Elitele romanesti de odinioara si de acum


Elitele reprezinta o veche categorie sociala, careia abia in ultimul timp i s-au consacrat studii sistematice. In Statele Unite, Franta si Germania apar carti ce analizeaza evolutia celor ce se crede ca apartin acestei categorii, loviturile primite de ele in decursul timpului si modificarea comportamentului lor sub socul evenimentelor. In Romania problematica elitelor a fost ignorata si abia recent i s-a acordat atentia meritata, departe insa de a fi epuizata.

In acest an a aparut in editura „Paralela 45“ (colectia „Studii socio-umane“) cartea „Mobilitatea elitelor in Romania secolului XX“ in care, sub coordonarea lui Mihai Dinu Gheorghiu si a lui Mihaita Lupu, sunt publicate contributiile unor oameni politici si cercetatori ce au luat parte la o conferinta consacrate acestei teme. In textele celor 29 de participanti – sociologi, politologi, istorici – apartinand unor generatii diferite, sunt investigate patru grupe de probleme : formarea clasei conducatoare si a altor elite romanesti inainte de 1945; declinul fostelor elite si cadrele de conducere in perioada 1945-1989; circulatia si reproducerea elitelor dupa 1990; actori ai schimbarii si marturii despre ea: elitele politice si societatea civila in noua economie de piata. Toate acestea ridica numeroase  intrebari pe care voi incerca sa le prezint in cele ce urmeaza, desi amploarea subiectului si bogatia ideilor puse in discutie ar pretinde o expunere mai detaliata.

1) Ce sens se da in prezent termenului „elita“? In cea mai simpla definitie, elitei i-ar apartine cei care, prin pozitia politica, economica sau culturala, au jucat sau joaca un rol important in societate. Intr-o alta definitie, ea e „un sinonim pentru oameni cu o competenta deosebita si cu spirit de creativitate in profesiile lor“. Definitie poate prea vaga, ce indeamna ca termenul sa fie inlocuit cu cel de intelectuali, adica lideri de opinie, purtatori de mesaj, personalitati angajate si chiar militante. Victor Karady deosebeste „elitele puterii“, care administreaza statul, si „elitele de serviciu“, pe sectoare de activitate (justitie, politie, sanatate, culte etc.). Este o ingradire a termenului, caci in elite intra si personaje importante ale economiei private, conducatori de banci si de firme multinationale, personalitati din mass-media (presa si televiziunea), dar si reprezentati ai societatii civile. Termenului „elite“ i se poate acorda un sens politic, dar si un sens profesional. Totodata Ana Bazac precizeaza ca deseori se foloseste si termenul „elite morale“, ce nu se suprapune peste categoriilede mai sus.

2) Ce este „mobilitatea elitelor“? Sociologii amintesc in primul rand de „mobilitatea structurala“, adica transformarea treptata a elitelor in urma mutatiilor economice din adancul societatii. Dar, subliniaza Karady, in sec. XX au avut loc si cateva rupturi violente ale continuitatii elitelor, ce au schimbat modul de recrutare a noilor elite si conditiile de exercitare a puterii lor. Venirea comunismului a dus la eliminarea elitelor traditionale, dar si la un sistem nou de formare a elitelor fidele partidului unic, in economie si administratie. Pe de alta parte istoricii scot in evidenta alte miscari ale elitelor, cum ar fi modificarile teritoriale (alipirea Transilvaniei, Banatului, Basarabiei si Bucovinei) sau politica de eliminare a evreilor in timpul celui de al 2-lea razboi mondial, care au condus la o redistribuire a locurilor in cadrul elitelor. Aceasta „mobilitate istorica“ cere periodizarea in aprecierea statutului si identitatii elitelor, problema pe care o trateaza in introducerea cartii Mihai Dinu Gheorghiu.

3) Cine facea parte din elita intelectuala romaneasca inainte de razboi? Din 1821 pana in 1914, scrie Ion Bulei, elita politica (Bratienii, D.A. Sturdza, E. Costinescu, T. Maiorescu) nu se preocupa deloc de legatura cu alegatorii, ci doar de o buna relatie cu capul statului, cu regele. Practic toti oamenii politici pana la primul razboi mondial erau fie boieri, fie proveniti din aristocratie (P.P. Carp, Gh.Gr. Cantacuzino, L. Catargiu, N. Filipescu, Al. Lahovari, D. Ghica, Al. Marghiloman s.a.), avand bune legaturi in lumea politica europeana, dar si cu elitele romanilor din Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia. Intre 1860 si 1944 aproape toti ministrii, profesorii universitari si alti inalti functionari isi facusera studiile in strainatate, precizeaza Lucian Nastasa intr-un amplu articol. Iar asta a permis ca, intr-o perioada scurta, sub influenta modelului occidental, sa se modifice spiritul culturii nationale, care pana atunci era de factura orientala. Burghezia isi trimite pentru studii fiii, si mai ales fiicele, la Paris, Gand, Liege, Berlin, Viena, Zürich. Discriminarile de natura politica si sociala i-au facut pe multi tineri evrei sa plece la studii in afara, aspect bine detaliat in carte.

4) Au existat elite de stanga in Romania inainte de 1945 ? Intr-o introducere la aceasta problema, Ana Bazac foloseste prilejul pentru a face mai intai o distinctie utila intre notiunile de stanga si dreapta. Daca este celebra diferentierea facuta de Norberto Bobbio, prin atitudinea fata de principiul egalitatii (stanga – egalitara, dreapta – ierarhica), d-na Bazac aduce o contributie marxista noua, precizand ca intre dreapta si stanga diferenta este pozitia fata de raporturile de dominatie-supunere, dreapta considerand exploatarea ca raport natural, deci etern, iar stanga respingand, mai mult sau mai putin, o astfel de intelegere. Liberalii au fost primii „de stanga“ din Romania, deoarece au sustinut industrializarea si capitalismul de tip occidental, conditie pentru a se putea trece eventual apoi la statul social. Pe acest teren au aparut social-democratii, care criticau ideea liberala a introducerii intai a „formelor“, dupa care ar urma sa vina si „fondul“. Social-democratii aveau obiective politice reformatoare pe termen scurt si mediu, dar pe un orizont mai indepartat lozincile lor vizau un ideal anticapitalist, speranta pe care au parasit-o dupa primul razboi mondial,. Aceasta stanga ce se considera socialista, a avut reprezentanti de vaza in C. Dobrogeanu-Gherea, C. Stere si cei de la „Viata Romaneasca“, Paul Bujor, St. Gheorghiu, Ion C. Frimu s.a.

5) Au existat elite in Romania anilor comunismului? Intrebare la care in carte se raspunde afirmativ, cu toata opera de nivelare egalitarista a societatii intreprinsa de partidul comunist. Dupa Karady, puterea suprema a elitelor se concentra pe atunci in biroul politic al partidului comunist si, partial, in persoana primilor secretari ai judetelor, in timp ce elitele sectoriale (medici, profesori, juristi etc.) aveau o libertate functionala restransa. In recrutarea elitelor, pe langa principiul meritocratic al studiilor si aptitudinilor, avea o mare pondere originea sociala populara, dar si angajamentul politic. Articolele privind sistemul de formare a elitelor in scolile de cadre ale partidului comunist (M.D. Gheorghiu) si in „Scoala de literatura si critica literara M. Eminescu“ (Lucia Dragomir) arata functia dubla a acestor scoli : cea de asigurare a mobilitatii sociale anumitor fractiuni ale claselor populare, dar si cea de control si consolidare a puterii politice a partidului unic. Se poate spune ca au fost numerosi intelectualii „care au facut posibila existenta unei culturi literare si filosofice in Romania postbelica, ireductibila la cultura de partid, gratie careia s-au putut afirma si unii dintre procurorii lor de astazi“. De pilda, din ultima dintre scoli au iesit 12 scriitori importanti : Stefan Banulescu, Radu Cosasu, Victor Felea, Ion Gheorghe, Paul Goma, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Labis, Ion Lancrajan, Teodor Mazilu, Dumitru Micu, Fanus Neagu si Lucian Raicu, dar in ansamblu intentia de formare pe aceasta cale a unor veritabile elite literare din randul taranilor si muncitorilor, a esuat.

6) Dupa 1990 a avut loc o schimbare sau o continuitate a elitelor? In urma unei temeinice cercetari, Raluca Grosescu afirma ca desi o parte a fostei nomenclaturi a reusit sa-si pastreze pozitii de putere politica si dupa 1989, caderea comunismului a provocat schimbari majore in ierarhiile sociale si a permis aparitia unei noi elite politice, neimplicata in structurile decizionale ale partidului comunist. Conversia fostelor elite comuniste a fost facilitata de experienta lor administrativa, dar si de legitimarea lor in urma alegerilor. Un alt articol (Cristina Petrescu) este consacrat fenomenului anticomunismului romanesc, care a fost aproape exclusiv postcomunist, deoarece „inainte de 1989, disidentii erau o specie rara“. Competitia politica nascuta in urma revolutiei din 1989 ar fi fost o confruntare intre anticomunistii postcomunisti si unii membri mai putin marcanti ai fostei nomenclaturi, botezati neocomunisti de opozantii lor. O serie de intelectuali publici au reusit ca memoria micului grup al detinutilor politici din perioada de teroare (anii’50) sa fie generalizata ca reprezentare a intregului comunism romanesc. Este o reprezentare care eludeaza faptul ca regimul comunist a evoluat mult de-a lungul celor 45 de ani.

In acest context interesant este studiul Cameliei Runceanu despre Grupul pentru Dialog Social, creatiune informala a elitei intelectuale in postcomunism. Printre initiatorii GDS sunt amintiti : Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Andrei Cornea, Andrei Pippidi, Petru Cretia, Sorin Vieru, Al. Paleologu, Gabriela Adamesteanu, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu s.a., care – desi cu unele divergente – si-au afirmat toti in paginile Revistei „22“ (creata cu sprijin financiar al unor intelectuali din exil) opiniile puternic politizate, chiar militant anticomuniste. Majoritatea lor si-au obtinut consacrarea in perioada comunista si au fost recompensati cu premii de institutii de consacrare din campul cultural instituit de fostul regim, dar acum fac uzaj de apartenenta lor la „istoria rezistentei anticomuniste prin cultura“. Studiul apreciaza insa ca aceasta cultura alternativa in comunism, rolul careia este acum mult amplificat, nu ar fi contribuit la prabusirea regimului. O buna parte din membrii GDS au participat direct la „fenomenul Pietii Universitatii“, iar mai tarziu unii dintre ei se vor regasi pe listele electorale ale Conventiei Democratice si chiar alesi ai unor partide din cadrul ei.

7) Marturii ale unor elite politice ale tranzitiei. Trei actori principali ai schimbarii au acceptat sa-si expuna punctul de vedere asupra mobilitatii elitelor : doi fosti presedinti, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, si un fost prim-ministru, Petre Roman. Ion Iliescu, dupa ce a criticat restrangerea bazei sociale de recrutare a elitelor dupa 1989 („ascensorul social a luat-o in jos“), a evocat trei momente politice esentiale ale perioadei in care el a fost presedintele tarii : constituirea Comisiei Nationale a Tranzitiei spre Economia de Piata (ianuarie 1990); constituirea grupului interpartinic de la Snagov in ianuarie 1995; adoptarea unei strategii de desvoltare durabila pe termen lung in 2003-2004. Semnalizeaza ca elitele intelectuale s-au grupat in trei mari directii ideologice: orientarea conservatoare, ce preconizeaza intoarcerea la situatia antebelica; orientarea liberala, care fetisizeaza virtutile pietei si ingradeste minimal rolul statului; orientarea social-democrata, bazata pe conceptul economiei sociale de piata, adica cu corective sociale pentru a impiedica polarizarea societatii in foarte bogati si foarte saraci. Emil Constantinescu, intr-un text cu numeroase citate, considera ca problema fundamentala a Romaniei este „reconstructia elitelor“. In acest sens critica sever demisia unor elite intelectuale (Liiceanu, Patapievici, Mihaies, s.a.), considera ca societatea romaneasca e victima unei manipulari grosolane, datorate la noua pacate ale „intelighentiei“ : impostura, iresponsabilitatea, mercantilismul, cinismul, vulgaritatea, calofilia, frivolitatea, aroganta si lasitatea. Dupa dansul „elitele stau cu spatele la cetateni“, in timp ce „puterea e in mainile badaranului“. Petre Roman a preferat sa se dea pe sine drept exemplu de mobilitate politica : dupa ce a colaborat cu Iliescu, a lucrat in echipa condusa de Constantinescu, pentru ca acum sa „incerce un proiect politic“ cu acelasi Iliescu. Dar politicienii de azi sunt preocupati mai mult de o prestatie mediatica („capsunari ai imaginilor“), dand dovada de cinism si indiferenta, in loc de a intari sentimentul raspunderii pentru activitatea lor.

sursa: nraducanu.wordpress.com

About these ads

3 raspunsuri

  1. Eu as pune o intrebare autorilor respectivi si nu numai(chiar tuturor),daca persoanele enumerate ca fiind “elitele” romanesti dupa ’89 merita o astfel de catalogare.Daca da,imi exprim regretul in legatura cu nenorocirea prin care a trecut Romania,pe toate planurile,incepand cu acel an si continuand pana astazi si,probabil,mult timp de acum incolo datorita acestor “elite”.
    Din nefericire,popoarele se aleg sau isi aleg de multe ori eronat si necinstit conducatorii politici,intelectualii,cercetatorii etc.Romania este unul din cele mai concrete exemple.

  2. “România este o ţară pe care cu cât o cunoşti mai bine, cu atât o înţelegi mai puţin.”- Jonathan Scheele

  3. plus eminovici cu a sa teorie cu paturile supra-puse, un fel de Pareto autohton

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: