Tag Archives: personalitati istorice

Regina Maria – portret subiectiv

“Regina Maria este o fiinţă de care trebuie să te sfieşti. Este strălucitoare la fizic ca şi la moral, încât îţi ia văzul, nimeni nu o poate întrece. Frumoasă, de o frumuseţe încântătoare, nu cred să fi fost în Europa multe femei care să se fi putut asemui cu dânsa.

Continue reading →

Arta de a cunoaşte oamenii

Regele Carol I

Regele Carol I avea un real talent de a cunoaşte oamenii. Cu un dar minunat, el pătrundea tainele sufletului omenesc şi se pricepea să descopere slăbiciunile, ca şi virtuţiile fiecărui om. O nepreţuită calitate pentru un conducător de oameni. A cunoscut admirabil personalul politic al vremii sale, a ştiut exact ce poate da şi ce nu poate da fiecare şi a ştiut şi mai bine cum să profite de meritele unora sau de scăderile celorlalţi.

Continue reading →

Florenţa lui Lorenzo Magnificul

În anul 1469, Lorenzo de Medici devine cetăţean de onoare al Florenţei. El este supranumit Magnificul datorită calităţilor sale în domeniile politicii şi diplomaţiei şi pentru însuşirile sale deosebite de protector al culturii, care va deveni simbolul Florenţei secolului al XV-lea şi, în general, simbolul Renaşterii italiene.

Continue reading →

Stalin – “O dată cu ea a murit ultima mea urmă de afecţiune faţă de oameni”

Ironia este ca aproape nimeni nu ar fi crezut că Iosif  Stalin va accede la puterea supremă în stat. Originar dintr-o familie ţărănească săracă din ceea ce va deveni mai târziu Georgia sovietică, singurul rămas în viaţă dintre cei patru copii ai familiei, el fusese un visător solitar. Născut Iosif  Djugaşvili, când a devenit revoluţionar comunist el şi-a schimbat numele în Stalin, „omul de oţel”.

Continue reading →

Tragedia regelui Carol I

În 1914 în sufletul regelui Carol I se petrecea o întreagă tragedie. Nu ştia ce să facă: Să asculte ţara, să tragă sabia împotriva patriei sale de origine, împotriva Germaniei scumpă inimii sale – dar nu-l lăsa conştiinţa, i se părea un paricid. Să abdice, sa părăsească puterea pe care o iubea, opera lui de aproape o jumătate de veac, la urma urmei viaţa lui, simţea că era peste puterile lui.

Continue reading →

Adevăratul Iorga

Personalitatea lui Nicolae Iorga nu are în istoria culturii româneşti înaintaşi. El nu poate fi comparat cu marii savanţi şi cărturari de tipul lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, Ion Eliade-Rădulescu, B. P. Haşdeu, alături de care numele îi este rostit întotdeauna, deoarece enciclopedismul era doar una din dimensiunile fiinţei sale. 

Continue reading →

Vintilă Brătianu – „Eu mă duc, mă prăpădesc“

După moartea lui Ionel Brătianu, succesiunea la conducerea guvernului a preluat-o Vintilă Brătianu (1867-1930). El întruchipa un om dedicat muncii neobosite, sacrificiului de sine, totul făcut cu demnitate, dar şi cu mare modestie. Îl secundase ani de-a rândul pe fratele său, acum îi venise rândul de a conduce mai departe destinele ţării, în momente dintre cele mai grele. Guvernarea sa avea să durere aproape un an, din 24 noiembrie 1927 şi până la 3 noiembrie 1938, când Iuliu Maniu şi partidul său aveau preia conducerea României. În perioada următoare, Vintilă Brătianu avea să conducă mai departe PNL, dar nu pentru lungă vreme, deoarece moartea îl aştepta, şi pe el, cu mult înainte de vreme!

Continue reading →

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

Voievod al Transilvaniei (1441 – 1456), guvernator al Regatului Ungariei (1446 – 1452) şi căpitan general al regatului menţionat (1453 – 1456), Iancu de Hunedoara a fost un simbol al lumii în care a trăit; provenea dintr-o familie cnezială românească înnobilată în Ţara Haţegului.

Continue reading →

Ion I. C. Brătianu – trăsnetul unei morţi

Moartea lui Ion I. C. Brătianu (1864-1927) a intervenit la doar câteva luni după cea a regelui Ferdinand. Dacă moartea monarhului survenise după o lungă suferinţă, cea a lui Ionel Brătianu a avut loc în mod precipitat şi chiar, cum remarca I. G. Duca, a fost „cu totul neaşteptată“. Brătianu nu se simţise bine în anii precedându-i sfîrşitul şi chiar avusese unele leşinuri, unul chiar prelungit, câteva săptămâni mai înainte, dar medicii consultaţi sustinuseră că starea generală nu comporta nimic grav şi că, mai ales, inima sa funcţiona normal.

Continue reading →

Albert Einstein şi binefăcătorul său, Max Planck

În 1905, în perioada în care Albert Einstein nu era academician, ci doar un necunoscut funcţionar al unul institut, omul care a recunoscut pentru prima dată valoarea teoriei relativităţii a fost fizicianul Max Planck. Acesta a fost primul care a recunoscut talentul lui Einstein şi care l-a invitat la Universitatea din Berlin.

Continue reading →

Stridiile ucigaşe (sau cum a murit Take Ionescu)

Cei dintâi regi ai României au murit la Sinaia. Amândoi vor odihni la Curtea de Argeş. În schimb, la Sinaia, îşi are locul de veci Dumitru (Take) Ionescu (1858-1922, n. Ploieşti), unul dintre cei mai de seamă oameni politici ai epocii regelui Ferdinand şi, mai ales, ai încercaţilor ani ai primului război mondial. Revenit la guvernare, ca ministru de Externe în cadrul guvernului condus de generalul Alexandru Averescu, la 13 iunie 1920, el avea apoi să-şi încununeze cariera politică conducând – pentru prima, dar şi pentru ultima oară! un guvern, ca prim-ministru, dar efemer,  timp de o lună de zile, între 17 decembrie 1921-17 ianuarie 1922. Atunci, aşa cum remarca şi biograful său, Constantin Xeni, „se sfârşi cariera politică a lui Take Ionescu“.

Continue reading →

Viaţa lui Barack Obama (II)

Cariera politică a lui Barack Obama a fost relativ liniştită şi lipsită de vreo ieşire în evidenţă, asta până la anunţul candidaturii pentru funcţia de preşedinte. Timp de opt ani a fost legiuitor în Illinois, a pierdut o ofertă de a deveni nominalizatul democrat pentru cursa din 2000 pentru Camera Reprezentaţilor, iar în 2004 a câştigat un loc în Senat. Alegerea sa în Senat  a venit doar după căderea spectaculoasă a favoritului timpuriu, republicanul Jack Ryan, care s-a retras din cursă după publicarea unor documente ruşinoase ce cuprindeau detalii despre divorţul său de actriţa Jeri Ryan. În timpul procedurilor legale, Jeri l-a acuzat pe Jack că ar fi fortaţ-o să frecventeze localuri de noapte şi să facă sex în public.

Continue reading →

Viaţa lui Barack Obama (I)

Barack Obama a ajuns la Casa Albă după ce, cinci ani de zile, a fost un senator de stat obscur şi profesor de drept în Illinois. Triumful prezidenţial a lui Obama pare cu atât mai uimitor dacă ne gândim la toate barierele pe care a trebuit să le depăşească în cale. Este primul bărbat de culoare care să devină preşedintele SUA, primul ocupant al Biroului Oval născut în afara părţii continentale a Statelor Unite şi primul comandant suprem american născut dintr-un musulman african.

Continue reading →

Eschil – părintele tragediei (I)

Eschil (525-456 î.Hr.) s-a născut la Eleusis, în apropiere de Atena. Îi era dat să trăiască intr-o epocă zbuciumată, în care războaiele erau la ordinea zilei. Perşii, conduşi de Darius şi mai târziu de fiul acestuia, Xerxe, constituiau o continuă ameninţare. Lupte grele se poartă cu agresorii persieni în razboaiele medice la Maraton şi la Salamina, unde Eschil însuşi face parte din rândul combatanţilor greci.

Vrăjmaşii fiind înfrânţi, viaţa atenienilor profită de răgazurile de linişte. Alte lupte au loc la Atena – în plan literar. În concursurile care se iniţiază, Eschil, autor a 80 (sau 90) de tragedii şi drame satirice, se impune în câteva rânduri. Şi cum ar fi putut să nu se impună? Scrierile lui, cele şapte care s-au păstrat, emană o forţă venită din adâncuri imemoriale, 0 măreţie aproape că zeiască. „Firimituri de la marele ospăţ al lui Homer”, cum el însuşi le socotea, tragediile eschiliene sunt, se poate spune, deschizătoare de drum.

Continue reading →

Averescu – Prezan. Dispute în vreme de război (II)

Opinii strategice divergente

La declanşarea războiului, potrivit Planului de campanie (Ipoteza “Z”) s-au format patru armate, dintre care trei (1, 2, de Nord, devenită ulterior IV) au fost dispuse pe aliniamentul Carpaţilor. Alexandru Averescu şi Constantin Prezan au preluat comanda Armatei 2 şi, respectiv, de Nord, Armata 1 fiind condusă de generalul Ioan Culcer. Armata 3, ce avea în frunte pe generalul Mihail Aslan, a fost dizlocată pe linia Dunării şi pe frontiera româno- bulgară din Cadrilater.

Continue reading →