Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, o iubire imposibilă


Dintr-o iubire imposibilă, desparţită de continente, religii şi principii, s-au născut două romane de dragoste din categoria celor de excepţie: Maitreyi şi Dragostea nu moare. Sunt două mărturii extraordinare ale aceleiaşi poveşti, zidite cu cărămizile unei iubiri pasionale dintre Mircea Eliade şi bengaleza Maitreyi.

Mircea Eliade s-a născut la 19 martie 1907 la Bucureşti, ca al doilea fiu al Ioanei şi al ofiţerului Gheorghe Eremia Eliade. După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, în decembrie 1928, a plecat în India pentru a studia sanscrita şi yoga, cu profesorul Surendranath Dasgupta. După trei ani s-a întors în ţară unde a devenit asistent universitar. În anul 1940, a fost trimis ataşat cultural la Londra şi la Lisabona. După război a preferat să rămână în exil la Paris, iar în 1957, s-a stabilit la Chicago.

Pentru lucrarea sa de mare întindere şi profunzime, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză i-a acordat premiul Bordin.

A scris peste 40 de studii ştiinţifice, 20 de romane, nuvele şi povestiri. Opera completă este cuprinsă în 80 de volume şi consemnează traduceri în 18 limbi. S-a stins din viaţă la 22 aprilie 1986, la Chicago, la vârsta de 79 de ani. Este înmormântat la cimitirul Oakwood.

Marea sa iubire, Maitreyi Devi, s-a născut la 10 septembrie 1914, într-o mică localitate din Bengal. Debutează în 1929 cu volumul de poeme Uditta (Răsăritul). După moartea mentorului ei, Tagore, în 1941 scrie o carte de memorialistică Rabindranath la Mongpu. În anul 1974, publică romanul său autobiografic Dragostea nu moare, avâdu-l pe Mircea Eliade ca protagonist. Romanul este premiat în 1976 de Academia de Litere din India. Apreciata autoare a murit în 1990, în vârstă de 76 de ani.

Din dezvăluirile cronicarului Dana Ciobanu, aflăm că dragostea celor doi a avut ceva ieşit din comun. La început, Eliade nu a fost atras de tânăra indiancă pe care a caracterizat-o chiar urâtă, pe lângă alte tinere indience. A fost copleşit, totuşi, de iubire, mai ales datorită misterului, spiritualităţii alese şi farmecului lui Maitreyi. Pentru a se înţelege pe portativul comunicării, Eliade a început să o înveţe pe Maitreyi limba franceză, iar aceasta, la rândul ei, a început să-i dea primele noţiuni de bengaleză.

Tânărul s-a hotărât să renunţe la celibat. I-a scris mamei sale să-i ceară permisiunea să se însoare cu o hindusă în vârstă de 16 ani. Totodată, aştepta răspunsul regelui şi actele universitare care aveau menirea de a-i asigura existenţa în India, cu un venit lunar de 35 lire sterline.

O dragoste pasională ii ardea sufletul. Era hotărât să treacă la hinduism. Dar a fost refuzat când a cerut-o în căsătorie pe aleasa inimii. Familia ei nu a fost de acord.

Au început să se iubească pe ascuns. Întâlnirile lor au ajuns la urechile profesorului Dasgupta, tatăl fetei, care îl avertizează pe amorez să părăsească imediat acele locuri. Jignit de îndrăzneala europeanului i-a spus raspicat: “Eşti un mare maestru în arta disimulării. Niciodată, dar niciodată să nu mai încerci să vii la mine acasă, sub nici un motiv.” Tânăra a fost pedepsită dur pentru încălcarea tradiţiilor şi ritualurilor hinduse.

În anul 1932, Mircea Eliade s-a întors în ţară, iar doi ani mai târziu s-a căsătorit cu Mina Mareş, care va muri în 1944. În acest interval, întâmplarea a făcut ca Editura Culturii Naţionale să organizeze concursul pentru cel mai bun roman inedit care urma să fie premiat cu suma de 20 de mii de lei. Astfel, Eliade s-a apucat de lucru. Trăise dezamăgirea unei iubiri imposibile şi s-a hotărât să scrie volumul Maitreyi. Simţea că trebuie să aştearnă pe hârtie acea experienţă rară, unică. Consemnată şi detaliată, dragostea lor avea să fie ferită de pierderea în anonimat.

Într-o seară de decembrie, s-a apucat să adune material documentar pentru roman: corespondenţa parfumată dintre cei doi tineri, scrisorile primite de la profesorul indian, o fotografie veche, o suviţă de păr, flori uscate între paginile unei cărţi, jurnalul zilnic al acelor ani şi multe altele.

Romanul de dragoste început avea ca scop să reflecte întâmplări adevărate, cu oameni care au avut un rol hotărâtor în tinereţea autorului. Naraţiunea urcă şi coboară pe topoganul destinului, se apropie şi se îndepărtează de fericirea atât de căutată de cei doi îndrăgostiţi cărora le este interzis dreptul să se întâlnească, datorită deosebirilor de principii şi religie. Tot arsenalul acelor oprelişti făcea ca iubirea lor să fie din ce în ce mai puternică. Dragostea lor incandescentă a cerut un şir de sacrificii. Amândoi se iubiseră într-o lume potrivnică şi pasiunea lor a fost arzătoare. Aveau în mână pana geniului ce se va dezvălui în viitor. Au alergat mult pe cărarea fără de sfârşit a contopirii destinelor.

Pe parcursul romanului, aflăm că Maitreyi nu se hotărăşte să-i devină parteneră de viaţă decât după lungi clipe de cumpănă. Ceremonialul dintre cei doi este mistic. Legământul lor este de o frumuseţe înălţătoare, având la bază o iubire pasională şi statornică: “Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu şi a nimănui altcuiva. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea.”

Descoperim, astfel, că povestea lor de dragoste cucereşte prin farmec liric. Eliade foloseşte tehnica narativă a confesiunii. Formulările sunt incisive, succinte şi lucide, pe un fundal temperamental plin de aţâţări şi ademeniri, de candide provocări şi şovăieli inocente. Cum se întâmplă de obicei, gelozia macină necruţător frumuseţea liniştii interioare şi scoate în calea iubirii obstacole de natură religioasă.

Celibatarul intransigent se hotărăşte să treacă la hinduism, acceptând orice sacrificii pentru a se căsători cu aleasa inimii lui. Romanul devine astfel şi dovada unei convertiri acceptate de autor.

La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost răsunător. Lucrarea a fost tradusă şi retipărită de zeci de ori.

În jurul anului 1935, Eliade s-a apropiat de ideologia Mişcării Legionare. A scris multe articole în ziarul Buna vestire, organ de presă al Mişcării. Cu toate că, pe parcurs, s-a îndepărtat de doctrina respectivă, totuşi a rămas un admirator al valorilor legionare.

După ce şi-a terminat mandatul de ataşat cultural la Londra şi Lisabona, a obţinut o catedră la Universitatea Sorbonna din Paris, unde s-a căsătorit cu o altă frumuseţe a timpului, Christina Cotescu. În 1957, s-a stabilit la Chicago, unde, după 16 ani, a primit o veste mare: şi-a anunţat vizita dragostea sa din tinereţe, vechea sa iubire, venită din îndepărtate meleaguri indiene, Maitreyi. Emoţia a fost de nedescris. Cuvintele sunt prea sărace să descrie clipa revederii după 40 de ani, fiecare petrecându-şi viaţa la mii de kilometri. Înaltul oaspete i-a dezvăluit lui Eliade că a aflat recent la Calcutta, atât despre existenţa romanului ce-i poartă numele, cât şi adresa de la Chicago a autorului.

După şocul revederii, indianca a făcut un popas la Bucureşti, pentru a cunoaşte pe mama şi pe sora celui pe care l-a iubit mult şi de care nu a avut parte. Le-a dăruit câte un exemplar din romanul vieţii ei, Dragostea nu moare.

În cuprinsul cărţii, arată că după despărţirea de Mircea Eliade, prin sentinţa neiertătoare a destinului, tânăra a pătruns în viaţă conform unor tipare comune fericirii aparente. Şi-a întemeiat un cămin, s-a alăturat unui soţ iubitor. În adâncul sufletului însă nu putea să dispară pasiunea trăită în braţele românului, o frumoasă poveste de iubire, sfârşită trist, precum un vis la ivirea zorilor.

Mircea Eliade a primit cetăţenia americană în 1966. Din 1957 fusese numit profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago şi în 1962 devenise titular de catedră.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spaţiu şi timp sacru. Spaţiul sacru a fost, în opinia lui, centrul universului, pe când timpul sacru a fost o repetiţie a elementelor de la originea lumii. În această concepţie, fiinţele umane arhaice erau orientate în timp şi spaţiu. În omul modern, ar exista o dimensiune subconştientă, guvernată de prezenţa secretă a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istorie a Religiilor de la universitatea amintită îi poartă numele şi a fost preluată de asistentul său Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internaţională, asasinat la 21 mai 1991, pentru ve­derile sale anticomuniste. Cazul nu a fost elucidat nici până în prezent.

sursa: paginiromanesti

About these ads

9 raspunsuri

  1. Ileana Speranta Baciu | Răspunde

    Doar cateva cuvinte – in completarea unei povesti de iubire dintre un roman si o hindusa scriitorul australian de origine romana Octavian Sarbatoare scrie la randul sau iubirea sa din tara legendelor in volumul IUBIRE IN INDIA. DAR SA IL ASCULTAM SI SA II CITIM RANDURILE PROPRII AUTORULUI ACESTUI VOLUM, Octavian Sarbatoare : “La Sydney, în luna martie 2007, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Mircea Eliade, am publicat prima parte a volumului IUBIRE ÎN INDIA. Momentul, prin data sa de „naştere”, a fost ales cu grijă de mine, deoarece am vrut să dedic această proză romantică memoriei lui Mircea Eliade, să fie un volum omagial. Cu acest gest am dorit să reîmprospătez amintirea celor care l-au apreciat pe marele erudit, recunoscut şi ca o personalitate literară de talie mondială. Tot în martie 2007 am sosit în România, propunându-mi să-mi închin timpul, ce mai era până la sfârşitul anului, evocării memoriei marelui cărturar. Mircea Eliade a studiat în India; între anii 1928 şi 1931 a participat la prelegeri ale renumiţilor erudiţi în istoria religiilor şi filozofia indiană, Rabindranath Tagore şi Surendranath Dasgupta Scrierile sale beletristice de mai târziu sunt marcate de viaţa trăită în peninsula misterelor. A scrie despre India în acest an centenar este un dar frumos pe care îl fac memoriei marelui scriitor, filosof, istoric al religiilor. Am credinţa că un astfel de proiect omagial va rămâne în amintirea vie a generaţiilor viitoare. Iubire în India este formată din volumul propriu-zis, volumul de început, adică prima parte a lucrării precum şi un al doilea volum, o continuare a ei. Iniţial, partea întâi a apărut în Australia, la Sydney, la Editura Sărbătoare Publications, în luna martie 2007, când s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Mircea Eliade. Momentul publicării a fost ales cu grijă de mine deoarece volumul este dedicat memoriei lui Mircea Eliade, este un volum omagial. Cu acest prilej deosebit am ţinut să reîmprospătez amintirea celor care l-au apreciat pe marele erudit, recunoscut ca o personalitate literară de talie mondială. Lucrarea reia tema iubirii dintre un român şi o hindusă, aproximativ pe aceleaşi coordonate cu ale romanului Maitreyi al lui Mircea Eliade. Deosebirea fundamentală este că proza mea Iubire în India imaginează dragostea într-o altă lumină: am intenţionat să creez o viziune extinsă a temei romantice, iubirea din cadrul unui cuplu, luând în considerare cântecul de lebădă al lui Maitreyi Devi, protagonista romanului lui Eliade, în cartea sa Dragostea nu moare şi ţinând seama de tradiţia spirituală a Indiei. Protagonista cărţii mele, Sangita, are un nume care exprimă armonia, sangit însemnând „abundenţa de muzică”. Numele poate fi de asemenenea asociat dansului indian, în general cu dorinţa de extaz continuu, ceea ce a lipsit personajului Maitreyi al lui Mircea Eliade. Numele Sangita, ales de mine, doreşte să exprime tocmai acea împlinire. Am găsit că atât romanul lui Eliade cât şi răspunsul lui Maitreyi Devi, prin cartea ei, au limitări care nu ne permit să înţelegem iubirea concepută şi trăită de hinduşi. Iubirea din paginile scrise de Eliade şi de Maitreyi Devi cuprinde doar secvenţele pământeşti ale manifestării ei, fără a încadra sentimentul iscat în oameni în complexul etern ce se creează prin ciclicitate – reîncarnarea şi reluarea karmei oamenilor – aşa cum se crede în India că se întâmplă prin preluarea faptelor petrecute în vieţile anterioare. Cartea mea îmbină tocmai acest percepte, ilustrează acest tot. Dacă la reîncarnare se continuă cauzalitatea dată de karma vieţilor anterioare, atunci şi iubirea, ca o componentă a karmei, va continua. Cu alte cuvinte, cei care s-au iubit odată, pot relua sentimentele pentru care au deja disponibilitate. ” Interviu cu scriitorul OCTAVIAN SĂRBĂTOARE – Decembrie 2007 / O OPERA FORMATOARE DE CONSTIINTA

  2. Ileana Speranta Baciu | Răspunde

  3. Aceasta poveste de iubire este minunata si trista in acelas timp. O iubire neamplinita. Toti am trait asa ceva, dar oare cum am aprecia implinirile fara dezamagiri.

  4. Ileana Speranta Baciu | Răspunde

    Constiinta ne ajuta sa putem trai implinirile fara a le compara cu neimpliniri. Cititi cartea scriitoruil australian de origine romana Octavian Sarbatoare pentru a va convinge. .

  5. awwww…mia facut ziua mai stralucita sa-i vad unu langa celalat..:D chiar daca numa asa..:D

  6. In acest moment scriu un articol pentru revista scolii, subiectul fiind ceea ce s-a postat si aici. Prezint pe scurt cele doua fiinte omenesti care au reusit sa provoace o explozie in inima mea de 17 ani…o explozie in cel mai bun sens posibil. O explozie ce m-a facut sa incep sa scriu.

  7. Mircea si Maitreyi traiesc Acum si Aici povestea lor de iubire…Sufletele lor s-au reintalnit,s-au recunoscut,iar Iubirea care i-a unit de mii de ani nu s-a destramat nicicand.Aceleasi Suflete doar cu alte chipuri…
    Iubirea nu moare niciodata.
    Doar noi ne schimbam infatisarea de la o viata la alta…
    Suntem intr-o vesnica calatorie a Spiritului,ne cautam si ne regasim mereu,doar rolurile le mai schimbam…
    Fie ca Iubirea Neconditionata si Lumina sa fie calauza tuturor Sufletelor care se cauta …
    Fie ca toți cei ce cred in Iubirea adevarata si pura sa se intalneasca!
    Traind * Aici si Acum *,totul devine posibil…

  8. Stiu ca in cartea Maitreyiei, ea si Mircea s-au intalnit, dar a fost asa si in realitete? Pentru ca din postfata editiei mele a cartii “Dragostea nu moare”, am inteles ca Maitreyi a spus ca partea cu intalnirea lor este fictiune.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

%d bloggers like this: