl iubeau ca pe un frate mai mare şi ca pe un părinte… Şi toţi îl ajutau să gospodărească bine voievodatul, adică ţara lui. Era nevoie de asemenea ajutor căci era foarte mult de muncă. De ce? Apoi pentru că multe sute de ani ţara fusese prădată şi pârjolită cu foc de o samă de popoare venite din pustietăţi. Gelu, cu românii lui, au alungat pe acei năvălitori.

Continue reading →

Povestea preafrumoasei Dochia – Povestiri istorice

Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:

Continue reading →

La Rovine, în câmpii – povestiri istorice

Când a năvălit Baiazid sultan Fulgerul în ţară, cu potop de soldăţime, călări şi pedeştri, cu iatagane, suliţi, arcuri şi săgeţi. Mircea vodă, cu oastea lui, l-a aşteptat la Rovine, în câmpii, în preajma unor mlaştini, înconjurate de copaci bătrâni şi stufoşi. Iar când s-a apropiat armia duşmană, voievodul a sunat din bucium. Atunci, românii, adăpostiţi după copaci, au slobozit o grindină de săgeţi. Săgeţile au răpus mulţi duşmani.

Continue reading →

Condeiele lui Vodă – legende istorice

Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul. În vremea aceea, voievod în Ţara Românească era Mircea, căruia noi îi zicem Mircea cel Bătrân.

Continue reading →

Neagoe Basarab – voievodul cărturar, ctitor la Curtea de Argeş

Mulţi dintre cei care au condus ţara noastră s-au îngrijit ca meşterii cei mari să construiască cetăţi, case şi alte zidiri măreţe. Adică s-au îngrijit să împodobească ţara şi să facă viaţa oamenilor mai uşoară şi mai plăcută. Acum vreau să vă povestesc despre un voievod care a înălţat una din cele mai minunate zidiri din ţara noastră şi chiar din alte ţări: mănăstirea din Curtea de Argeş. Acest voievod s-a numit Neagoe Basarab. El a fost un voievod bun şi un mare înţelept.

Continue reading →

Atacul de noapte al lui Vlad Ţepeş asupra taberei sultanului Mahomed

În vremea lui Vlad Tepeş, ca şi în timpul lui Mircea cel Bătrân, asupra Ţării Româneşti a venit cu armată multă, puhoi nu alta, un sultan vestit numit Mahomed Cuceritorul.
- De ce-i zicea aşa?
- Pentru că, dragă Oana, cucerise multe ţări şi înrobise numeroase popoare.
- Înseamnă că era foarte viteaz, observă Andrei.
- Era. Şi a venit şi asupra lui Vlad Ţepeş, să-l alunge şi să-i ia ţara.
- De ce? se miră Dorina.
- Aşa sunt unii conducători: lacomi şi nesătui de putere.

Continue reading →

Pavel Cneazul cel uriaş – povestiri istorice

Pe vremea lui Ştefan vodă cel Mare au trăit mai multi români de ispravă. Ei au săvârşit mari vitejii în lupta cu duşmanii. Unul dintre aceştia a fost Pavel Cneazul. El s-a născut şi a copilărit în acea parte a ţării noastre care se numeşte Banat, care, pe atunci, era stăpânit de regele Ungariei. Părintele lui Pavel era cneaz, adică un fel de judecător şi conducător al mai multor sate. S-a bătut de multe ori cu turcii năvălitori în ţara noastră. Turcii prădalnici l-au sărăcit: i-au ars casa, i-au luat vitele. Aşa că Pavel a copilărit muncind din greu. Munca l-a făcut şi mai voinic. A ajuns un flăcău înalt şi vânjos, cu braţe ca de otel, mai puternic decât zece bărbaţi de rând.

Continue reading →

Movila lui Şoiman al lui Burcel

Într-o zi de sărbătoare, domnul Ştefan cel vestit, domnul cel nebiruit, umbla prin ţară să vadă cum trăiesc oamenii. Pe un deal a întâlnit un om: ara, cu un plug tras de un singur bou. Mirat, vodă s-a apropiat de dânsul şi l-a întrebat:

Continue reading →

Povestea despre întemeierea Bucureştiului

La temelia începuturilor multor fapte mai de seamă, a multor clădiri mai mari, a multor sate ori oraşe mai frumoase stă o poveste. Aşa, de pildă, vreţi voi să ştiţi de ce cel mai mare oraş al României, capitala ţării, se numeşte Bucureşti?

Continue reading →