Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)


24 ianuarie - Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) – Act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern. O uniune vamală exista între cele două principate încă din 1848. Apoi, în urma Războiului Crimeii (în care Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au învins Imperiul Rus), Marile Puteri s-au reunit într-o conferinţă la Paris (1858), unde, printre altele, au dezbătut problema românească şi au semnat Convenţia de la Paris, care înlocuia Regulamentele Organice (actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci). Aceasta s-a făcut cu sprijinul declarat al împăratului Napoleon III, care dorea ca în estul Europei să aibă un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei.

Încheiată la 7/19 august 1858, Convenţia de la Paris hotăra cu privire la principate: unirea parţială şi mai degrabă formală a acestora într-un stat cu numele Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituţii comune la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie – abolirea monopolurilor şi a privilegiilor de clasă (introducerea votului cenzitar). Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova (deoarece mulţi se temeau că Iaşiul va decădea, în urma alegerii Bucureştiului drept capitală a noului stat), majoritatea opiniei publice era pentru unire. Astfel, adunările (divanurile) ad-hoc organizate în 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.

În toamna lui 1858, în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor. În Moldova, pe 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă l-a ales în unanimitate (48 deputaţi) domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni. În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, caimacamii (locţiitorii domneşti) erau antiunionişti, iar Adunarea electivă dominată de conservatori; de aceea, bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura domnului Moldovei.

Astfel, în şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, votat în unanimitate. Acest lucru a fost posibil datorită unei erori din documentul Convenţiei de la Paris, care preciza că trebuie să fie aleşi doi domnitori, însă nu interzicea aceleiaşi persoane să candideze pentru ambele domnii. Prin urmare, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri numai pe parcursul domniei sale. Însă, ulterior, aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, agreat atât de Franţa, cât şi de Prusia, a făcut ca acest act să devină ireversibil, principatele luând, odată cu urcarea pe tron a acestuia, în 1866, denumirea România.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 16, Bucureşti, Editura Litera, 2010

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: