Legenda rapirii sabinelor


Ca să-şi uite durerea şi să-şi învingă remuşcările [legate de uciderea fratelui său, Remus], Romulus munci ca un apucat la ridicarea oraşului, îndemnându-i cu vorba şi cu pilda sa şi pe ceilalţi. Ba mai chemă şi alţi tineri, asigurându-i că vor fi şi ei socotiţi întemeietori ai Romei, părinţi ai patriei (patricieni). Şi astfel zidurile se înălţară falnice ca o jumătate de cer, atingând cu marginile limitele înalte ale Tibrului. Unele din micile dealuri care se înălţau pe câmpia netedă fură folosite la fortificaţii, altele fură cuprinse înlăuntrul lor, astfel că Roma, pe bună dreptate, fu numită de vecinii ei „cetatea celor şapte coline”.

Veni apoi timpul să se lucreze şi înlăuntrul zidurilor. Se făcu mai întâi forul, o mare şi frumoasă piaţă în mijloc, cu templul închinat lui Jupiter, o bazilică şi alte edificii măreţe. Apoi se croiră străzi, se pavară cu piatră şi se făcură fântâni. De-abia atunci oamenii băgară de seamă că locuiesc în bordeie şi porniră să-şi facă case de cărămidă, de piatră sau de marmură, care de care mai frumoase.

În câţiva ani Roma întrecuse în frumuseţe, în bogăţie şi putere toate oraşele din jur. Oamenii care continuau să vină şi acum erau primiţi, dar nu ca patricieni cu toate drepturile, ci ca plebei.

Ceva totuşi începea să-i îngrijoreze pe Romulus şi pe oamenii săi. În cetate nu erau femei, romanii nu aveau cu cine să se căsătorească, nu puteau întemeia familii, şi deci viitorul oraşului era nesigur.

Regele trimise soli în oraşele vecine, dar aceia se întoarseră fără nici un fel de izbândă. Nimeni nu voia să-şi dea fiicele de soţii unor oameni de strânsură plecaţi din oraşele lor într-unul nou, nici o fată n-ar fi voit să se căsătorească la Roma, unde nu mai erau alte femei şi unde s-ar fi simţit singure şi fără prietene.

Adevărul este că Roma crescuse foarte repede şi toţi vecinii o invidiau şi începuseră să se teamă de ea. Se gândeau cu bucurie că dacă romanii nu-şi vor găsi soţii, peste douăzeci – treizeci de ani va fi o cetate îmbătrânită, uşor de cucerit.

Înţelegând toate acestea, Romulus făcu un plan pe care îl împărtăşi alor săi. Îşi termină cuvântarea cu vorbele:

Deci, când am să fac eu un semn, voi să vă repeziţi fiecare la câte o fată, pe care din vreme aţi pus ochii şi care credeţi că vă este pe plac. Timp o să aveţi să vă uitaţi destul. Pe urmă, luând-o în braţe veţi fugi în cetate şi veţi duce fata în casa voastră… Dar ţineţi bine minte, acestea nu vă sunt roabe. Nu le veţi lua de soţii decât după ce le veţi câştiga dragostea…

Romulus dădu apoi de veste pretutindeni că romanii vor organiza nişte serbări nemaipomenite până atunci în cinstea lui Neptunus Equester, zeul protector al tagmei cavalerilor. Noua sărbătoare fu numită ,,Consualia”, şi se începură mari pregătiri pentru ca nici una să n-o întreacă în măreţie.

În ziua amintită, dis-de-dimineaţă, o mulţime uriaşă înnegrea câmpia de la porţile Romei. Erau din toate neamurile, dar cei mai mulţi erau sabinii, care locuiau cel mai aproape. Veniseră oamenii cu familiile lor, căci toţi erau curioşi să vadă serbările şi chiar noul oraş despre care auziseră atâtea.

Mai întâi i-au plimbat prin Roma, mai fiecare roman conducând câte un grup. Străinii rămăseseră miraţi de ceea ce văzuseră, ba cei mai tineri erau de-a dreptul fermecaţi.

Apoi ieşiră cu toţii dincolo de ziduri şi serbările începură cu imnuri către zei, cu jocuri şi întreceri, toţi admirând voinicia şi iscusinţa tinerilor romani. Sclavii începură să care oaspeţilor coşuri cu pâine, vase mici cu măsline, smochine, carne friptă şi mai ales amfore cu vin.

Când toată lumea era mai puţin atentă s-a auzit o trâmbiţă sunând într-un anume fel, pe care n-au băgat-o în seamă decât cei care aşteptau semnalul lui Romulus.

Unii, grăbiţi să se însoare, înşfăcau la întâmplare câte o fată, o azvârleau pe umăr şi fugeau cu ea în cetate. Alţii, mai bogaţi, îşi luaseră cu ei doi – trei sclavi care să-i ajute să fure o fată mai frumoasă, iar alţii ceruseră sprijinul prietenilor lor, promiţându-le că altădată îi vor ajuta şi ei. Fapta aceasta era aşa de neaşteptată încât unii părinţi nici nu băgaseră de seamă. Cei care încercau să-şi apere fiicele fură azvârliţi cât colo de voinicii romani şi se iscă o învălmăşeală care-i împiedică să mai urmărească pe răpitori.

Între timp, unii după alţii, romanii cu fetele furate intrau în cetate, iar ostaşii lăsaţi aici pentru pază de Romulus împiedicau pe străini să pătrundă. Când socotiră ei că toţi romanii s-au întors, mai dădură iar năvală să-i împrăştie şi să-i îndepărteze pe ceilalţi, apoi se retrăseseră repede şi marile porţi de bronz se închiseră. Oaspeţii plânseră, blestemară, bătură cu pumnii în porţi, dar zadarnic. Veniseră fără arme, iar porţile rămaseră închise; până la urmă trebuiră să plece la casele lor.

Înlăuntrul cetăţii, alte plânsete, bocete, ba chiar şi încercări de sinucidere. Fetele se aşteptau la ce poate fi mai rău: o viaţă tristă de roabe în necinste şi lipsuri.

Se mirară foarte mult când cei care le răpiseră s-au purtat frumos cu ele şi nu mai ştiau ce daruri să le dea pentru a le intra în voie. De altfel, Romulus însuşi, zile în şir a trecut pe la fiecare casă şi a explicat fetelor că numai trufia părinţilor lor care s-au împotrivit căsătoriei le-a adus aici şi că vor fi respectate şi nimic nu se va face fără voia lor. Dacă nu-l plac cu nici un preţ pe cel în casa căruia se găsesc, atunci vor putea merge libere la un altul, iar cea care nu va voi cu nici un preţ să rămână la Roma, peste o lună sau două va fi trimisă părinţilor ei.

Dar aşa ceva nu se întâmplă. Fetele văzând că sunt libere şi respectate începură să privească cu alţi ochi pe răpitorii lor, îi găsiră frumoşi şi viteji, buni. A fost destul ca una să vrea să se căsătorească şi îndată toate s-au pornit.

Dacă în Roma, treptat se instaurase liniştea şi chiar voioşia, în afară jalea era deosebit de mare. Poate nu la toate popoarele vecine de unde dispăruseră câteva fete care şi aşa mai erau furate, cât la sabini cărora, li se răpiseră mai bine de şase sute de fecioare. Sabinii se pregătesc de război, îşi strâng arme, se organizează, îşi caută aliaţi. Au trecut multe luni până când totul a fost gata, şi o mare oştire s-a mişcat spre Roma în frunte cu Titus Tatius, regele sabinilor. Pe când ei jefuiau ogoarele romanilor, Romulus cu oştirea sa i-a atacat cu multă vigoare, l-a ucis pe rege în luptă şi i-a împrăştiat şi alungat.

Dar părinţii fetelor răpite nu s-au lăsat. Îmbrăcaţi în doliu, plânşi, au cutreierat toate cetăţile din Latium şi mai departe făcându-şi rost de numeroase ajutoare. O oştire şi mai numeroasă s-a îndreptat spre Roma.

De astă dată, duşmanii au înaintat cu prudenţă şi prin vicleşug au reuşit să ocupe cetăţuia Roma. Dar nici romanii nu s-au descurajat, s-au ridicat ca un singur om şi au pornit furioşi să recucerească fortăreaţa. La picioarele zidurilor s-a pornit o luptă pe viaţă şi pe moarte. Deodată, din oraş, pe câmpul de luptă năvăliră sabinele, cu părul despletit şi veşmintele sfâşiate, implorând când pe părinţi, când pe soţi să nu se facă de ruşine, mânjindu-se cu sângele ginerilor sau al soţilor lor.

Mai bine să pierim noi decât să trăim fără voi, rămânând văduve sau orfane!

Toată zarva luptei se potoli, ostaşii de ambele părţi lăsară armele în jos. Sabinii se căutară cu fiicele şi surorile lor, se îmbrăţişară şi plânseră, apoi se hotărâră să se întoarcă acasă, lăsându-le pe ele la soţii şi la căminurile lor. Hersilia rugă pe soţul ei Romulus să-i ierte pe sabinii pe care îi prinsese mai înainte şi să le dea voie, la cei care ar voi, să se aşeze în Roma. Regele se învoi.

Roma îşi spori populaţia şi puterea. Alţi zeci de tineri plecară în cetăţile vecine şi mai îndepărtate să-şi caute soţii, şi puţini dintre ei mai erau acum refuzaţi. În curând casele şi străzile Romei se umplură cu copii, iar până la sfârşitul domniei şi vieţii sale Romulus avu bucuria să vadă sute de oşteni tineri.

sursa: Paul D. Popescu, Ion Gh. Bociocă – Legendele latinilor

About these ads

2 raspunsuri

  1. Mia fost foarte de folos:)multumesc

  2. foarte bine realizat.multumesc

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: