Povesteşte Constantin Bacalbaşa, în “Bucureştii de altă dată”: “Nae T. Orăşanu scria la Ghimpele, ziarul umoristic al opoziţiei liberale, proprietatea unui domn Stoenescu. În timpul domniei lui Cuza a fost de nenumărate ori trimis la Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delictul de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:
- Nu-ţi fie teamă, o să primeşti ordinul peste câteva ceasuri.
Şi, într-adevăr, ordinul venea întotdeauna.”




