După o relatare a lui Emil Ciuceanu, Octavian Goga începuse să compună pe la vârsta de 9-10 ani, iar Ion Lupaş, colegul lui de clasă, relatează că marele poet ar fi scris următoarele versuri la 14 mai 1893, deci pe la 12 ani, la cererea bătrânului vataf al Răşinarilor, Mihail Jurca. Se păstrează şi azi acel petec de hârtie:
Românul, de dimineaţă până seara
Tot lucră necontenit,
Dar cu toată osteneala
Tot este dispreţuit.
Dar va să vin-odată vremea
Când românul nu va suferi,
Când se va schimba şi lumea,
Când opinca va domni…
Goga nu va putea suporta atmosfera de încordare şi neîncredere de la liceul maghiar din Sibiu, unde iniţial s-a înscris şi unde activitatea Societăţii de lectură a elevilor români era îngrădită, iar cea de presă şcolară interzisă. De aceea se muta la Liceul din Braşov, condus de profesorul Virgil Oniţiu, cel mai puternic şi liber centru românesc, citind în şedinţele Societăţii de lectură “Ion Popazu” poezii patriotice şi protestatare.
Debutul său publicistic va avea loc în 1897, în Tribuna şi în Tribuna literară cu un număr de 36 de poezii, majoritatea semnate Octavian, una (“Atunci”) semnată Tavi, iar alta (“Dragoste barbară), Sfinx. În aceeaşi perioadă, tânărul poet de la Răşinari mai publică versuri (11 poezii) în Familia lui Iosif Vulcan, de la Oradea şi o poezie, “Nu-i fericire pe pământ”, în Revista ilustrată, foaie enciclopedică literară, condusă de Ion Pop Reteganul.
Primele lui poezii din anul 1897 au fost “Atunci”, “Ostenit”, Tu dormi”, “Dragoste barbară”, după care se succedă şi celelalte, amintite în monografiile ce i-au fost închinate. Destul de numeroase – “preţ ca de un volum de poezii”, cum mărturisea însuşi Goga -, creaţiile sale de debut nu se remarcă printr-o notă originală, păstrând puternice reminiscenţe din Coşbuc, din poeţii germani (Uhland, Schiller, Heine) şi mai ales din Eminescu (“încercările mele tinereşti” – scrie Goga – “sunt răsărite pe urma vegetaţiei eminesciene”).
******
sursa: Tudor Opriş, Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcolii (1820-2000), Ed. Aramis, 2002
Foarte interesant. Ce imi aduc aminte din activitatea scolara, parca avea o poezie Plugarul care era inscrisa pe lista comentariilor din treapta intai
Ne era foarte greu sa facem noi aceste comentarii fiind ajutati de profesori iar altii de meditatori.
Acest articol mi-a dat o nostalgie a vremurilor scolare.
Sincera sa fiu, nu ca nu mi-au placut poeziile lui, dar a fost o “epoca” de plina expansiune economica si industriala si fiind fata de oras mi-era foarte greu sa inteleg munca de la tara, a taranului roman. Nici nu stiam cum arata utilajele agricole, noi copiii de atunci vizitand marile uzine ale tarii